#CHICMOM

Povestea ta: Când și-au pierdut copiii noștri inocența?

Scris de Ela la 29 noiembrie 2016

Primesc foarte multe mesaje private în care încerc să răspund tutoror curiozităților voastre. De la recomandări de medici și până la locuri de vacanță, mă străduiesc să le răspund tuturor celor care îmi scriu. Zilele trecute am primit un mail care m-a emoționat foarte tare. Am stat puțin să mă gândesc la problema despre care îmi vorbea Maria* și mi-am dat seama cât de tristă este situația.

Cu permisiunea ei, am ales să o public pe blog, pentru că sunt sigură că sunt multe mămici în aceeași situație. 🙂

Dragă Ela, sunt unele zile în care mă uit în urmă și pot spune cu mâna pe inimă că am fost un om norocos. Nu pentru că aș fi avut mulți bani sau pentru că am trăit într-un palat de prințesă. Mă consider un om norocos pentru că am avut ocazia de a-mi trăi copilăria. Am tăit normalitatea și am avut luxul de a fi inocentă. Mă consider un om norocos pentru că, orice lucruri complet ciudate mi se întâmplă acum și oricâți oameni egoiști și răi întâlnesc știu că am un reper în trecutul meu la care mă pot gândi cu bucurie.

Acum șase ani am născut o fetiță, care pentru mine și tatăl ei a fost cel mai frumos dar dat de Dumnezeu. Ca orice părinte, m-am gândit prima dată că jucăriile îi vor înfumuseța viața și că joaca va fi exact așa cum o știam noi. În primii trei ani a funcționat. Excursiile cu familia la mare și la munte, plimbările prin parc și năzbâtiile de fiecare zi ne-au dat cele mai frumoase amintiri.

Totul s-a schimbat când am dat-o la grădiniță. Viața mea s-a schimbat odată cu a ei, punându-mă pentru prima dată în situația de a mă gândi că nu știu să gestionez lucrurile din viața ei așa cum ar avea ea nevoie. Nu știam că este atât de complicat să fii copil. În fiecare zi mă simțeam mai ruptă de comunitatea mamelor de la grădiniță pentru că nu am știut să mă adaptez, iar asta o afecta direct pe Ioana.

Cu ce haine te îmbraci? A întrebat-o într-o zi una dintre colegele ei. Iar ea nu a știut să răspundă. Nu am crescut-o niciodată conștientă de brand-uri, deși nu facem cumpărături de la second hand. A venit acasă simțindu-se ca și cum a picat un test. I-am expliact că este important să știe să scrie și să citească, să cunoască oameni și povești, nu numele de pe etichetă, iar a părut că înțelege.

Ce aplicații ai pe tabletă? La nici două săptămâni după începerea grădiniței mi-a spus că vrea să aibă și ea o tabletă. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt împotriva tehnologiei. Și eu folosesc tableta și telefonul la birou și acasă. Doar că eu folosesc tableta pentru cititul cărților mai mult decât pentru jocuri. I-am spus că aș putea să îi instalez câteva jocuri de colorat pentru ea, dar nu a fost suficient. Trebuia să fie tableta EI, așa cum au ceilalți copii.

Care este serialul preferat? Până în clasa zero am trecut deja prin toate etapele conformismului. “Nu mai ești prietena mea, dacă nu faci asta“ îi spuneau colege de clasă iar ea plângea în fiecare noapte lângă mine pentru că nu înțelege de ce copiii sunt răi. Instinctual s-a adaptat. Treptat, nu a mai plâns, dar a început să își pună fundițe în păr și să vorbească despre seriale tv. Nu am avut tăria să o împiedic pentru că liniștea ei era mai importantă pentru mine decât un principiu pe care eu îl invoc, poate, în mod prostesc.

Vreau rochie cu Frozen mi-a spus într-o zi la cumpărături. Nu alt personaj, doar Frozen. Nu altă prințesă, doar cea care este la toate petrecerile pentru copii. I-am luat un tricou cu pisici, dar dezamăginrea a fost evidentă. Uite așa am intrat în conflict cu copilul meu care nu înțelege de ce „noi trebuie să fim altfel”. Cum am ajuns oare să fim noi altfel? Ce nu sunt ei cei care sunt altfel?

Abia atunci am realizat că, de fapt, altfel sunt cei puțini, aceia care nu se adaptează unui val de opinii, fie că sunt bune sau proaste.

Întrebarea mea către cititorii tăi este dacă copilul meu trebuie să fie ca ceilalți ca să fie adaptat social sau este datoria mea să accept că această uniformă nouă este cea a paietelor și a păpușilor Frozen. Merg pe stradă și văd numai stereotipuri. Fetele au extensii, gene false și unghii colorate. Câteodată mi-e greu să le deosebesc între ele și mă îngrozește faptul că fata mea va fi doar o copie a unui trend. Aș vrea să cresc un adult independent, care să seteze opinii și să lupte pentru ele. În primul rând, vreau să cresc un copil, care să se bucure de inocență, nu să fie constant preocupat de a se adapta.

Ce să fac?”

Dacă rezonați cu Maria și aveți vreun sfat pentru ea, vă aștept să dezbatem în comentarii această problemă. Chiar aș vrea să știu ce părere aveți și voi. 🙂

PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de oameni care mă citesc!

*numele au fost schimbate pentru păstrarea anonimatului

Comentarii

2 thoughts on "Povestea ta: Când și-au pierdut copiii noștri inocența?"

  1. Delia spune:

    Bună! Și eu m-am regăsit în cele povestite. Fetița mea are 8 ani și deja are puterea de a fi altfel decât colegele, chiar dacă asta înseamnă că nu are prietene în clasă. Se înțelege mai bine cu băieții, cu toate că nu e băiețoasă. La început suferea că fetele nu o acceptă în grupul lor pentru că nu-i place rozul și sclipiciul, dar acum e ok. Are 2 prietene bune un pic mai mari și viața merge înainte. Educați-vă copiii independenți, nu sclavi ai unor stereotipuri! Nu e ușor, dar nici imposibil !

  2. Amalia Boca spune:

    Eu am aproape 13 ani, si nu imi e greu sa cred ce se intampla cu fetita aceasta! La mine la scoala fetele de clasa 0 canta Soy Luna si uneori Violetta! Dar asta nu e o pb. Pb e ca se cearta care au microfoane mai frumoase si mai noi… Intre timp ce alte fetite stau intr-o parte si ATENTIE fetele de 10 ani le impletesc parul la cele de 7-8 ani! Oricum… Copilul dvs. trebuie sa fie tinut doar in frau, cumparandu-i tot ce vrea se va invata asa si apoi va fi dificil! In rest e un comportament normal…vrea doar sa se integreze! P.S: eu le-am lasat in pace pe fâtele din clasa mea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--