S-a inventat! E aici: aplicaţia care te ajută să slăbești!

Eat sexy. Look healthy 

Am o veste extraordinară pentru voi: de acum, există o aplicaţie pentru telefonul mobil care ne împiedică să ne îngrăşăm (!).

Aplicaţia-minune se numeste kiloCalorii și a fost inventată de Dumitru Chele, un tânăr student în ultimul an la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, dar și antreprenor. Spune despre el că este un tip normal, ca oricare dintre noi : „Mă fascinează antreprenoriatul și lumea economică, mediul de afaceri și nu în ultimul rând, IT-ul. Învăț, citesc, alerg, merg la sală, mănânc sănătos și lista poate continua :)”

Dumitru Chele este un exemplu de tânăr cu idei, care face ceva pentru el şi pentru societate. Un tânăr de succes cu foarte mult bun-simţ şi foarte modest. Când l-am întrebat unde se vede peste 5-10 ani, mi-a răspuns simplu, zâmbind: „Într-o vacanță în Maldive 🙂 Mai în glumă, mai în serios, nu m-am gândit foarte mult la acest aspect, am ales să mă concentrez asupra prezentului, îmi urmez pasiunile…”

Dumitru Chele a inventat aplicatia cu care slabesti...de pe telefon

A ajuns să inventeze această aplicaţie dintr-o nevoie pe care a simţit-o chiar el: „În copilărie și adolescență am avut probleme serioase cu greutatea: eram supraponderal, aproape obez. Am reușit să slăbesc, jurnalul alimentar fiindu-mi de mare ajutor în toată această luptă cu kilogramele în plus. Până la apariția aplicației kiloCalorii nu a existat nicio astfel de aplicație în limba română, cu o bază de date atât de mare de alimente, mâncăruri și băuturi din România. Și să nu uităm de funcțiile de personalizare și de monitorizare…Având în vedere că suntem în permanență conectați cu telefonul mobil, cred că este cel mai ușor mod de a ține un jurnal alimentar și de a consulta valorile și informațiile nutriționale ale produselor.”

Ştiu că sunteţi curioşi să aflaţi cum funcţionează şi cum ne poate ajuta să slăbim. Şi eu eram, dar m-a lămurit Dumitru.

„Aplicația kiloCalorii te ajută să slăbești, să crești în masă musculară sau să menții un stil de viață sănătos. Este foarte important să știi ce și cât mănânci, indiferent care este scopul tău. Ne îngrășăm pentru că mâncăm mai mult decât avem nevoie. Și pentru că mâncăm prost: bomboane, prăjiturele, cornulețe, șaorma, pizza, hamburgeri, sucuri și lista poate continua. Consumăm prea multe kilocalorii și există multe glucide în alimentația zilnică. Ne putem gândi la kiloCalorii ca la un prieten virtual, pe care îl ai mereu în buzunar sau în poșetă. Prietenul care te trage de mânecă atunci când greșești și mănânci o prăjitură în plus, profesorul de la școală care te ceartă atunci când nu ți-ai făcut tema. În același timp, este antrenorul care te laudă pentru reușita ta”.

FOLLOW ME

Sună bine? Ei, veştile bune nu se opresc aici. kiloCalorii poate fi descărcată și utilizată fără niciun cost, GRATUIT. Inventatorul spune că „de regulă, este mult mai dificil să slăbești decât să crești în masă musculară. Trebuie să fii foarte atent la ce și cât mănânci. În consecință, cei mai mulți utilizatori își doresc să piardă în greutate, să scape de kilogramele în plus”.

Cum era de aşteptat, cei mai mulţi utilizatori nu sunt domnii, ci doamnele și domnișoarele.

kiloCalorii - aplicatia-minune

Cele mai spectaculoase rezultate au fost de 7 kg în 10 zile. Dumitru spune că, deşi a lansat aplicaţia de foarte puţin timp, tot mai mulţi oameni o descarcă, iar rezultatele nu au încetat să apară. Totuşi, nu trebuie să uitaţi că numărul de kilograme pierdute diferă de la o persoană la alta, în funcţie de metabolism, de stilul de viaţă, de determinare şi de ţelul pe care şi l-a propus fiecare în parte: „Zeci de milioane de persoane folosesc astfel de aplicații la nivel mondial. Cred că Statele Unite este pe primul loc din acest punct de vedere”.

Povestea lui Dumitru este una de succes, s-a clasat chiar şi pe prima poziție în App Store câteva zile. „Momentan, suntem în Top 5 (România). Peste 20.000 de persoane au instalat aplicația…Este o performanță! În momentul de față, în Top 10 mai sunt trei jocuri: WhatsApp, Facebook, Messenger (Facebook), YouTube, Skype și Viber”.

Deşi este „pe val”, inventatorul Dumitru Chele spune că secretul reuşitei este altul, dacă vrem să slăbim: „conștientizarea și autodisciplinarea comportamentului alimentar reprezintă cheia succesului în reconfigurarea corporală pe termen lung”.

În prezent, aplicația este disponibilă doar pentru iPhone / iPad (iOS 7 și iOS 8, iPhone 4 / 4S / 5 / 5C / 5S / 6 / 6 Plus): „Sperăm ca în curând să fie disponibilă și pe Android și, de ce nu, chiar o variantă web, pe kilocalorii.ro”, spune tânărul invetator.

Eu recunosc, am fost atât de curioasă să văd cum funcționează, încât am descărcat-o imediat. Dacă voi slăbi sau nu, rămâne de văzut! 😉

Iată aici și câteva link-uri utile pentru cei dintre voi care vor să se familiarizeze imediat cu aplicația:

Link App Store:
Link Pagină Webhttp://www.kilocalorii.ro/
Link Pagină Facebook: https://www.facebook.com/kilocalorii

4 comentarii pe “S-a inventat! E aici: aplicaţia care te ajută să slăbești!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.