Vacanta ideală pentru copii începe la SUMMER CAMP

Vacanta ideală pentru copii începe la SUMMER CAMP

Copiii au nevoie de activităṭi constructive chiar şi pe perioada vacanṭei

Nimic nu se compară cu VACANŢA MARE! Toţi copiii o aşteaptă, mai ales că de dimineaţă şi până seara, timpul este aproape suficient pentru tot felul de distracţii.

 Vacanta ideală pentru copii începe la SUMMER CAMP

Ceva care să îl pregătească pentru viaţă, care să îl amuze, dar să îl şi educe cum să trăiască frumos. Plecând de la aceste necesităţi ale celor mici, Pescariu Sports & SPA a organizat pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani un program denumit SUMMER CAMP, în care micuţii sunt atent supravegheaţi.

Summer Camp pentru copii la Pescariu Sports & SPA

Summer Camp pentru copii la Pescariu Sports & SPA

Copiii se bucura de vara la Summer Camp

Şi cum vara se asortează cel mai bine cu sportul şi joaca, soarele, apa, mâncarea sănătoasă, prietenii şi distracţia, la Pescariu Sports & SPA, între 9:30 şi 17:00, de luni până vineri, până pe 29 august, micuţii au liber la distracţie. Totul sub atenta supraveghere a antrenorilor şi a personalului specializat. Aşadar, părinţii pot sta liniştiţi că în timpul cât îşi lasă copiii la SUMMER CAMP, aceştia sunt în siguranţă.

Body painting pentru copii la Summer Camp

Body painting pentru copii la Summer Camp

Scrima pentru copii la Summer Camp

Scrima pentru copii la Summer Camp

Programul este diversificat, în fiecare zi, sunt organizate diverse clase de sport sau creativitate, gustări, prânz și multă voie bună. Ştim cu toţii că cea mai bună cale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor este cea prin mişcare. Prin sport, copiii își dezvoltă aptitudini, spirit de echipă, dar și de competiție, învață să câștige dar și să piardă, iar cel mai important, cresc şi îşi dezvoltă un stil de viață sănătos. Programul este organizat în clase de câte o oră, prin care cei mici se pot iniția în diferite discipline sportive, dar și în ateliere creative, având ocazia să afle care este cea care le place cel mai mult. În cadrul programului sunt incluse ore de înot, tenis, karate, scrimă, gimnastică, zumba, squash, dans, lego, body painting şi diferite ateliere care să le dezvoltă creativitatea.

Sporturi de vara pentru copii la Summer Camp

Sporturi de vara pentru copii la Summer Camp

Tenis pentru copii la Summer Camp

Tenis pentru copii la Summer Camp

Karate pentru copii la Summer Camp

Karate pentru copii la Summer Camp

Ca părinte, pot să confirm că este foarte important să ştiu că micutii mei sunt în siguranţă şi că noi ne putem vedea de serviciu liniştiţi. Iar în zilele în care vreau să mă relaxez, merg şi eu deoarece piscina şi barul sunt locul în care mă simt ca în vacanţă, iar atunci când vreau să am grijă de sănătatea mea, aleg sala de fitness. Aşadar, dacă este vară şi încă nu aţi plecat din oraş, alegeţi locul în care vă veţi simţi mai relaxaţi, mai sănătoşi şi mai fericiţi.

2 comentarii pe “Vacanta ideală pentru copii începe la SUMMER CAMP

  1. smm69 says:

    intradevar suna foarte bine
    un singur lucru ati uitat sa mentionati….pretul
    si la Pescariu nu este unul foarte mic…
    sau e…reclama…?
    posibilitatile de petrecere a vacantei sunt multiple …asa cum am mai mentionat si in comentariul anterior (care a disparut ca prin minune)… exista grupuri sportive scolare…mult mai ieftine..in care activeaza antrenori si personal inalt calificat… cateva exemple… CSTA Steaua, CS Triumf, Clubul Floreasca
    multumesc

  2. smm69 says:

    intradevar suna foarte bine
    un singur lucru ati uitat sa mentionati….pretul
    si la Pescariu nu este unul foarte mic…
    sau e…reclama…?
    posibilitatile de petrecere a vacantei sunt multiple …asa cum am mai mentionat si in comentariul anterior (care a disparut ca prin minune)… exista grupuri sportive scolare…mult mai ieftine..in care activeaza antrenori si personal inalt calificat… cateva exemple… CSTA Steaua, CS Triumf, Clubul Floreasca
    multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.