#5IDEI, Video

5 sfaturi ca să îți recapeți energia într-o zi încărcată

Scris de Laura P la 23 iunie 2017

Să presupunem că am avut o zi încărcată. Pentru asta nici nu mai avem nevoie de prea multă imaginație, așa e?

O provocarea adevărată ar fi să încerc să mă gândesc ce simțeam când NU aveam o zi plină. Aș avea nevoie să dau timpul înapoi sau să fac vreun curs, că nici nu mai știu cum e. Un lucru e sigur. Ar fi o lume fără Alesia și Alex, așa că nu mă mai interesează.

Viața de familie îți oferă atât de mult, dar presupune un enorm consum de energie. Nu ne plângem, constatăm și vindecăm! Știți momentul ăla când nu vrei să faci altceva decât să dai un email și unul dintre copii are nevoie acum mai mult decât oricând de laptopul tău în care ai și toate datele pe care vrei să le trimiți? Și poate celălalt vrea exact atunci cerealele lui preferate și nimic altceva și nu poți să pleci la magazin? Și cum nu ești chiar proaspăt ieșită din cutie, cu nervii și energia la minim, ți se pare că e peste puterile tale și că ai avea nevoie de o armată de oameni să îți repare și echilibreze ziua respectivă?

Haideți să vă dau 5 idei prin care să vă reîncăracați bateriile numaidecât pentru a face față unei zile încărcate în același ritm.

1. Primul loc în topul meu ar fi meditația

Poate părea un termen sau un concept pretențios pentru mulți dintre noi. Așa că uitați că i-am și dat un nume. Respirați, goliți-vă mintea și gândiți-vă, cu toată concentrarea, numai la prezent. Nu e ușor, credeți-mă. Ba chiar aș spune că e cel mai greu lucru pentru care o să îl faci în acea zi. E nevoie de antrenament ca de sportiv de performanță. Mintea îmi aleargă la tema nefăcută a lui Alex, la mâncarea nepregătită pentru Alesia, la ce mi-a transmis educatoarea sau o mămică la grădiniță. Opriți-vă telefonul, respirați și concetrați-vă doar pe respirație. Nu a mai rămas nimic pe lume decât inspiratul și expiratul. Un minut e de ajuns pentru început ca să realizați cât de bine vă face. Nu va place meditaţia? Atunci încercaţi o baie cu spumă şi trandafiri. La mine funcţionează mereu.

2. Citiți!

Banal, nu? S-a descoperit recent că cititul încetinește bătăile inimii, reduce încordarea mușchilor și detensionează fără un efort prea mare. Teoretic ar fi nevoie de minim 6 minute, ZILNIC. Mai ales dacă ești în situația să nu îi aloci cititului nicio secundă în programul tău tot mai încărcat.

3. Prepară un smoothie

Vă și dezvălui o rețetă menită să vă dea un boost de energie de care aveți nevoie: Iaurt grecesc, fructe înghețate, la care adăugăm frunze de spanac și semințe de in. O să te simți ca nouă. Dacă în timp ce în prepari, adaugi și puțină muzică, iar când îl savurezi inchizi ochii și pui peste ei pernițe cu orez încălzite câte secunde la microunde, ai descrierea unei zile de spa-instant la tine acasă.

4. Terapia cu muzică

Aici nu trebuie să vă dau niciun sfat. Eu am în telefon folderul preferat cu melodiile din toate timpurile fără de care nu pot trăi. Chiar dacă preferi muzica antrenantă, nu uita să incluzi și câte o piesă care să te îndemne spre liniște și visare.

5. Și cum poate fi un top cu sfaturi practice pentru recăpătarea energiei fără sport?

Haideți! 1 minut încălzire – niciodată fără – apoi genuflexiuni. Poți 20? Pefect. Doar 5? Tot e bine. Fandări 30 de secunde, iar genuflexiuni, iar fandări. Poate intercalăm și poziția de flotare (plank sau plansa) – un exercițiu care îți lucrează toate grupele de mușchi. Și la final stretching.

Și un ultim secret pe care nici nu vi l-aș dezvălui dacă nu v-aș cunoaște. Eliberați stresul lovire repetată. Aveți un sac de box? Inventați unul. Aveți tobe? Ce mai așteptați! Dar o chitară a copilului. NU știți să cântați? Cine a spus ceva de știut? Dați drumul imaginației și loviți în corzi până uitați care a fost motivul pentru care ați început.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!