#VIATACUCOPII

De ce nu ar trebui să fii cel mai bun prieten al copilului tău

Scris de Ela la 03 octombrie 2017

De când mă știu mi-am dorit o fetiță care să fie prietena mea cea mai bună. Nu credeam că poate să fie ceva mai frumos și mai sigur decât să fii prietenul copilului tău. Dar câte lecții am învățat între timp… Acum încerc să schimb din mers anumite lucruri, să repar, uitându-mă la modul în care reacționează și se raportează Alesia în relația cu tatăl ei, care nu i se afișează ca prieten, deși îi arată cât de mult o iubește, impunându-i în același timp reguli și limite. De cine credeți că ascultă acum copilul meu?

Una dintre cele mai mari dorințe ale părintelui de tip nou este să fie prietenul copilului său. Sau mai grav, să fie cel mai bun prieten. Cu orice preț. Nici el, nici copilul nu cred că le-ar putea reuși demersul, dar părintele se simte dator să încerce. Dintr-o confuzie.

Știu că nu este o temă exclusiv românească, dar la noi fenomenul pare că ia amploare din motivele greșite. Cred că e și justificat pe undeva. Avem sechelele creșterii noastre care era îndreptată mai mult spre strictețe, severitate, decât spre destăinuiri secrete și dorințe dintre cele mai intime cu părinții. După ´90 au venit filmele americane care ne arătau cum copiii și părinții aveau puține sau nicio graniță și asta ne-a afectat și mai tare viziunea corectă asupra relației copil-părinte.

Am făcut o filmare acum o săptămână cu Cereasela Rogen, coach transformational, care mi-a spus că prietenia aceasta nu ar trebui încercată nici dacă v-ar reuși. Cel puțin până ce copilul se transformă în adolescent.

Eu până la 15 ani i-am spus că sunt mama, și nu prietena voastră. Acum a împlinit 15 ani. I-am spus că de acum sunt prietena ei. Până la acea vârstă nu își pot lua pe umerii lor mici problemele tale mari. Ca și prieten îi iei și suferința. Dacă o vezi pe mama ta supărată vrei să o salvezi, că ești prietenă. Nu e nevoie când ești mic. Când ești puțin mai mare te detașezi, înveți că problema mamei e strict a ei. De la 15-16 ani poți fi prietena copilului tău. Mai mult, el va fi foarte mândru și va simți că se poate baza pe tine„, îmi dezvăluie Cerasela Rogen.

Prietenia aceasta forțată este o presiune pe care nu ar trebui să o puneți asupra voastră. Aveți alt rol. Trebuie să fiți cel care îi iubește necondiționat și care ia decizii care nu de puține ori le șterge zâmbetul de pe față lăsând loc lacrimilor. Autoritatea ar putea avea de suferit dacă îi tot repetați obsesiv: suntem prieteni, suntem prieteni, dar azi nu ieși din casă că ești pedepsit. E cel puțin confuz pentru cel mic.

Cred că ar fi mai nimerit să vă concentrați pe cât de repede se schimbă realitatea din jurul vostru odată cu trecerea anilor. Trebuie să fiți apropiat de copil, cu siguranță, să îi cunoașteți grupul, să fiți „de gașcă”, să știți cu cine își petrece timpul la școală și în afara ei. Mai ales după 12 ani când începe să asculte mai mult de grup decât de voi, să se îmbrace ca grupul, să vorbească în același ton de teama de a nu fi exclus.

Obiectivul vostru este să îi spuneți cât de bun și puternic este, să vă asigurați că așa și crește, să îi dezvoltați stima de sine, să îl învățați să spună NU grupului când e cazul și chiar să îl încurajați să fie el liderul unui alt grup mai apropiat de dorințele, capacitatea și nevoile sale.

Pentru că treaba voastră nu este să fiți plăcut 100% din timp de copil. Și nici nu trebuie să o luați personal când faceți ceva împotriva dorinței sale și vă transmite că nu sunteți tocmai idolul său. Știu că vă străduiți să faceți ce e corect și doare când copilul pare că nu vă place. Dar când ați decis să luați această decizie, sigur nu v-ați gândit să vă aduceți pe lume cel mai bun prieten. Să fii părinte are o uriașă latură practică. Trebuie să îi asigurați copilului mâncare, haine și tot ceea ce este nevoie ca el să crească sănătos.

În plus, copilul meu nu îmi datorează nimic atunci când vine pe lume. Nici măcar să mă iubească. Asta e o alegere și un proces. De asta nu e obligat să fie prietenul meu. Eu sunt responsabil pentru el și voi face tot ce îmi stă în putință să aibă tot ce are nevoie. În măsura în care se poate„, este de părere Cerasela Rogen.

Cineva spunea foarte amuzant și eu o iau ca atare, ca pe o glumă pe care o împart cu voi: dacă aveți 40 de ani și cel mai bun prieten al vostru are 6 ani, ceva nu e în regulă. 🙂


PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

Hai cu mine pe:
Comentarii

One thought on "De ce nu ar trebui să fii cel mai bun prieten al copilului tău"

  1. Ivașcu Petre spune:

    Crudul adevăr, dar să-l înțeleagă și unii părinți!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!