#CHICMOM

Ce mi-ar fi plăcut să fac dacă nu eram jurnalist

Scris de Ela Crăciun la 25 noiembrie 2016

Încă din primii ani de viață suntem întrebați ce vrem să ne facem când o să fim mari. Grea întrebare pentru niște copilași care se bucură de lipsa responsabilităților. 🙂

Îmi aduc aminte că pe la grădiniță îmi doream să fiu ca doamna educatoare. Aveam o educatoare pe care o admiram foarte mult. Era elegantă, frumoasă și blândă. Așa voiam să fiu și eu mare, dar pe parcurs au apărut alte visuri.

Pasiunea pentru televiziune a început imediat după revoluție. Țin minte că îmi plăcea foarte mult de Mihaela Rădulescu; mă uitam la televizor și îmi doream să fiu acolo. Mai târziu am cunoscut-o pe Simona Pătruleasa și am știut că asta vreau să fac și eu.

Am început însă să fac ASE-ul și am și lucrat la o editură de profil economic o perioadă. După ce s-a născut Alex, Vlad Ionescu m-a îndrumat spre o școală de televziune și de acolo a pornit totul.

Sunt foarte fericită cu ceea ce fac și mă simt norocoasă din acest punct de vedere. Totuși, nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă…

Sora mea e cu patru ani mai mică decât mine și a făcut facultatea de Management, dar și-a dat seama în anul 3 că ea vrea să fie medic. Nu a abandonat prima facultate, dar a început și medicina. Când era în anul 2 îmi povestea cât de frumos i se pare la facultate și mă tot întreba dacă nu vreau să fac și eu, însă nu am mai avut curaj, deși în adâncul sufletulu mi-aș fi dorit foarte mult asta.

A apărut experiența cu blogul, întâlnirile cu specialiștii care mă fascinau de fiecare dată și emisiunea Numai de bine la care filmez și rubrica de sănătate. Cumva, am împletit cele două mari pasiuni ale mele: jurnalismul și medicina. Pot să spun că de câte ori sunt într-o sală de operații mă simt ca la mine acasă. Am avut o colaborare mai lungă cu o doctoriță stomatolog și de fiecare dată când ajungeam în cabinetul ei mă simțeam în al nouălea cer. Făceam pe doctorița, îmi puneam mănușile, boneta și masca. Îmi plăcea la nebunie acolo și atunci mi-am dat seama că dacă nu aș fi făcut ce fac azi, cu siguranță aș fi fost medic. De aici și dorința mea de a ajuta oamenii, de a-i pune în legătură cu doctorii și de a-i face să conștientizeze că sănătatea este un lucru de care trebuie să avem grijă în fiecare zi și să nu ajungem în ultimul moment la doctor, când poate nu se mai poate rezolva mare lucru.

Dacă aș da acum timpul înapoi și aș fi în liceu, sigur m-aș îndrepta spre medicină. Mi-ar plăcea să fiu medic stomatolog. Nu mi-ar plăcea să fiu pediatru, însă, pentru că nu suport să văd un copil că sunferă sau că este bolnav.

20161011_115550

În urma experiențelor mele profesionale, pot să spun că am învățat că e bine să-i lăsăm pe copii să facă ce vor ei și să-i îndrumăm să încerce cât mai multe meserii. Poate că în liceu ar fi perioada cea mai potrivită să se întâmple asta și să facă un soi de stagii de practică: o lună la spital, o lună la birou, o lună în cabinetul unui avocat etc. și după să decidă ei ce vor să facă cu viața lor. Altfel, ajungi la 35 de ani și îți dai seama că ai fi vrut să fii mdic și nu altceva. Nu poți da timpul înapoi, dar poți să-ți ajuți copiii să aleagă ce le place.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--