#LA DOCTOR

4 tratamente naturiste pentru unghii cu probleme

Scris de Ela Crăciun la 19 ianuarie 2015

Unghia trebuie să mai şi „respire” 

Mâinile sunt cartea de vizită a unui om. Din modul în care arată, îţi poţi da seama de foarte multe lucruri despre o persoană. Iar aspectul unghiilor este foarte important. Mergem la salon, ni le colorăm în toate culorile, ni le asortăm cu ţinuta. Tehnologia a avansat atât de mult încât chiar şi cele mai ciudate unghii pot căpăta forma şi aspectul de revistă, la care toate visăm.

Şi totuşi, lacurile, ojele simple, semipermanente sau permanente, gelul şi unghiile false, toate au fost create să înfrumuseţeze, dar mai nimeni nu vorbeşte despre riscurile şi efectele dăunătoare pe care le au pe termen lung. Aşa că am apelat la dr. Oana Spânu, ca să ne spună cum putem avea unghiile pe care ni le dorim.

Indiferent ce tip de ojă foloseşti, este indicat să laşi unghiile să „respire”, să le laşi naturale, curate, pentru că:

  • au nevoie de lumina soarelui şi de aer natural care să le întărească
  • oja, indiferent de tipul său, nu face altceva decât să le „sufoce” şi să le distrugă
  • în timp, se pot îngălbeni din cauza pigmenţilor de culoare aflaţi în ojă, mai ales în cele intense, cum este roşu, portocaliu, verde, albastru, negru
  • se înmoaie şi se rup mult mai repede, dar, păstrate în stare naturală măcar o săptămână din patru, au timp să se întărească
  • scade predispoziţia spre exfoliere
  • după ce ai aplicat pe unghie gelul sau chiar o unghie falsă, unghia naturală nu mai creşte şi se distruge. De asemenea, o unghie pe care s-a aplicat oja semipermanenta sau gel, este mult mai vulnerabilă dezvoltarii ciupercii unghiei (onicomicoza)

„Dacă totuşi nu poţi renunţa la ojă, atunci aplică întotdeauna o bază care să protejeze unghia de efectele ojei. Şi măcar două zile pe săptămână, lasă-le naturale şi curate„, ne sfătuiește dr. Spânu.

Indiferent dacă eşti sau nu adepta unghiilor naturale, făcute sau false, este bine să faci pauze şi să aplici câteva tratamente naturale. Iată care sunt cele pe care le recomandă dr. Oana Spânu:

  • Pentru unghiile îngălbenite,  poţi aplica pe unghii zeama de lămâie, este foarte bună şi pentru hidratarea mâinilor. Tot pentru unghii îngălbenite, amestecă bicarbonat de sodiu cu puțină apă, până devine o pastă cu care speli unghiile timp de câteva minute.
  • Pentru unghiile casante şi exfoliate, amestecă 1/4 fiola vitamina A, 1/4 fiolă vitamina E, 1 lingură ulei de ricin si 1 lingură ulei de măsline, încălzeşte uşor şi ţine unghiile în soluţia aceasta timp de jumătate de oră. Repetă procedura în fiecare seară, pană la 2 săptămâni, perioadă în care unghiile se regenerează. Seara, înainte de culcare poţi aplica pe unghie vitamina E uleioasă, masează şi lasă să acţioneze până dimineaţa când te poţi spăla pe mâini. Efectele sunt vizibile într-un timp foarte scurt.
  • Pentru unghii moi, amestecă zeama de la o jumătate de lămâie cu câteva linguri de ulei de măsline şi masează-le.
  • Pentru unghiile fragile, amestecă o linguriță de miere cu câteva picături de zeamă de lămâie. Masează și lasă să acționeze timp de o oră, apoi clătește cu apă călduță
Comentarii

3 thoughts on "4 tratamente naturiste pentru unghii cu probleme"

  1. Mihaela Dan spune:

    Recomand Cabinet Dr Oana Spanu! Profesionalism si caldura, nu am simtit ca sunt intr-o clinica, ci la un spa! Multumesc dna dr!

  2. Maria Dinu spune:

    Da, Oana Spanu este intr-adevar minunata! Am vazut-o la tv si discursurile ei m-au convins! Acum pot marturisi ca a fost o placere sa ajung la ea. E f profi!

  3. Sonia Dumitru spune:

    Am tot auzit de Oana Spanu, a incercat cineva terapia vampir? Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--