#CHICMOM

Uneori nu te costă nimic să fii mai bun

Scris de Ela la 22 decembrie 2017

De două săptămâni mă gândesc într-una la 3 copilași care mi-au cucerit inima. M-au impresionat multe lucruri, dar ca ei rar am mai văzut: cuminți, respectuoși, silitori și iubitori. I-am întâlnit tocmai la Galați, unde împreună cu Delikat și cei de la Crucea Roșie le-am pregătit o masă în familie.

Pentru că știam că voi găsi trei copilași de vârste diferite și pentru că nu am vrut să merg la ei cu mâna goală, le-am luat câteva jucării și dulciuri de care s-au bucurat foarte mult.

Acesta a fost primul impact emoțional pe care l-am avut. În casa lor am mai văzut doar câteva plușuri, așa că pentru ei jucăriile noi păreau o mică comoară. Poate că ar trebui să învățăm și noi să prețuim mai mult ceea ce avem. Dacă am reuși să avem pe chip același zâmbet senin pe care l-au avut copiii când au văzut jucăriile, am fi cu toții mult mai liniștiți.

Casa lor mi s-a părut foarte modestă. Aș spune chiar că mi-am imaginat cu greu cum ai putea să crești acolo două fetițe (5 și 8 ani) și un băiețel (10 ani). Dar am un mare respect pentru mămică, căci totul era foarte, foarte curat. Iar copiii extrem de bine crescuți, ca niște îngeri.

Locuiesc în chirie, iar mama a recunoscut cu ochii în lacrimi că s-au mutat de foarte multe ori și copiii au pe buze aceeași întrebare „iar ne mutăm?”, „iar trebuie să găsim alt loc?”. Speră cu toții la momentul în care vor avea casa lor și nu vor mai fi nevoiți să se mute.

Alături de mamă și cei trei copilași locuiește și bunica. Destul de în vârstă, are vederea slăbită, iar nepoțica o ajută să-și ia medicamentele și citește ce scrie pe cutii. Tatăl este plecat în străinătate, însă nu are un loc de muncă stabil, așa că veniturile nu sunt suficiente pentru a întreține o familie.

Mămica este foarte implicată și atentă, o femeie demnă. Pune mare preț pe educația copiilor și când spun asta, mă refer la toate punctele de vedere. Mezina familiei e de aceeași vârstă cu Alesia așa că am făcut o paralelă între ele. Nu-i place la grădiniță, nu se simte în largul ei acolo, așa că mama se ocupă acasă de ea și îi ocupă timpul la activitățile pe care le-ar fi desfășurat acolo. Despre băiețel am aflat că este cel mai bun din clasă și că face totul singur, nu cere ajutorul mamei pentru lecții. Aveau un porcușor de guineea și un papagal pe care îi creșteau, lucru care m-a făcut să-i văd că pe niște oameni foarte buni, care din puținul lor oferă iubire și au în grijă alte ființe.

Când am ajuns noi, fetița mijlocie tocmai venea de la școală, iar băiețelul a rămas cu noi până când am plecat, așa că am avut ocazia să stăm cu toții în jurul mesei. Am observat că erau stingheriți și emoționați cumva, dar am încercat să creăm o atmosferă cât mai plăcută. Domnul de la Crucea Roșie m-a impresionat foarte mult, le-a vorbit copiilor foarte cald, așa cum le vorbești unor nepoței și asta i-a făcut să prindă încredere și să lase rușinea de-o parte.

I-am întrebat pe copii ce își doresc să le aducă Moșul, iar dorințele lor sunt așa de modeste… M-au impresionat până la lacrimi. Sunt niște copii așa de cuminți și înțelegători, genul de copii care nu cer nimic niciodată pentru că nu vor să-și pună mama în situația de a-i refuză. I-am rugat să facă niște scrisori pentru Moș Crăciun, iar eu mă voi asigura să ajungă unde trebuie. Nu degeaba mă numesc Ela Crăciun.

Experiența de a lua masa cu o familie pe care nu o cunoști ar trebui încercată de mai multe persoane, pentru că te sensibilizează și te face să te gândești mai mult la ceilalți. Poate de foarte multe ori nu acorzi importanță celor din jur și nu ai timp să le asculți problemele, dar într-un cadru așa intim, s-ar putea să afli povești de viață care te marchează.

Gândiți-vă acum că același lucru este valabil și în cazul familiei noastre. Ar fi bine să ne oferim cât mai multe momente în care să fim împreună, să ne ascultăm unii pe alții și să regăsim bucuria gustului de a fi împreună.

Din păcate, procentajul oamenilor care nu reușesc să strângă familia la masă este unul îngrijorător în România, indiferent de motivul pentru care se întâmplă asta. Dacă în cazul celor care nu reușesc să facă asta din lipsa timpului este o problemă ce ține de organizare a activităților și a conștientizări acestei nevoi, pentru persoanele care nu reușesc să-și adune familia în jurul mesei din cauza lipsurilor materiale sau de natură socială. Delikat și-a propus să sprijine financiar 7 familii nevoiașe din diferite colțuri ale țări. Alături de Crucea Roșie vor ajuta aceste familii să se bucure în fiecare săptămână de o masă în familie  și s-au implicat în echiparea bucătăriilor cu electrocasnicele de care o familie are nevoie. Acesta este doar începutul, deoarece Delikat dorește să extindă acest parteneriat pentru a ajută cât mai multe familii să se bucure de gustul de acasă alături de cei dragi.


Rămâi pe cel mai citit blog din România și descoperă și alte lucruri interesante!
Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
--