#TIPS&TRICKS

Ce spune ORDINE în care s-au născut COPIII despre PERSONALITATEA lor

Scris de Laura P la 29 iunie 2017

Poate că ai mai auzit că cel mai mare copil din familie tinde să fie foarte responsabil, pe când copiii care nu au frați sau surori sunt, foarte posibil, mai egoiști și provocatori. Sunt acestea simple stereotipuri sau chiar e adevărat că ordinea nașterii noastre ne poate influența personalitatea?

Iată niște posibile răspunsuri:

Teoria ordinii nașterii a început la sfârșitul anilor 20 ai secolului trecut, cu Alfred Adler, colegul și prietenul lui Sigmund Freud. Adler credea că ordinea în care vii pe lume într-o familie îți afectează personalitatea:

Primul născut (cel mai mare copil)

După cum spunea Adler, cel mai mare copil tinde să fie conservator, orientat spre putere și predispus la a fi lider. Deoarece își asumă adesea responsabilitatea pentru rudele lor mai tinere, primii născuți sunt afectuoși, mai dispuși să devină părinți și e mult mai probabil să ia inițiativa.

Cel de-al doilea copil (copilul mijlociu)

Deoarece fratele sau sora sunt niște „modele” pentru al doilea copil, acesta se luptă adesea să-i depășească. Ritmul dezvoltării este mai înalt. Copiii mijlocii dintr-o familie tind să fie ambițioși, dar sunt rareori egoiști. E foarte probabil ca ei să-și seteze scopuri nerezonabil de înalte. Asta crește numărul de eșecuri , dar ceea ce îi face să fie puternici e capacitatea de a trece cu bine prin
dificultățile vieții.

Ultimul născut (cel mai tânăr copil)

De obicei, cel mai mic copil are parte de multă îngrijire și atenție din partea părinților și chiar a fraților mai mari. De aceea pot simți că au mai puțină experiență și că nu sunt foarte independenți. Totuși, ultimii născuți sunt foarte motivați să-și depășească frații sau surorile mai mari. De cele mai multe ori au mult succes și ajung să fie cunoscuți în domeniul pe care și-l aleg. Devin cei mai rapizi atleți, cei mai buni muzicieni sau cei mai talentați artiști. Cel mai tânăr copil dintr-o familie tinde să fie foarte sociabil, dar și mai iresponsabil și mai frivol decât ceilalți copii.

Copilul singur la părinți

Dacă nu are frați sau surori cu care să concureze, copilul singur la părinți concurează adesea cu tatăl. Fiind foarte răsfățați de părinți, copilul singur la părinți se așteaptă să fie îngrijit și protejat și de către toți ceilalți. Stilul lor de viață este unul dependent și centrat pe sine. Copilul singur la părinți are adesea probleme de interacționare cu ceilalți și tinde să de vină perfecționist – și reușește să-și atingă scopurile, cu orice preț.

Are ordinea nașterii vreo importanță pentru IQ?

Teoria spune că ordinea în care te naști are un impact asupra personalității și IQ-ului. Nu toți cercetătorii sunt de acord. Unii resping teoria cu totul, iar alții sunt convinși că aceasta joacă un rol crucial. Cercetătorii de la Universitatea Leipzig și cei de la Universitatea din Mainz au studiat peste 20.000 de adulți din Statele Unite, Regatul Unit și Germania. Conform acestui studiu, copiii mai mari au avut rezultate mai bune la testele de inteligență. Ordinea nașterii nu are însă importanță pentru stabilitatea emoțională și pentru imaginație.

În ceea ce priivește personalitatea, primii născuți tind să fie onești și dominatori, dar mai puțin sociabili și mai puțin rezistenți la stres. Copiii mijlocii sunt conștiincioși, cei mai mici sunt deschiși și sociabili, iar copii singuri la părinți sunt adesea neliniștiți, dar sociabili.

Vezi și: 12 fotografii în care se vor regăsi toți cei ce au frați sau surori

Cea mai mare curiozitate a celor care sunt singuri la părinți este cum e să ai frați sau surori. Unii spun că e mai bine să fii singur la părinți pentru că te poți bucura de toată atenția familiei și nu trebuie să împarți cu nimeni ceea ce ai. Totuși, atunci când crești într-o familie numeroasă înveți să fii mai generos și ai întotdeauna un complice pentru năzbâtii.C

Nimeni nu ne cunoaște mai bine decât frații și surorile noastre. Unii dintre ei abuzează de cunoștințele lor ca să ne înnebunească făcând diverse șotii, iar când vine vorba de glume sâcâitoare, frații și surorile noastre au o imaginație nelimitată.

Iată câteva glume foarte haioase care au fost postate pe internet de-a lungul timpului:

1. „Pentru că are un gât lung, surorii mele i se spune girafă, iar asta o enervează. Deci, uite ce cadou am decis să-i iau de ziua ei…”


2. „Fratele meu mi-a spus că mi-a lăsat niște pepene.”


3. „Hey, înghețată! Fir-ai tu să fii, soro!”


4. „Acesta a fost primul cadou pe care l-am prmit vreodată de la fratele meu mai mic.”


5. „Am comandat niște adidași onlinemși au sosit când eram la muncă. L-am rugat pe fratele meu să-mi trimită o poză.”


