#LA PSIHIOLOG

Să simți sau să nu simți în lumea această hiperactivă? Empatie sau indiferență?

Scris de Ela Crăciun la 14 octombrie 2015

În general, oamenii sunt ființe emoționale și afective  și manifestă aceste două trăsături/procese neurochimice în toate interacțiunile cu mediul extern și implicit intern.

Emoțiile și sentimentele ne însoțesc pe tot parcursul acestei călătorii existențiale, fie că predomină ”esențele” pozitive, fie că ne dau ghes mai mult cele pozitive. Oricum, ABC-ul emoțional și afectiv se învață în primii 4 ani de viață, cel puțin așa ar trebui să se întâmple, însă experiența comună a arătat că putem fi corigenți la simțire și la vârste biologice mai înaintate.

Așa cum am mai afirmat de nenumărate ori, suntem și ființe senzitive. Ce înseamnă, în accepțiunea personală, această senzitivitate? Pur și simplu preluăm/ne identificăm cu câmpul psihic al celor din jur, cu psihoenergia ființelor umane. Cuvântul, gândul, emoția, sentimentul sunt energie pură și informație așișderea.

Un om ne poate transmite o stare de bine sau o stare deloc bună, chiar și fără să  comunice verbal și nonverbal cu noi. Simpla prezență a acestuia în imediata apropiere ne poate ”provoca” emoțional. Unii numesc acest fenomen instinct (”nu știu ce nu-mi place la persoana aceasta”, ”mă simt foarte bine în prezența ei/lui”), alții vulnerabilitate emoțională (deochiul din cultura arhaică autohtonă, recte moleșeală, stare de tristețe inexplicabilă, stare de greață, mânie, migrenă etc).

Senzitivul…

O persoană senzitivă nu se va simți întotdeauna în largul ei în colectivitate. Va ieși, deseori,  dintr-un grup de oameni (din sala de cinema, din magazin, din mijloacele de transport în comun) secătuită de energie/vigoare fizică și psihică.

În general, senzitivitatea vine la pachet cu o arie emoțională din nodul amigdalian bine ”proporționată”, educată, echilibrată sau nu. Persoanele sensibile emoțional sunt și empatice, intuitive, altruiste, marșează pe o gândire inductivă, analogică, laterală. Cuvântul cheie este ”simt”. Sunt ascultătorii poveștilor de viață, sunt leader-i înăscuți, coordonatori foarte buni. Pot fi și ”istericii” de serviciu, pentru că emoțiile lor sunt mult amplificate. Dar și promotorii cauzelor de capă și spadă. Iubesc și  urăsc (adevărat, preț de secunde) deopotrivă.

Impenetrabilul…

Sunt și persoane cu un câmp psihic puternic,  impenetrabili, inviolabili psihoenergetic. Nu au nici o interacțiune cu mediul mental și emoțional al maselor sau al semenului din vecinătatea fizică. Sunt persoane aparent reci, detașate emoțional. Te scrutează de la înălțimea raționamentelor logice, de la nivelul argumentelor și deducțiilor și al considerentelor măsurabile cantitativ și calitativ, adică de la nivelul obiectivismului și al concreteței. Sunt antrenate să nu interacționeze emoțional, să nu simtă/trăiască nicio emoție cu iz de vulnerabilitate: compasiune, milă, regret,  afecțiune, într-un cuvânt, empatie. Nu că nu ar putea  fi empatici. Empatia este calitatea emisferei cerebrale drepte. O experimentezi încă din primii ani de viață. Empatia se dezvoltă, se învață. În altă ordine de idei,  sunt și oameni alexitimici, conform preceptelor inteligenței emoționale. Aceștia chiar nu știu și nu pot să-și traducă emoțiile, deci să le simtă ca atare. Ei bine, revenind la ideea de bază, persoanele cu răspuns întârziat la emoții și afectivitate sunt centrate pe mecanismele gândirii analitice, deductive și verticale. Sunt ca niște locomotive. Trasează traseul și îl urmează, pas cu pas. Implementează. Stil directorial, nu neapărat democrat.

Ei, cum e mai bine? Să simți și să interacționezi atât de sensibil/senzitiv cu mediul extern sau să fii invulnerabil emoțional și afectiv?

Beneficiile sunt și de-o parte și de alta a baricadei.  Ambele caractere și personalități sunt afectate într-un mod sau altul de excesul sau de neimplicarea emoțională și afectivă. Să fii antrenat să nu simți nu te face mai fericit, mai împlinit sau mai protejat de noxele mediului extern/intern. Însingurarea nu e o resursă de sănătate și de împlinire, nu în existența socială.

Ce înseamnă să fii antrenat să nu simți? Pur și simplu neurochimia implicată în stările emoționale (neurotransmițători+hormoni) este ”educată” să manifeste o anume dinamică. Asta nu înseamnă că omul gândirii și nu a-l simțirii nu experimentează tristețea, bucuria, invidia, durerea etc . Înseamnă că are capacitatea de a-și  bloca (nu este același lucru cu a și le nega) emoțiile sau sentimentele.

Să simți excesiv este ca și când ai fi substanță în dispozitivul unui laborator alchimic. Orice este posibil, orice se poate întâmpla. Pare destul de costisitoare empatia aceasta, senzitivitatea aceasta recurentă. Creierul emoțional, de regulă, primează în fața celui rațional, preia controlul.

Dar ce ar fi lumea fără empați, intuitivi, creativi, colerici, workaholici?

Mixtul dintre cele două personalități pare să fie esența de marcă a  superomului. Să știi să îți ții empatia și emoțiile în frâu, să iubești cât trebuie și pe cine trebuie, să gândești limpede, dar și creativ, să te poziționezi strategic oriunde pe piramida nevoilor primare și secundare, fix atât cât trebuie, analizând și viuzualizând simfonia de evenimente, trăiri, detalii, informații din sfera ta de activitate și de interes, iacă-tă, asta numesc eu realitate și personalitate conformă.

Din când în când, permite-ți să irumpi, să dai în clocot, să manifești emoțiile, bune sau mai puțin bune, să te expui fricilor și incertitudinilor. Din când în când identifică-te și cu trăirea celuilalt. Poate că e ceva, acolo în tine, o resursă care trebuie exploatată sau o tară care trebuie vindecată sau transformată într-o calitate, într-un atribut personal. N-ai fi putut să o/îl identifici fără interacțiunea, directă sau indirectă,  emoțională și mentală cu celălalt. Să vorbești și despre ceea ce simți, nu numai despre ceea ce gândești. Să simți și ceea ce simte și trăiește celălalt la nivelul emoțiilor și sentimentelor sale.

Altminteri, descărcarea de tot ceea ce este toxicitate emoțională se produce instantaneu prin iubire, în special prin iubirea de sine (a nu se înțelege narcisim).

Dana Dumitra Dumitrache

Psihoterapeut

 

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--