#TIPS&TRICKS

Tratamente pentru mâini: lasă-le să acționeze 15 minute și mâinile tale se vor transforma

Scris de Ela Crăciun la 02 august 2016

Trebuie să ne menținem întotdeauna mâinile îngrijite, deoarece acestea sunt primele care ne dezvăluie vârsta. Atunci când le expunem la schimbările climatice ori nu le protejăm când folosim substanțe chimice, se accentuează ridurile de pe mâini, apar pete și pielea devine foarte uscată.

Pentru că trebuie să le protejăm și hidratăm în aceeași măsură în care avem grijă și de fața noastră, ți-am pregătit astăzi câteva sfaturi pentru a avea mâini incredibile!

Aceste rețete te vor ajuta să capeți o pigmentare uniformă, mâinile vor deveni mai catifelate și vor preveni apariția ridurilor.

Tratamente:

1. Mască cu ou: îmbunătățește elasticitatea pielii.

Amestecă albușul de la un ou cu o lingură de miere, apoi întinde compoziția pe mâini și stai așa câteva minute, cât să se usuce pe mâini. Clătește cu apă și săpun.

2. Tratament pe bază de cartofi: catifelează mâinile

Ai nevoie de un cartof mediu copt, pe care să îl zdrobești cu o furculiță până când are consistența unui piure. Se adaugă 2 liguri de ulei de măsline, 2 de lapte și 2 de miere. Amestecul obținut se păstrează la frigider și se aplică pe mâini de 2, 3 ori pe săptămână, timp de 15 minute. Se spală cu apă și săpun.

Tratament pentru mâinile cu pete:

Stoarce o jumătate de lămâie și amestecă sucul cu 2 linguri de zahăr. Se folosește ca un exfoliant și se masează mâinile în sens circular pentru a stimula circulația. Spală mâinile cu săpun și apă rece.

Hidratare:

1. Înmoaie mâinile în ulei de migdale.

2. Ține mâinile în apă rece pentru 5 minute.

3. Usucă și aplică o cremă hidratantă grasă.

DE EVITAT:

  1. Apa fierbinte: deshidratează mâinile.
  2. Frigul: poartă mănuși pe timpul iernii, pentru că vremea rece le usucă.
  3. Nu îți roade unghiile!
  4. Tutunul: afectează aspectul mâinilor.

Sper să îți fie de folos aceste sfaturi.

Ai grijă de mâinile tale. Cu ele îi protejezi pe cei mici, îi mângâi pe cei dragi. 🙂

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--