6. „Îmi iubesc tare, tare mult frățiorul.”


7. „Când mă plângeam că sportul  mă va ajuta să slăbesc, fratele meu mi-a trimis această fotografie cu mine.”

8. „Sora mea de 11 ani mi-a dat o singură șosetă de Crăciun și a promis să o termine pe cealaltă până la ziua mea. A zis că împletitul uneia a obosit-o și nu a mai avut putere s-o facă și pe cealaltă.”

9. „Am rugat-o pe sora mea să împacheteze lucrurile când trebuia să ne mutăm din casă.”

10. „Ani de cercetări arată că dacă îi dai unui copil o consolă de jocuri, el sigur îi va da surorii sale mai mici o telecomandă care nu e conectată.”


11. „Din acest moment, nu mai am soră!”


12. „Nu am putut ajunge la o masă în familie, așa că l-am rugat pe fratele meu să îmi păstreze câte puțin din tot.”

sursa:brightside.me

Citește și: 10 lucruri pe care SORA TA MAI MARE nu ți le-a spus NICIODATĂ

Când ești cel mai mic copil în familie, trebuie să asculți nu doar la ce spun părinții tăi, ci și  ce spun frații mai mari. Uneori, a fi „școlit” din toate părțile poate fi destul de dificil. Acest sentiment provoacă resentimente, certuri, discuții sau plânsetem în special în primii ani de viață.

Există și un alt unghi de a privi lucrurile, la care probabil că nu te-ai gândit niciodată. Există o mulțime de lucruri pe care sora ta mai mare a trebuit să le facă, însă de care nu ți-a spus niciodată:

 1. A încercat să fie un model pentru tine

Sora ta mai mare nu a putut face tot ce își dorea pentru că te avea pe tine, care îi copiai comportamentul și încercai din toate puterile să fii fix că ea. De aceea, a fost nevoită să învețe să se gândească cu atenție cu privire la deciziile și acțiunile ei, aproape că un adult. Știa că o urmăreai și îi analizai fiecare mișcare; da, sora ta a avut un impact foarte mare asupra educației tale. Iar tu ai fost o motivație pentru că ea să fie mai bună în fiecare zi.

 2. I-a ajutat părinții voștri să te înțeleagă
 
Uneori, ea era nevoit a să ia rolul de mediator. Chiar și atunci când nu aveai dreptate, sora ta ți-a ținut partea și a încercat să le explice părinților motivele din spatele comportamentului tău ciudat.

3. Știa că vei face greșeli

Dar, indiferent de situație, ea  fost întotdeauna acolo pentru  a te susține.

4. Ea a fost crescută cu reguli mai stricte

Fiind primul și singurul copil pentru o perioadă mai lungă de timp, părinții tăi au fost mai stricți cu ea; ei atunci învățau cum să fie părinți, nu știau cu adevărat ce făceau. Prin urmare, au stabilit reguli foarte stricte pentru ea. Când te-ai născut tu, ei erau deja mult mai relaxați.

5. Părinții tăi de multe ori îi reaminteau că ea este cea mare și trebuie să fie înțelegătoare

O soră mai mare trebuie să fie mai matură, mai serioasă, mai cu capul pe umeri. Uneori trebuie să cedeze în fața ta, chiar dacă nu vrea. Părinții spun întotdeauna astfel de lucruri, iar ea trebuie să înțeleagă.

6. Uneori ai fost un adevarat dezastru pentru ea

A avut de-a face cu o multime de lucruri dificile, cum ar fi o relatie complicată cu părinții, probleme la școală, certuri cu prietenii. Voia sa te ajute cand aveai probleme, așa că a împărtășit experiențele ei cu tine. Ai fost defensivă și ai crezut ca se bagă în viața ta… Ea nu facea nimic altceva decât să îți dea o mână de ajutor și câteva sfaturi bune.

7. A fost îngrijorata când ai crescut mare

Când erai deja o domnișoară, sora ta și-a făcut griji cu privire la nouă ta viață: băieți, machiaj, haine diferite. Totuși, ea a fost lângă ține și ți-a răspuns la întrebările ciudate pe care le aveai. Pe de o parte, era fericită când vedea că surioară ei este îndrăgostită însă, pe de altă parte, era foarte îngrijorata de faptul că cineva ți-ar putea frânge inimă.
 
 8. A trebuit să fie strictă cu tine

Erau momente în care simțeai că ei nu îi păsa de ține și de problemele tale. Te gândeai că ea se distra pe seamă ta. Însă, de fapt, ea încerca să te motiveze să te concentrezi și să încerci să îți rezolvi singură problemele. Voia să te facă să fii mai puternică, mai mătura, mai independența.

 9. Uneori era foarte confuză

Ea trebuia să joace atâtea roluri pentru tine… Trebuia să fie profesor, prieten, bodyguard. Dar, de cele mai multe ori nu știa ce făcea. Și, totuși, ți-a rămas alături.

10. Era întotdeauna dispusă să te ajute

Era prima persoană pe care o sunai când aveai o problemă. Ea a avut o influența destul de mare asupra creșterii și dezvoltării tale. Ea te iubește mai mult decât oricine în această lume. Nu sunteți doar surori, sunteți un întreg. Pentru totdeauna!

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!