#CHICMOM

Remedii pentru caniculă

Scris de Ela Crăciun la 28 iulie 2013

Meteorologii au anunțat că vremea va deveni caniculară. În aceste condiții este necesar să ne răcorim casele. Însă nu toată lumea își permite să aibă acasă aer condiționat. Vestea bună este că aerul condiționat poate fi înlocuit. Există ventilatoarele pe care le puteți plimba în funcție de locul în care stați sau cele suspendate în tavan, care răcoresc toată camera. De asemenea, dacă puneți câteva peturi cu apă la congelator și le puneți la dezghețat în direcția în care bate ventilatorul, aerul se va răcori. Pentru a nu lăsa căldura să vă intre în locuință acoperiți geamurile. Lăsați-le deschise dimineața, când soarele nu este așa puternic și seara, când se mai răcorește afară. Draperiile de culori deschise sunt o alegere înțeleaptă, iar dacă acoperiți geamurile cu folie de aluminiu veți ține căldura la distanță. Nu gătiți pe timpul zilei, ci doar dimineața foarte devreme sau seara. Evitați să folosiți apa fierbinte, indiferent că faceți duș sau spălați vasele. Opriți aparatele electronice și înlocuiți becurile incandescente cu cele compacte fluorescente. Dacă aveți spațiu, plantele de ghiveci mari, așezate în dreptul geamurilor vor împiedica lumina să ajungă în casă. Trebuie să știți că o casă izolată termic este mult mai răcoroasă. Așadar, aerul condiționat poate fi înlouit prin metode la îndemâna oricui.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--