#Interviuri

Sofia Nicolaescu, actrița-revelație la numai 8 ani: ‘Mă bucur când sunt pe platou’

Scris de Ela Crăciun la 05 decembrie 2013

IMG_0080M-am întâlnit de curând cu Sofia Nicolaescu. Are doar opt anișori și este deja clasa a treia. A mers la școală mai devreme, îmi spune firesc. Am vrut să o cunosc de aproape, ea este unul dintre motivele care mă fac să fiu încrezătoare că această țară are multe de spus. România ar putea oferi talent pur întregii lumi. Copiii noștri sunt de multe ori uimitori, însă, dacă suntem capabili să creăm valoare, trebuie să facem tot ce ne stă în putere să o și susținem. Sofia a fost descoperită la doar șase ani și este considerată o revelație actoricească. Micuța a strălucit dintre sutele de fetițe venite la castingul pentru filmul „Toată lumea din familia noastră” și apoi, într-o interpretare de excepție.

Pentru acest rol a învățat zeci de pagini când nici nu știa bine să citească și a lucrat alături de actori consacrați, cu implicarea și conștiinciozitatea unui om mare. Dar mai ales ne-a oferit posibilitatea de a observa în stare pură talentul. Și m-am gândit că, dacă peste ani voi voi vedea la televizor, pe covorul roșu de la Cannes, o tânără frumoasă, aplaudată pentru prestația ei actoricească mi-ar fi așa drag să îmi amintesc cum se vedea lumea prin ochii micuței Sofia Nicolaescu.

 

Povestește-mi puțin despre pasiunea ta, actoria. Cum ai descoperit-o?

IMG_0074Prima oară am fost chemată la un casting, la filmul lui Radu Jude. Ne-a spus o prietenă a mamei, „se caută o fetiță de 6-7 ani la un film” și am zis „hai să încercăm”. Apoi ne-au mai chemat. La prima probă, dacă-mi amintesc bine, trebuia să mă culc, iar Șerban Pavlu îmi cânta un cântec, mă trezea din somn. Aveam puține emoții, nu mai făcusem asta niciodată.

Și când te-au sunat să-ți spună că tu ai fost aleasă?

Am fost extaziată. Eram fericită, deşi puţin curioasă cum era pe platou. Acum știu. Sunt multe camere, lămpi, lume multă şi lumină…

Ce a urmat după rolul acesta?

Am mai jucat într-o reclamă. Eram trei copii care colindam. După reclamă am mai stat ceva, apoi a fost castingul pentru filmul cu Steven Seagal. Aveam rolul unei fetiţe pe care o lasă sora ei în biserică şi o fură nişte chinezi. Mi-ar plăcea să joc într-un film de război sau de groază. În filmul de groază să fiu o fantomă. Sau rolul din „Singur acasă”.

Ce-ţi place cel mai mult atunci când eşti pe platou?

Îmi place că am talentul necesar pentru a fi acolo. Mă bucur când sunt pe platou.

Cine te ajută să înveţi rolurile?

Regizorii, asistenţii lor. Învăţ şi pe platou şi acasă cu mama sau tata. Dacă uit un cuvânt, mă ajută. Îmi spun în şoaptă.

Crezi că o să ajungi o mare actriţă?

Nu ştiu, eu sper să ajung mare. Aș vrea să fiu actriță sau regizor. Nu ştiu.

De ce îţi place să fii regizor?

IMG_0078Pentru că sunt creativă, în primul rând. Îmi place să creez poveşti, lucruri fantastice. Că tot veni vorba, la şcoală avem o temă… „Poveşti reale, poveşti fantastice”. Îmi place să fac poveşti, deşi până acum am făcut doar una. Se numea „Hăinuţa fermecată”. Era vorba despre o băbuţă care croşeta o haină şi la un moment dat a pierdut-o pe undeva, prin sertare. N-a mai ştut de ea, au trecut anii şi a uitat-o. Şi a ajuns la Făt Frumos, care a spus „nu-i a mea” şi s-a dus la Scufiţa Roşie care a zis și ea „nu-i a mea” şi a ajuns apoi la un cal. El a crezut că hăinuţa e fân şi a început să o mănânce, dar nu s-a întâmplat nimic rău. Era croşetată destul de bine! Apoi s-a dus la un om care, dacă o punea pe el, devenea invizibil și nu mai putea merge la magazin să cumpere ouă de ciocolată. Până la urmă, el ajunge la băbuţa care o croşetase şi o întreabă „este a dumneavoastră?” şi băbuţa îi spune, „îmi amintesc de ea, eu am croşetat-o”. Și în sfârșit omul ajunge la magazin unde erau ouăle de ciocolată! Dar nu știu ce notă am primit.

