#TIPS&TRICKS

Ce nu știai despre ciocolată și te va face să o iubești și mai mult!

Scris de Ela Crăciun la 24 decembrie 2014

 

Dacă tot e vedeta sezonului, (după cum vedeți în filmulețul tutorial pentru trufe făcute acasă), alături de brăduți, luminițe și decorațiuni, ce ziceți dacă ne uităm cu mai multă atenție asupra ciocolatei? Am săpat și am descoperit o serie de lucruri interesante, amuzante și neștiute care ne fac să o privim și cu mai multă simpatie:).

Mirosul ciocolatei stimulează eliberarea undelor teta în creier, acestea declanșând relaxarea!

Ciocolata albă nu este, din punct de vedere compozitional, ciocolată pentru că nu conține cacao solidă sau lichidă.

450 de grame de ciocolată se fac din 400 de boabe de cacao.

Inventatorul fursecului cu ciocolată a vândut ideea gigantului Nestle în schimbul aprovizionării pe viață cu…ciocolată.

M&M – urile au fost create în 1941, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial pentru ca soldații să o poată savura fără să se topească.

Pe secundă, în S.U.A. se consumă 45 de kilograme de ciocolată.

Cel mai mare baton de ciocolată din lume cântărea 5792 kg.

Consumul zilnic de ciocolată neagră reduce riscul de atac de cord cu o treime.

Paradoxal, ciocolata are efect anti-bacterian asupra gurii și previne căderea dinților.

În 2013, Belgia a emis o ediție limitată de timbre cu aromă de ciocolată.

Doza letală de ciocolată pentru un om este de aproximativ 10 kilograme.

Acum, fac pariu cu voi că vă duceți să cumpărați cioco pentru că v-am făcut poftă;)!

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!