#TIPS&TRICKS

Știi ce pregătiri să faci pentru nuntă – merită sau nu cheltuiala?

Scris de Ela Crăciun la 04 iulie 2016

Ziua nunții este fără doar și poate cea mai importantă zi din viața unui cuplu, iar asta înseamnă de cele mai multe ori stres, anxietate, cheltuieli inutile și regretele de după, privind organizarea mai bună și administrarea fondurilor cu mai mult cap.

Ce ne facem dacă nu știm cum să ne ocupăm de nuntă, iar planificarea ei pare un coșmar pe care ne-am dori să îl ocolim? Vă dezvălui pe ce putem să punem mai mult preț, în ce anume să investim, pentru ca totul să meargă ca pe roate:

Inelele de logodnă și verighetele

Având în vedere că le veți purta pentru toată viața, consider că merită să investești într-un material bun, un design impresionant, niște pietre prețioase… cel mai important este să fie de calitate și să vă placă amândurora!

Invitațiile de nuntă

Pe lângă faptul că sunt și poate cele mai ieftine lucruri pe care le vei avea la nuntă, 90% dintre ele sunt banale, iar tu ești responsabilă cu doza de originalitate și creativitate care să-i facă pe oameni să zâmbească. Unde mai pui că i-ai putea convinge pe indeciși să calce pragul și să acorde importanță sporită evenimentului tău.

Alegerea meniului

Trebuie să fii inspirată și să alegi un meniu cât mai variat și gustos, pentru că cei prezenți vor vâna fiecare greșeală a bucătarilor, iar tu nu vrei ca această zi să fie umbrită de astfel de probleme.

Alegerea unui fotograf

Cele mai importante lucruri, după părerea mea, după ce nunta s-a încheiat, sunt amintirile tale și ale celorlalți despre eveniment. Iar imortalizarea lor le va face memorabile, așa că nu te sfii să alegi un fotograf de excepție, care să te ajute și să te pună în valoare în această zi.

Din categoria NU merită cheltuiala, amintesc rochia de mireasă și mult-visata formație. Cu o rochie frumoasă, dar mai ieftină și un DJ care să întrețină atmosfera și să dea drumul petrecerii, eu cred că este mai mult decât suficient

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--