Trezitul de dimineață pentru copii: Primii în weekend, ultimii când e rost de școală

Am plecat în mini-vacanța de 1 Mai în Deltă cu iluzia că mă voi odihni. Copiii vor dormi până târziu, iar eu voi lenevi până la 10-11 printre așternuturi în timp ce altcineva va pregăti micul dejun pentru toată lumea. Sună bine. Și atât de departe de realitate. Fiul meu Alex s-a trezit în fiecare zi la 6 dimineața (ați înțeles bine) ca să meargă la pescuit. Nici pe Alesia nu a prins-o cântatul cocoșilor în pat.

Situația s-a schimbat radical odată ajunși acasă. Copiii mei nu numai că nu s-au trezit singuri să meargă la grădiniță/școală, dar Alesia a făcut tot ce a putut doar, doar o sa rămână încă o zi acasă.

Așa cum știți, fiul meu Alex este în clasa a 4-a , iar fiica mea Alesia este la grădiniță. Merg la școli diferite, dar trezitul la 6.30-7.00 este la fel de greu pentru amândoi. Și eu mă trezesc uneori morocănoasă doar pentru că știu cât de tare urăsc ei momentul ăsta. Deși încerc să disimulez, nu pot să ascund că mă doare când îi văd așa supărați.

Nu cred că e un secret cât de diferită e povestea în weekenduri sau în zilele libere, când, ce surpriză, eu sunt cea care vrea să doarmă până târziu. Indiferent la ce oră se culcă vinerea, copiii mei sunt primii în picioare. Fără excepție. Sunt ceasul meu deșteptător. Deja încerc să îi învăț să ne lase să mai dormim după ce se trezesc, pentru că a devenit inutil să sper că se vor trezi la ore normale. Astfel, deși urăsc să se culce devreme, nu se trezesc târziu niciodată. Nici în timpul săptămânii (din obligație), nici în weekenduri (de plăcere).

O discuție cu fiul meu mi-a deschis ochii. Ceea ce părea un puzzle care trebuia rezolvat doar de marii gânditori și psihologi, și-a găsit rezolvarea rapid în frazele fiului meu. Mi-a spus foarte clar că urăște weekendurile pentru că sunt prea scurte. Și că, de fapt, îi e la fel de greu să se trezească devreme. Doar că se vede aproape obligat să facă asta pentru că aceste magice două zile de sâmbătă și duminică sunt atât de distractive încât nu ar vrea să rateze ceva.

Ceea ce am înțeles este că realitatea programul de 5 zile de „muncă” afectează în egală măsură și părinți și copii. De câte ori nu ne-am gândit că ar trebui să avem mai mult timp liber. Sau întrebați-vă în acest fel. Ați refuza un serviciu cu 4 zile lucrate și 3 libere? Întrebarea este, desigur, retorică.
Așa că nu mai rămâne decât să îi lăsați să se scoale devreme, să faceți un program care să acopere aceste 48 de ore la maxim și să vă distrați cât îi țin puterile. Așa o să pară că au petrecut trei zile libere, nu două! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.