Top 5 cel mai des întâlnite operații estetice

Top 5 cel mai des întâlnite operații estetice

Când trebuie să intervii? 

În urmă cu 4000 de ani au apărut pentru prima dată intervențiile estetice, însă pacienții nu doreau neapărat să își îmbunătățească aspectul, ci doreau mai degrabă să repare urmările unor accidente sau ale unor malformații congenitale. Astăzi, chirurgia estetică înseamnă mai mult decât rezolvarea unei probleme de sănătate. Multe femei recurg la intervenții estetice cu scopul de a scăpa de complexe, de a corecta defecte vizibile, sau de a păcăli puțin trecerea anilor.

Așadar, sunt astăzi operațiile estetice doar un moft? Eu cred că atâta timp cât ne ajută să depășim anumite bariere care stau în calea fericirii noastre, nu sunt doar un moft, ci o necesitate. Nu cred că ar trebui să judecăm pe nimeni pentru complexele pe care le are și nici să etichetăm persoanele în funcție de cum aleg să își rezolve aceste complexe. Trebuie să fim conștienți de faptul că siguranța de sine devine, pe zi ce trece, un ingredient esențial supraviețuirii.

Top 5 cel mai des întâlnite operații estetice

Pentru a afla mai multe despre intervențiile estetice, am stat devorbă cu Conf. Dr. Ruxandra Diana Sinescu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, care mi-a confirmat spusele: „Toate operațiile estetice urmăresc îmbunătățirea aspectului și „reîntinerirea” zonei anatomice asupra căreia se intervine. În general, pacientelor mulțumite le crește, postoperator, „pofta de viață”. Cu alte cuvinte, le crește încrederea în sine și se simt, asfel, mai bine în pielea lor”, mi-a spus doamna doctor.

Fie că optați pentru operații estetice care să vă îmbunătățească aspectul fizic, fie că sunteți nevoiți să tratați anumite probleme medicale, Dr. Ruxandra Diana Sinescu atrage atenția că pacienții trebuie să aibă așteptări realiste în legătură cu intervenția chirurgicală și să țină cont întocmai de indicațiile medicului specialist.

Care sunt cele mai solicitate operații estetice?

Cel mai des întâlnite sunt intervențiile estetice la nivelul sânilor, în primul rând augmentarea mamară. „Nu știu dacă mai e nevoie de descriere, cred că toată lumea o cunoaște. Presupune folosirea unor implanturi mamare din silicon, cu forme, dimensiuni și caracteristici „tehnice” extrem de variate, care au ca rezultat mărirea sânilor. Există și paciente (cele cu ptoză inițială) care au ca beneficiu asociat ridicarea sânilor. Liftingul mamar – sau mastopexia, adică ridicarea de sâni, se poate realiza și de sine stătător, prin alte metode, tot chirurgicale, însă, care nu implică utilizarea implanturilor siliconice. Nu în ultimul rând, reducția de sân se adresează pacientelor cu macromastie/gigantomastie (sâni foarte mari) și în alte țări europene este considerată uneori chirurgie reconstructivă și este acoperită de asigurări, pentru că poate rezolva probleme deja existente de sănătate, cauzate de dimensiunile excesive ale sânilor, cum ar fi durerile de spate sau de gât, deformările de coloană vertebrală, diversele erupții cutanate inerente”, este de părere dr. Sinescu.

FOLLOW ME

O altă intervenție este lipoaspirația, „care are ca efect remodelarea corporală sau facială. Aceasta vizează abdomenul, coapsele, fesele sau genunchii, dar se poate adresa și toracelui posterior, brațelor sau gâtului. Presupune extragerea excesului de grăsime, după lichefierea acesteia prin diverse metode, cu ajutorul unor canule subțiri atașate unui ‘aspirator’ medical. Nu tratează celulita, iar rezultatele cele mai bune se obțin pe depozitele adipoase localizate.”

Rinoplastia, sau corecția piramidei nazale, „este în primul rând o intervenție dificilă. Se poate face fie în scop pur estetic, fie în scop reconstructiv (post-traumatic, de exemplu), fie pentru rezolvarea unor probleme respiratorii. Este o intervenție chirurgicală care modifică vizibil fizionomia, dat fiind faptul că nasul este structură centrală a feței. Atunci când indicația este corect stabilită, această intervenție are rezultate spectaculoase, așa că sfatul meu este să fie foarte atenți la indicațiile stabilite demedicul lor”, ne explică dr. Sinescu.

Operatiile estetice - moft sau necesitate?

Abdominoplastia „rezolvă excesul tegumentar abdominal („sort abdominal”) însoțit de un exces adipos moderat, apărute după creșteri urmate de scăderi mari în greutate (ca, de exemplu, sarcinile multiple). Este o intervenție chirurgicală majoră, care remodelează complet abdomenul inferior și recreeaza talia. Este ideal ca pacientul să își stabilizeze greutatea corporală înaintea efectuării operației. Se asociază de multe ori cu lipoaspirația pentru finisarea rezultatului.”

Injectabilele sunt „procedurile estetice minim invazive cu efect îndeosebi la nivelul feței. Ridurile de expresie din etajul superior al feței se estompează prin injectarea periodică de toxină botulinică, în timp ce etajul inferior beneficiază de injectare de substanțe de umplere pentru volumizare (buze, șanțuri nazogeniene, pomeți, etc). ”

Așadar, înainte de a apela la operații estetice, trebuie să fiți sigure că vă doriți să faceți acest pas. Vorbim, totuși, de o intervenție chirurgicală în toată regula, care implică anumite riscuri. Următorul pas este să găsiți medicul potrivit și să țineți cont întocmai de sfaturile lui. Nu în ultimul rând, amintiți-vă că intervențiile estetice au rolul de a ne spori stima de sine și de a ne creea o imagine personală mai bună, însă totul trebuie făcut cu măsură. Ceea ce suntem, modul cum ne simțim și imaginea pe care o afișăm depind doar de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.