#TIPS&TRICKS

Crina Abrudan recomandă o destinaţie de suflet: Londra

Scris de Ela Crăciun la 29 iulie 2014

Crina Abrudan: ” Locul acela te face să te relaxezi, să te rupi de realitatea de zi cu zi, să visezi la lucruri care crezi că există doar în vise și în poveşti. „Crina Abrudan recomandă o destinaţie de suflet: Londra

O nouă săptămână și o nouă recomandare unde vă puteți petrece vacanța visurilor. Unul dintre cele mai cosmopolite orașe de pe vechiul continent. Un loc unde basmele se scriu în continuare și în zilele noastre, unde căsătoriile dintre prinți și prințese aduc bucurie pe fețele tuturor oamenilor. Un pământ plin de istorie, celebru pentru eleganța oamenilor și pentru unorul lor, dar mai ales pentru cultură. Un oraș minunat recomandat de Crina Abrudan. Citiți rândurile de mai jos și, cu siguranță, veți fi convinși să vizitați Londra.

Iată de ce ne recomandă Crina să vizităm Londra:

„Recomand oricând și oricui Londra”, așa a început Crina povestea ei despre orașul ploilor. A fost acolo în urmă cu doi ani, la Olimpiadă și a stat trei săptămâni. Nu a avut timp să viziteze tot ce ar fi vrut, dar multe locuri i-au rămas în suflet. „În primul rând Kensingtonul. În palat am văzut expuse câteva dintre rochiile Dianei, dar nu asta m-a impresionat cel mai mult, ci liniștea și frumusețea grădinilor și a parcului. Am văzut doar oameni relaxați care îmi transmiteau o energie pozitivă, fie că făceau jogging, se plimbau sau erau la picnic în pauza de masă de la muncă.”
De câte ori a putut și-am luat câte ceva de mâncare, un desert, un suc și se așeza pe jos, pe iarbă, asculta muzică și lua prânzul. „Locul acela te face să te relaxezi, să te rupi de realitatea de zi cu zi, să visezi la lucruri care crezi că există doar în vise și în povești”.
Crina-Abrudan-recomanda-london-eyeEvident nu trebuie să ratați vizita la palat, fântânile din față și schimbul de gardă. O plimbare prin Covent Garden poate fi extrem de relaxantă și placută, mai ales după o masă la Restaurantul lui Jamie Oliver, aflat chiar acolo. Figurile de ceară de la celebrul muzeu Madame Tussauds mi-au dat ocazia să îmi fac cele mai haioase poze”, râde Crina aducându-si aminte de instantaneele pe care le are în calculator. Crina-Abrudan-recomanda-3
Iar dacă vreți să faceți shopping, vă stă la dispoziție cel mai mare mall din Europa, Westfield, amplasat exact lângă satul olimpic. Crina s-ar reîntoarce oricând în Londra. Și ar mai avea cu siguranță multe de văzut. „Mi-aș dori să petrec chiar un revelion acolo, iar la cumpăna dintre ani sa fiu lângă London Eye. Cu toate că nu am fost niciodată adepta ideii de a pleca din țară, cele trei săptamâni petrecute la Londra m-au făcut să mă schimb. Și dacă ar fi să plec vreodată din țară, Londra ar fi orașul în care mi-ar plăcea să locuiesc.”

Crina-Abrudan-recomanda-7

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--