#LA PSIHIOLOG

7 motive pentru care merită să-ți salvezi căsnicia

0

Scris de Ela Crăciun la 21 ianuarie 2015

Multe căsnicii merită colacul salvator al iertării prin iubire

În ultimii 20 de ani,  familia a trecut  pe modul  ”postmodernism”. Femeia  și  bărbatul sunt cât de egali cu sine și cu societatea vor ei să fie. Talerele balanței au fost înlocuite cu display-ul cântarului electronic, care îți cântărește tot ce vrei tu să fie cântărit pentru tine: idei, comportamente, atitudini, credințe. Și dacă ar fi doar cântăritul, dar era electronicii nu se dezminte, valorile sunt bine cumpănite, apoi comparate, inserate în grafice și raportate la „anume” dinamici și livrate instant beneficiarilor. N-ai nicio grijă. Cântarul nu are cum să greșească…răspunsurile  infailibile. În TEORIE.

Nunțile sunt pretexte pentru divorțuri amiabile. Experiența căsniciei, la final, încape pe  o pagină, cel mult două,  de Word. Unii mai și petrec la divorț. Nu e o metaforă. Oamenii sunt dispuși să se despartă cu…cântec, prieteni, flori, îmbrățisări, pupături, alcool și urări de bine și de fericire. Copiii, dacă au apucat să vină pe lume, sunt consiliați de psiholog și, în rest, sunt bine. Admiți că sunt bine. Normalizarea relocării, despărțirea și, apoi,  împărțirea copilului, prin regulile custodiei comune, au respectat  litera cărții de psihologie a copilului și buchea legii.

Asta, în cel mai fericit caz. Dacă divorțul e cu plânset și urlet, atunci realitatea se schimbă, pentru că e guvernată de furie. Și încă ce furie! Se poate perpetua în timp.  Furia este ca un tăvălug. Se oprește la un moment dat, dar face ravagii în cale. Nu te simți vinovat, dar găsești vinovați. Nu ai vină, dai vina…Și stai și te întrebi de ce se mai căsătoresc cei doi protagoniști!? Ai jucat la nunta lor, ai lăcrimat la botez, te-ai crucit la divorț. Ți-ai  exploatat inteligența, fiind suport pentru cei doi sau doar pentru unul singur. Căci, deh, principiile sunt principii și prietenii, prieteni.

Motive de divorț: înșelat, agresat, abuzat, lipsă de comunicare, plictiseală,  îndrăgosteală, stres (workaholism,  lipsuri financiare), inclusiv certuri interminabile, din te miri ce, neasumarea responsabilităților etc . .

Abuzul emoțional și agresiunile fizice și verbale repetate nu au leac, cel puțin în practică (în terapie, vindecarea emoțională cere timp si disponibilitate 100% din partea clientului), deci…zona aceasta trebuie tranșată categoric. Tot ce e toxic/abuziv merită eliminat, altfel te trezești la 30 de ani că simți și arăți de 60, iar organismul tău e la un pas de colaps, adică la un pas de o afecțiune incurabilă și de clacare emoțională și mentală.

Restul motivelor pot fi negociate și rezolvate parțial sau total, iar frustrările și angoasele vor fi vindecate, deci un divorț în minus pe planetă.

La nivelul mentalităților/credințelor false, să lupți pentru căsnicia ta, în societatea postmodernă, pare un demers sortit eșecului. Iar terapia de cuplu/de familie, o pierdere scumpă de timp sau … un alt mod de ați ostoi vinovăția și de ați (re)confirma alegerea.

Și totuși…Nu poți să știi ce pierzi, dacă nu ți-ai asumat pierderea. Cunosc foști parteneri de cuplu care se URĂSC, despărțiți fiind, și după 20 sau 30 de ani. Și sunt la limita dintre viață și moarte purtând resentimente și știind că n-au iertat un om și/sau o experiență de viață. Și dacă îi apropii un pic, măcar la nivelul cuvintelor, constați că oamenii ăștia doi încă se iubesc, în spatele urii.

