#CHICMOM

Te pregătești de vacanță? Iată câteva sfaturi de călătorie care îți vor fi de folos!

Scris de Ela Crăciun la 30 mai 2014

Când mă gândesc la vacanţă, mă gândesc la locuri exotice şi foarte îndepărtate. Mă gândesc la călătorii prin locuri nemaivăzute, pline de surprize, pline de viaţă şi poveşti. Atunci când zilele de concediu sunt numărate şi ne dorim să câştigăm cât mai mult timp pentru plimbări şi relaxare, este indicat să alegem ca mijloc de transport zborul cu avionul.  În întreaga lume, zilnic, aproximativ 3 milioane de pasageri aleg acest tip de transport.

Pentru mine, un zbor lung înseamnă o călătorie de cel puţin 3 ore. Şi dacă aţi avut această experienţă cred că ştiţi că se poate transforma într-o călătorie obositoare şi epuizantă dacă nu ştim să ne gestionăm cu atenţie activităţile din timpul zborului şi dacă nu ţinem cont de câteva lucruri foarte simple.

Pentru asta, am făcut o listă cu cele mai importante tips-uri care elimină “presiunea” zborului:

Te pregătești de vacanță? Iată câteva sfaturi de călătorie care îți vor fi de folos!-o călătorie reuşită este aceea care este planificată cu atenţie, din timp. Astfel vei avea timp să pui la punct toate detaliile, dar te ajută să economieşti şi ceva bani.
-fă-ţi rezervările din vreme, dacă te hotărăşti pe ultima sută de metri să cumperi un bilet de avion costurile vor fi semnificatv mai mari. La fel sunt şi pentru cursele de luni dimineața și vineri seara, acestea fiind cele mai căutate. Evită, dacă poţi, aceste zile dar şi perioadele de sărbători.
-dacă alegi zborurile de dimineaţă, acestea sunt mai libere, iar o eventuală întârziere se va propaga pe durata întregii zile.

Alt avantaj pe care îl ai atunci când îţi rezervi biletul din timp este că îţi poţi alege locul în avion:
-dacă alegi un loc din spate va fi mai mult zgomot cauzat de motoare
– un loc aflat în prima parte din jumătatea din spate a avionului, undeva la mijlocul avionului înspre spate, oferă mai puține posibilităţi să priveşti pe geam pentru că aripile pot ascunde o parte din peisajul pe care îl poți vedea
– un loc la geam este bun dacă vrei să vezi lumea de sus, dar şi dacă vrei să dormi
– rândurile din spatele avionului au mai puține scaune pe rând, aşadar este mai mult spaţiu şi se pot lăsa mai mult pe spate
– locurile din apropierea toaletei nu sunt tocmai o alegere inspirată, de multe ori oamenii se vor fâţâi, lumina poate fi deranjantă şi uneori această zonă poate fi neplăcut mirositoare
– dacă vrei mai mult spaţiu pentru picioare, locurile care au în fața lor coridorul de ieșire sunt o alegere bună
-cine îşi doreşte siguranţă, poate alege locurile aproape de ieşire, în cazul unei evacuări de urgenţă nu va aştepta prea mult.

Te pregătești de vacanță? Iată câteva sfaturi de călătorie care îți vor fi de folos!Cursele pentru distanţele lungi au de cele mai multe ori escală. Documentează-te dacă merită să ai cursă directă sau vrei să faci escală, cât timp stau şi unde. Uneori este mai plăcut să ajungi mai repede, alteori este mai plăcut să te opreşti şi să te bucuri de locuri şi oameni cu obiceiuri noi, interesante. Să descoperi stiluri de viaţă diferite poate fi o experienţă. Şi de ce nu să cumperi mici suveniruri pentru tine şi cei dragi.

Dacă zborul tău are escală şi ai cel puţin o oră la dispoziţie, vizitează magazinele de suveniruri sau un SPA situat în apropiere. Nimic nu se compară cu un masaj pentru picioarele obosite. Puteți profita de timpul pe care îl aveți într-unul din lounge-urile aeroporturilor pe care le tranzitați, pentru a vă relaxa, pentru a lua o gustare sau pentru a avea acces la sistemele de entertainment. De exemplu, dacă faceți escală în capitala franceză, în noul Business Lounge, din terminalul 2E al aeroportului CDG, aveți ecrane LCD, bufet, dușuri, presă și o zonă de relaxare si infrumuseţare. Pentru a avea acces în acest lounge, trebuie să aveți card Flying Blue Gold sau să călătoriți la Clasa Business.

Te pregătești de vacanță? Iată câteva sfaturi de călătorie care îți vor fi de folos!După o astfel de pauză, veți pleca mai departe odihniți și pregătiți să vă reluați aventura.

Una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor este frica de a zbura. Recunosc că şi eu la prima călătorie spre America am fost puţin panicată la gândul că va trebui să stau în aer aproximativ 14 ore. Însă gândul că voi vedea New York-ul, oraşul pe care îl iubesc cel mai mult, m-a ajutat să îmi înving această teamă.
Te pregătești de vacanță? Iată câteva sfaturi de călătorie care îți vor fi de folos!Am încercat să fac o listă cu recomandările de care ar trebui să ținem cont, dacă vrem să avem parte de o călătorie ușoară. Specialistii de la AIR FRANCE ROMÂNIA m-au ajutat să pun la punct o mică listă cu aspecte de care să ținem cont atunci când ne așteaptă un zbor lung:

• E bine să te hidratezi foarte bine. Aerul uscat din avion te poate deshidrata, aşa că ai grijă să ai o sticlă cu apă mereu la îndemână.

•Evită băuturile care te deshidratează: cafea, băuturi cu cafeină, băuturi alcoolice.

•Aerul condiționat din avion e destul de rece. Alege să porți pantaloni lungi și un pulover. Poţi folosi şi pătura din avion, dar e bine să fii îmbrăcat, mai ales dacă petreci mai multe ore în zbor.

•Nu uita să ai la tine picături de ochi, e posibil să ţi se usuce ochii.

•Ridică-te de pe scaun şi mişcă-ţi corpul, evită să stai imobilizat pe scaun, astfel ai putea avea probleme cu circulţia. Chiar şi pe scaun poţi să îţi mişti mâinile şi picioarele de pe loc.

•Poartă încălţări comode, sport. Dacă petreci mult timp pe scaun nu ezita să te descalţi.

•Pentru ca timpul să treacă mai repede poţi alege câteva activităţi care sunt permise în timpul zborului: citeşte, ascultă muzică, uită-te la un film, meditează, fă-ţi ordine în gânduri şi în viaţă, aplică-ţi un tratament pentru mâini şi ţine-le învelite sau poartă mănuşi, aşa va fi mult mai eficient, foloseşte o cremă hidratantă pentru faţă şi decolteu sau pur şi simplu visează cu ochii deschişi.

•Fă-ţi un plan amănunţit pentru următoarele zile pe care le vei petrece, te poţi documenta referitor la locurile pe care urmează să le vizitezi. Orice vei alege să faci, vei vedea că timpul va trece mult mai repede.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!