#TIPS&TRICKS

5 tipuri de „PRIETENI” de care să te FEREȘTI!

Scris de Ela la 24 aprilie 2017

Cât trăim, creştem şi învăţăm – la fel și prietenii noștri. E important să continuăm să evoluăm în cele mai bune versiuni ale noastre și să ne înconjurăm de prieteni care să ne sprijine. Uneori e timpul să-ți evaluezi prieteniile și să hotărăști care îți mai sunt încă de folos. Iată cinci tipuri de „prieteni” de care nu ai nevoie în viață:

1. Cel care se plânge
E epuizant să trăiești în lumea cuiva care se plânge constant. Ceva e întotdeauna greșit, nepotrivit sau nu ajunge la înălțimea unor standarde imposibil de înalte. Atunci când petrecem prea mult timp lângă cineva care se plânge mereu, începem și noi să avem modele de gândire mai negative.

2. Cei care știu numai să refuze
Aceștia sunt peste tot în jur. Orice idee sau scop ai sugera, ei răspund automat cu „nu” și îți dau și o listă întreagă de motive. Cea mai grea parte e să îți dai seama cinte intră în această categorie și cine îți vrea binele. Există un „sindrom al celor care spun numai nu”. Lor le e frică să își asume riscuri. Când stai prea mult timp în preajma lor, ajungi să te molipsești și tu.

3. Cel care se îndoiește
Acesta e și mai periculos, deoarece pare că te sprijină, dar, de fapt, îți subminează eforturile făcându-te să te îndoiești de capacitatea ta de a împlini o sarcină și atacându-ți personalitatea, dorința și ambiția.. Îndoielile sunt responsabile de cele mai multe renunțări și eșecuri. Ține-i pe acești oameni la distanță și înconjoară-te de prieteni care cred în tine mai mult decât tine.

4. Lăudărosul
E normal să împărtășești reușitele cu prietenii, dar poate fi ceva epuizant atunci când laudele devin extreme. Nevoia constantă de a te lăuda e adesea un indiciu al unei stime de sine scăzută. Dacă dai prea multă atenție reușitelor cuiva și nu te concentrezi la ce ai tu de făcut, poate că e timpul să te îndepărtezi de lăudăros.

5. Cel care nu se controlează
Acesta are purtări lipsite de respect: consideră că e mai important să posteze o imagine pe Instagram, să răspundă la telefon în mijlocul unei conversații și îi întrerupe pe ceilalți atunci când vorbesc. Cu toții ne-am purtat așa la un moment sau altul, dar dacă acesta e comportamentul constant al cuiva, ar trebui să te întrebi dacă relația cu el / ea are vreo importanță reală.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!