#DIETA

Cinci secrete ale discretului ulei de nucă

Scris de Ela Crăciun la 18 februarie 2016

IMG_8626

Să mănânc o salată fără ulei e aproape imposibil. Deşi se spune că îngraşă trebuie să recunosc că îi dă savoare. Pe lângă consacratele uleiuri de măsline, de floarea-soarelui sau de porumb, aş vrea să vă supun atenţiei un ulei delicios dar destul de rar folosit.

Uleiul de nucă. Foarte bogat în acizi graşi mono şi polinesaturaţi, cu un conţinut de aproape 75% de acizi graşi poli-nesaturaţi Omega 3 şi Omega 6, acesta se clasează pe primele locuri între uleiurile nesaturate.

Furnizor de vitamina B, responsabilă de sănătatea celulelor nervoase şi de activitatea creierului, de vitaminele A, E şi K, uleiul de nucă e bogat şi în fosfor şi lecitină.

Trece uşor drept delicatesă dar şi drept tratament naturist cu efecte garantate. Acizii graşi polinesaturaţi şi esenţiali protejează aparatul cardiovascular.

Este hipocolesterolemiant şi indicat în scop terapeutic pentru ulcer gastric şi duodenal, psoriazis, anemii, reumatism, artroze, stări precanceroase, astenie, întârzieri de creştere, tulburări neuro-vegetative, disfuuncţii endocrine şi tulburări de menopauză.

Uleiul de nucă are efecte benefice tonifiante şi în cazul uzului extern (masaj local). Astfel, pentru ameliorarea varicelor, stoparea căderii părului sau contra circulaţiei periferice deficitare folositi-l cu incredere.

Râncezeşte foarte uşor şi trebuie păstrat la frig şi întuneric.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--