Un loc care mi-a rămas în suflet

carcassonneSunt nenumărate destinaţii frumoase, am călătorit şi am colindat în multe ţări, am avut ocazia să descopăr mereu locuri noi, să văd cum trăiesc alţi oameni, să observ obiceiuri ale diferitelor culturi. Dar un loc m-a impresionat foarte mult, mi-a rămas în suflet și îl recomand și celor care vor să fugă de aglomerația din marile metropole.

De curând am fost în vacanță în Franța. Am avut ocazia să vizitez cetatea Carcassonne: un loc cald, desprins parcă din povești, cu o încărcătură emoțională deosebită. Nu mă documentasem înainte, a fost o oprire pe care nu o programasem. Însă din ghidurile pe care le-am găsit la comercianții din zonă am aflat lucruri interesante. Cetatea Carcassonne figurează pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO din anul 1997. „Cité de Carcassonne” este cea mai mare fortăreaţă medievală din Europa, dar şi cea mai veche, se spune că existenţa acesteia începe în urmă cu mai bine de 2.000 de ani.carcassonne

Locul este o îmbinare de vechi- „Cité de Carcassonne” şi modern „Ville Basse”. Oraşul este ancorat în vremurile noastre, dar aerul medieval pe care îl poartă, m-a făcut să mă simt ca o prinţesă într-un castel. De altfel, sentimentele care m-au încercat, dincolo de frumuseţea pe care simţeam că nu o mai putea cuprinde cu ochii, ma trimiteau în copilărie când mama îmi citea poveşti despre prinţi, prințese, castele şi cavaleri medievali. Atunci îmi imaginam castele frumoase, dar aici, la Cetatea Carcassonne mi-am dat seaman că imaginaţia mea a fost prea mică, în comparaţie cu creaţia. Sunt multe legende care circulă pe buzele localnicilor, şi a turiştilor, deopotrivă, dar una mi s-a părut de relatat. Se spune că în timpul lui Charlemagne, oștile lui au atacau cetatea, care era stăpânită de Carcas, o prinţesă frumoasă şi bună. Asediul a durat foarte mult timp, iar când atacatorii credeau că oştenii din cetate au murit de foame, Carcas a început să arunce, ultimele provizii peste ziduri, pentru ca a da de înteles că tot asaltul este în van. Descurajate, trupele ce-nconjurau cetatea au plecat. De bucurie, prinţesa a pus să bată clopotele cetăţii. Carcas suna! Este doar una din poveşti, dar basmele prind viaţă pe tărâmurile acestea, pe care pare că şi Dumnezeu le-a creeat încă de la începuturi, şi pentru că au fost atât de frumoase, Însuşi Creatorul a decis să le lase pentru bucuria tuturor oamenilor, din cele mai vechi timpuri şi până la noi.

Aşadar, dragii mei, daca ajungeți în Sudul Franţei, foarte aproape de Toulouse, în departamentul Aude din regiunea Languedoc-Roussillion, rupeţi-vă o zi pentru a vizita aceasta splendidă cetate, vă garantez că nu veţi regreta.

carcassonne carcassonne carcassonne carcassonne

carcassonne IMG_0578 carcassonne carcassonne

IMG_0597 carcassonne carcassonne carcassonne
carcassonne

carcassonne

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.