Piept de pui marinat în iaurt

Piept de pui marinat in iaurt - Retete culinare Laura Adamache

O rețetă simplă, dietetică, ideală pentru toți cei iubesc carnea de pui și rețetele sănătoase. În cadrul campaniei Mănâncă, aleargă, slăbește, Laura Adamache ne oferă încă o soluție delicioasă care va avea grijă de siluetele noastre.

Ingrediente

  • 400 g piept de pui
  • 150 g iaurt natural degresat
  • 1 linguriță curry
  • sare de himalaya
  • piper

Mod de preparare

  1. Tăiem pieptul de pui în 2-3 felii, le spălăm și le tamponăm cu hârtie absorbantă de bucătărie.
  2. Într-un vas, amestecăm iaurtul cu curry, sarea și piperul.
  3. Introducem feliile de pui în sosul obținut, avem grijă ca feliile să fie acoperite complet.
  4. Acoperim vasul cu folie de plastic alimentară și îl punem în frigider pentru 2 ore.
  5. După repaus, scoatem feliile de pui din marinată și le frigem pe grătarul foarte bine încălzit, la foc mediu, pentru circa 3-4 minute pe fiecare parte sau până când se rumenesc uniform.
  6. Le servim calde.

Roșii la grătar cu usturoi

Roșiile la grătar cu usturoi sunt o garnitură ideală pentru pieptul de pui marinat.

Ingrediente:

FOLLOW ME

  • 2 roșii
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1-2 fire usturoi verde
  • sare

Mod de preparare

  1. Spălăm roșiile, le tăiem în jumătăți și le pudrăm cu puțină sare.
  2. Ungem jumătățile de roșie (partea tăiată) cu puțin ulei de măsline și le punem pe grătarul încins, cu partea tăiată pe grătar. Le frigem 3-4 minute, apoi le întoarcem cu grijă pe cealaltă parte. Adăugăm usturoiul verde tăiat julienne pe deasupra roșiilor și le frigem pentru încă 3-4 minute sau până când se înmoaie.
  3. Le servim stropite cu puțin ulei de măsline, sare și, dacă dorim, piper.

Piept de pui marinat in iaurt - Retete culinare Laura Adamache

 Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.