Multe căsnicii merită colacul salvator al iertării, prin iubire, iubirea aia neguvernată de ego. Beneficiile iertării vin mai târziu, dar vin sigur și sunt sublime. Pe parcurs, afli că ai învățat să iubești cu sufletul, să ierți cu inima, să accepți cu mintea mult înțelepțită (matură).

De ce merită să-ți salvezi căsnicia?

1.     Pentru că n-ai aflat, încă, totul despre tine, despre nevoile, despre dorințele, despre neputințele tale. Vorba românului: nu da vrabia pe cioara de pe gard. Pe măsură ce te maturizezi emoțional, afectiv, spiritual, constați că toată scara ta de valori este cu susul în jos și că ai fi fost mai împlinit dacă … .

2.     Pentru că el este un tată fără cusur sau ea este o mamă exemplară și ești dispus/dispusă să înveți din oglinda aceasta. De cele mai multe ori, un comportament îl discerne pe celălalt. Implică o nevoie similară. Poți învăța din ceea ce face bine partenerul tău și poți accepta că și el are o nevoie asemănătoare în relația cu tine. Gesturile mici determină apariția schimbărilor mari, esențiale. Un gest de alint transferat soțului/soției, un cuvânt ghiduș, de suport, de motivare și laudă, o acțiune responsabilă, neașteptată, din partea ta, poate schimba, treptat, atitudinea partenerului de cuplu și percepția ta despre el/ea și despre faptele sale.

3.      Pentru că cel puțin două segmente ale vieții voastre împreună sunt funcționale (financiar/material, social-comunicare, sexual/afectiv). Nimic nu e perfect în lumea aceasta, în afara divinului din tine și din cel/cea de lângă tine.

4.     Pentru că iubirea pentru el/ea este doar amorțită/păcălită de comportamentele problematice ale amândurora și merită să o recalibrezi la noile nevoi/cerințe și dorințe. Aici ai avea nevoie de un terapeut sau de un ”sfătuitor” cât de cât echilibrat, onest cu sine și cu tine. Minunile nu se întâmplă peste noapte, de asta poți fi sigur/sigură!

5.     Pentru că, în ani, amintirea evenimentelor trăite împreună,  la bine și la greu, sunt sipete de  bucurie și recunoaștere personală și au darul de a întări credințele autentice,  sănătoase, din conștiința copiilor, nepoților și strănepoților. Vine o vreme când amintirile comune vindecă mai mult decât ”N” medicamente și decât tot atâtea  strategii terapeutice, laolaltă.

6.     Pentru că, dacă tu nu ești vindecat/vindecată de tarele experiențelor dureroase timpurii (copilărie/adolescență/debut de maturitate), moștenite și dobândite, ai toate șansele să tragi (tot) un loz necâștigător, cu alte cuvinte, să cazi din lac în puț. Din experiență o spun: vindecarea emoțională proprie reglează dinamica din cuplu și o reașează pe baze noi, mult mai puternice, mai stabile.

7.     Pentru că nu ai făcut încă toate gesturile de iubire și de iertare de sine (s-ar putea să constați că nu te-ai iubit niciodată și că ești doldora de paternuri de vină), deci nu ai aflat că îl/o poți iubi și ierta fără cine știe ce travaliu, pe cât de dureros, pe atât de revelator. Pentru că doar iubindu-te și iertându-te, eliberezi toxinele emoționale care stau la baza oricărui comportament indezirabil (problematic) propriu și prin extensie senzitivă (cuplul este un unic organism), îl/o eliberezi și pe cel/cea pe care îl/o ții prizonier/prizonieră în războaiele tale, cu tine și cu el/ea sau cu alții. El/Ea este o reflexie a ta, cu toate umbrele și strălucirile tale.

Din când în când, o căsnicie merită salvată!

Dana Dumitra Dumitrache

Psihoterapeut

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--