#DIETA

Vedetele mele în această vară? Vişinele şi cireşele!

Scris de Ela Crăciun la 25 iulie 2014

Gust de poveste, beneficii nenumărate 

Pur şi simplu nu pot concepe vara fără ele! Le iubesc, mi le doresc toamna, iarna, primăvara şi până nu apar, simt că îmi pierd minţile de dorul lor. Ştiu, poate vă gândiţi că vorbesc de cine ştie ce pereche de sandale, poşete ori rochii pe care numai vara le pot avea. Dar nu! Vedetele sunt cireşele şi vişinele! 🙂

Vedetele mele în această vară? Vişinele şi cireşele!

Nu îmi mai amintesc când le-am descoperit prima dată, dar cred că se întâmpla acum foarte mulţi ani, cert este că gustul, forma, culoarea lor îmi par a fi detaliul care face din vară cel mai minunat anotimp. Aş mânca zile întregi numai cireşe şi nu m-aş plictisi. La fel şi vişine, multe şi în compot. Pe lângă gustul de poveste pe care îl au, cireşele conţin antioxidanţi foarte importanţi, substanţe active, minerale: clor, sodiu, potasiu, magneziu, vitamine: betacaroten, vitamina C, vitamina PP, vitamina K, vitamine din complexul B.

Dar să vedem de ce ar trebui să le consumăm fără limite cât e sezonul lor şi cât le găsim pe tarabele tăranilor noştri:

  • sunt diuretice, depurative şi laxative
  • au rol antiinfecţios
  • regenerează ţesuturile
  • ajută la eliminarea toxinelor şi luptă eficient împotriva îmbătrânirii
  • pot fi consumate şi de persoanele care se luptă cu kilogramele deoarece conţin peste 75% apă
  • tratează anorexia
  • combat constipaţia
  • datorită conţinutului mare de fibre, oferă saţietate şi sunt o sursă importantă de energie pentru corp
  • pot fi consumate şi de diabetici
  • ajută la eliminarea acidului uric şi oferă energie organismului
  • sunt ideale pentru cei care suferă de reumatism şi de artrită
  • ajută sănătatea inimii, a rinichilor şi a muschilor
  • ajută organismul să lupte împotriva cancerului şi a anumitor boli neurologice
  • ajută la eliminarea calculilor biliari şi renali
  • ajută la reglarea sistemului hepatic şi gastric
  • au proprietăţi sedative
  • ajută la eliminarea insomniilor datorită conţinutului de melatonină
  • tratează obosela fizică şi anxietatea
  • tonifică şi întineresc pielea
  • protejează împotriva radiaţiilor UV şi cresc imunitatea datorită betacarotenului

În tratamentul naturist, cireşele sunt „medicamentul” ideal pentru ficat. Cei care suferă de afecţiuni ale ficatului pot urma cura cu cireşe. Trebuie să mănânce în fiecare dimineaţă pe stomacul gol două mâini de cireşe. Iar cine le consumă, poate fi sigur(ă) că îşi va păstra frumuseţea deoarece ajută la sănătatea părului, a pielii şi a unghiilor. Pentru cine îşi doreşte să aibă dinţi mai albi am o veste bună: nu este necesar să apelaţi la albirea din cabinetul medicului stomatolog dacă mâncaţi cireşe. Acestea au calitatea de a albi dantura. Şi dacă se întâmplă să nu aruncaţi codiţele de cireşe, vă recomand ceaiul făcut din ele, pentru că ajută la eliminarea pietrelor la rinichi. O cană de ceai băută zilnic neîndulcit sau îndulcit cu o linguriţă de miere va preveni formarea pietrelor şi le va elimina.

Vişinele sunt cel puţin la fel de bune ca şi cireşele. Dintre beneficiile cele mai importante pe care le aduce consumul de vişine pentru organism trebuie să vă spun că, datorită substanţelor pe care le conţin, opresc dezvoltarea celulelor canceroase. Cancerul de sân, ficat, plămâni, colon şi piele nu are nicio şansă în faţa celor care mănâncă vara vişine.

Visinile au multiple beneficii

Şi o a doua veste excelentă, cel puţin pentru doamnele şi domnişoarele care se preocupă de silueta lor, este că ajută la arderea caloriilor şi îmbunătăţirea metabolismului. Alte beneficii sunt:

  • contribuie la scăderea grăsimii de pe abdomen
  • ajută la digestie
  • ajută la detoxifierea organismului
  • previn îmbătrânirea pielii
  • ajută sanătatea inimii şi a arterelor
  • scad colesterolul rău
  • vindecă bolile de stomac, rinichi şi afecţiuni ale căilor respiratorii
  • întăresc imunitatea organismului
  • reprezintă o sursă importantă de vitamina C
  • menţin frumuseţea tenului şi a pielii

Dacă v-am făcut poftă de frumuseţe, sănătate, dar mai ales, de gustul autentic al verii, nu îmi rămâne decât să vă recomand să mergeţi la piaţă şi să le cumpăraţi. Iar dacă aveţi câteva ore într-o zi puteţi să vă faceţi provizii şi pentru iarnă. Cumpăraţi fructele, spălaţi-le cu apă rece, scoate-ţi sâmburii şi puneţi-le în caserole sau punguţe la congelator. Îşi vor păstra gustul autentic de vară oricând le-aţi scoate.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--