Ție ce-ţi place să faci în timpul liber? Cum te joci?

Pot să zic o amintire de-a mea foarte frumoasă? Eram vara trecută pe terasă şi la un moment dat nu ştiu cine a început… Cineva din familie a aruncat cu apă și m-am dus eu repede aşa, am umplut o pungă şi am aruncat-o spre mama sau spre tata. Apoi, s-au jucat şi ei şi au aruncat spre noi, şi în mine şi în Luca. După asta am luat furtunul…Era vară.

Și în vacanță, ce îţi place să faci?

Scriu bilete. Uite, am scris: „Dragă Luca, urmează harta şi vei obţine prima comoară a vieţii tale!” Şi el urmează harta. Acolo, între sobă şi canapea, este o găurică mică. Acolo am ascuns o căciulă. La mine în cameră, lângă o revistă, am pus nişte bomboane care îţi pocnesc pe limbă.

I-ai scris deja scrisoare lui Moş Crăciun? Sau lui Moș Nicolae?

Doar m-am gândit. Mulţi dintre copii nu cred în Moş Crăciun. Eu cred. Şi uite, n-o să le zic părinţilor ce-mi doresc! Nu le zic! Şi dacă-mi aduce Moş Crăciun, eu cred în el.

Şi tu ce-ai vrea să-ţi aducă?

Păi e secret!

Uite, eu spun ce vreau să-mi aducă Moşul, şi-mi aduce. Dacă-mi aduce ceva şi mie nu-mi place? Ce facem atunci? Nu mai bine spun?

Păi nu există așa ceva. Moş Crăciun aduce doar ce-ţi doreşti tu…Eu zic doar nişte lucruri.

Păi dacă nu-i scrii, el nu ştie…

Păi o să-i scriu. Dar o s-o ascund de părinţi!

Mi-ai spus că-mi zici ce-ţi doreşti, măcar câteva lucruri…

Da. Ce-mi doresc? În primul rând vreau nişte markere, aproape mi s-au terminat. În al doilea rând, vreau nişte… mmm sunt nişte jucării, le ţii în mână şi îşi schimbă culoarea.

Asta să-ţi aducă ţie Moşul…

Nu se ştie!

Cristina Nicolaescu, mama Sofiei

Cum este să ai un copil aşa talentat?

Pentru mine e un copil absolut normal, minunat, cum probabil îşi vede fiecare părinte copilul. Are talent cred, nu ştiu, că nu suntem noi în măsură… Noi o vedem minunată în orice condiţii.

O s-o îndrumaţi pe viitor să aleagă această carieră?

O să o susţin şi o să o ajut. O să mă duc cu ea la filmări, dar ea trebuie să aleagă dacă face asta sau nu. Eu nu cred că e o viaţă simplă.

Credeţi că în România poate să facă această meserie?

Sigur, poate s-o facă oriunde. Dar nu ştiu ce confort îţi oferă.

Ce vă doriţi pentru copiii dumneavoastră? Să rămână aici în ţară sau să îşi caute un viitor şi o altă cale în afara graniţelor?

Aş vrea în primul rând să fie fericiţi. Să fie mulţumiţi de viaţa lor. Eu în principiu aş înclina să plece, dar alegerea rămâne la ei.

 

Care este lucrul care credeţi că ne lipseşte nouă românilor în acest moment?

Sunt multe şi sunt combinate între ele. Eu mă lovesc foarte tare de sistemul de educaţie, de exemplu. Mi se pare că este la pământ. Sistemul în sine. Sănătatea, iar. Mi-e frică dacă păţesc ceva, mi-e frică pur şi simplu. Şi atunci, ele sunt combinate, educaţia cu sănătatea cu justiţia și cultura. Mi se pare că partea aceasta, lipsa de educaţie, de cultură s-a acutizat în ultimul timp.

Pe lângă şcoală încercaţi să o mai duceţi pe Sofia şi la alte cursuri?

Merge la un curs de cinematografie de trei săptămâni. Luca face la fel, merge la cursuri de bas, la curs de franceză. Am dus-o pe Sofia şi la aikido, a făcut trei ani. Tot suplineşti, pentru că n-ai cum altfel. Asta este. Iar sistemul de învăţământ nu-ţi oferă nimic. Nu vorbim punctual de profesori, că ai noroc de unul, doi, el ca sistem este defect.

Pe băiat nu-l îndrumaţi către actorie?

Şi băiatul cel mare a jucat în două scurt metraje. Şi el cochetează cu ideea asta, muzică de film, regie. Dar nu ştiu dacă sunt meserii din care poţi să trăieşti până la urmă. Sigur, e valul acesta de regizori, tineri toţi. Ar vrea să filmeze film după film, nu sunt bani şi atunci trebuie să trăiască din reclame.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--