#LA DOCTOR

Şi mie mi-e frică. Dar cel mai tare mi-e frică de…frică :)

Scris de Ela Crăciun la 17 februarie 2016

Nu mai știu sigur dacă am vorbit până acum despre frică. Ne-am obişnuit să vorbim atât de mult despre fericire, dar nu suntem capabili să o trăim, să o experimentăm, să o simţim…să o mirosim. E bine că ne place să vorbim despre ceea ce este bine şi frumos, cred că asta ne ridică într-un fel moralul. Ne presară un praf de optimism în inimi.

E bine că facem asta. Poate că ar trebui să ne forţăm şi mai mult să…”fie bine, să fie frumos, să nu ne certăm”, după cum spunea un director de creaţie într-un interviu.

Dar despre frică nu prea vorbim, poate şi pentru că…ne temem de frică. Oare ne e frică să ne recunoaştem temerile?

Eu, oricât de fericită sunt, oricât de veselă, oricât de senină şi relaxată vreau să fiu tot timpul, am şi eu temerile mele. Fricile cu care trăiesc, cu care mă lupt, cu care mă trezesc, cu care îmi beau cafeaua, cu care adorm uneori.

Şi mie mi-e frică. Dar cel mai tare mi-e frică de...frică :)Care este cea mai mare frică a mea? 

Singurătatea. Am stat lângă oameni care nu au pe nimeni, fie ei bătrâni ori tineri, şi nu ştiu să fie ceva mai greu de suportat ca singurătatea. Imaginaţi-vă cum ar fi să vă treziţi singuri într-o casă, mică sau mai mare (cu cât e mai mare, cu atât e mai rău), să pleci la serviciu şi să nu ai cui spune „la revedere!” sau „ai grijă de tine!” sau „te iubesc, vorbim mai târziu!”. Apoi să vii acasă şi să găseşti aceeaşi linişte înspăimântătoare. În fiecare zi….

Apoi distanța dintre mine și cei dragi. Cred că e la fel de dureroasă ca şi prima. E ceva ce mă sperie oricum.

Să se îmbolnăvească cineva din familie sau un cunoscut. Aici nici nu mai vreau să comentez.

Să îmi pierd mințile și să nu mai gândesc clar. Vedeţi şi voi câte lucruri rele şi grele se petrec în jurul nostru, multe fără explicaţii logice. Şi mă rog la Dumnezeu să mă ţină sănătoasă şi cu „toată ţigla pe casă” 😀

Desigur, acestea sunt cele mai mari temeri ale mele. Mai am și altele. Dar acelea intră în categoria „stoluri”, despre care nu am să vă spun acum 😀

Vă întrebaţi care este cea mai mare frică a mea?

Ei bine, cel mai tare îmi e frică de..mine însămi. Da, da!! Vă întrebați de ce? Pentru că de la mine pleacă totul! Din inima mea. Și din mintea mea. Poate conștientizez, dar nu pot să controlez absolut totul 100%.

Să nu mă cunosc îndeajuns şi să nu ştiu cum să reacţionez într-o situaţie specială. Spun asta pentru că, ştiţi şi voi expresia „mănânci un sac de sare cu un om şi tot nu îl cunoşti”, dar mai alarmant este să nu te cunoşti pe tine. Să crezi că poţi  „duce” o situaţie, o decepţie, un necaz. Iar mie de asta mi-e frică. Sper să fiu exact aşa cum cred eu că sunt: puternică şi bună de fiecare dată, indiferent de ceeea ce îmi dă Dumnezeu să trăiesc. 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--