#LA PSIHIOLOG

Putința de a fi prosperi!

Scris de Ela Crăciun la 04 iunie 2014

Cum atragem prosperitatea în viaţa noastră

Dacă duminica trecută am vorbit despre imaginaţia creatoare, astăzi voi argumenta în favoarea prosperității.

Merităm să trăim prosperi. Merităm să trăim împlinirea autentică.

În copilărie, mama şi bunica imi tot repetau, ca un laitmotiv de viaţă: mai bine sărac, decât bogat şi spurcat! Interesant este că, pentru o bună bucată de timp, am trăit confortul material, pentru că cele două prezențe feminine din viața mea au știut instinctiv să și-l gândească, să și-l dorească şi au acţionat în acest sens. Bunica avusese, înainte de cel de-al doilea razboi mondial, peste 100 de argați, iar mama nu concepea viața fără să aibă ”ceva deoparte”!

Sărăcia este o boală mentală, pentru că este generată de o minte impregnată de nevoi, de nefericire, de frustrări, de frici cu toptanul, de necredinţă, de neputinţă, de negaţii permanente (exemplu: nu vreau, eu nu niciodata, nu pot, nu voi face niciodata etc).

Putința de a fi prosperi!

Nimic şi nimeni nu te condamnă să fii sărac pentru tot restul vieţii tale.

1. Doreşte-ţi sincer să trăieşti abundenţa financiară şi materială.
2. Conştientizează şi elimina afirmaţiile sau jurămintele făcute de-a lungul vieţii în ceea ce priveşte banii. Mulţi ani mi-am sabotat prosperitatea proprie pentru că făcusem, cândva, un jurământ în fața Vieții: nu o să iau niciodată bani atunci când voi lucra cu sufletul oamenilor. Şi nu am luat bani pentru servicii terapeutice ani şi ani în şir. Astăzi nu mai consider că îl încalc, pentru că l-am eliminat din conștiința mea.
3. Înlocuieşte-le cu “merit să trăiesc în confort financiar şi material. Sunt pregătit să trăiesc astfel”.
4. Înconjoară-te de oameni prosperi, sinceri cu ei înșiși, liberi emoțional și mental, împliniți spiritual și care au reuşit în existența aceasta poate și pentru că au încetat să se centreze pe ceea ce le lipseşte sau pe nevoi neîmplinite.
5. Munceşte pentru prosperitatea ta şi încetează să-ţi mai jelesti neputinţa sau să dai vina pe o realitate sau alta din viața ta.
6. Învaţă să pui deoparte, măcar un mic procent din ceea ce câştigi.
7. Aş anula împrumuturile de orice fel.
8. Dăruieşte şi altora măcar puţin din ceea ce îţi prisoseşte. Darul ţi se va întoarce înzecit, când nici nu te aştepţi, de unde nu te aştepţi!
9. Nu te gândi la banii care îţi lipsesc sau care se împuţinează, imaginează-ţi cum îi poţi investi, cum îi poţi înmulţi, cum îi poţi cheltui. Acesta nu este un concept american, este experiență pură.
10. Fixează-ţi ţelurile prosperităţii. Banii aduc fericirea, dacă nu sunt sursă de putere şi control, ci vehicule de cunoaştere, de dezvoltare personală şi spirituală, de ajutor pentru cei care nu ştiu să folosească încă undiţa ca să se ajute singuri.
11. Acționează zi de zi in acest sens, respectând regulile de mai sus. Subliniez: dorința fără acțiune este ca balta fără pești. Neproductivă.
11. Bucură-te de prosperitate. Ai acest drept. Este un drept universal al fiecărui om şi nu ţine de karmă, de un destin implacabil, ci de credinţă, de dorinţă, de cunoaştere şi de acţiune.

Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut

www.danadumitrache.ro

www.danadumitrache.ro/terapie-de-doliu-intalniri-de-grup

www.danadumitrache.ro/poveste-exista-viata-dupa-cancer/

Pe Dana Dumitrache o puteți asculta în fiecare duminică dimineața la Europa FM, în emisiunea „O dimineață de milioane” prezentată de Ana-Maria Tatu, dar și pe www.europafm.ro.

Comentarii

0 thoughts on "Putința de a fi prosperi!"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!