Patru măști naturale pentru patru tipuri de ten

Pentru că tot se apropie weekend-ul și avem ceva mai mult timp să ne preocupăm de noi și de micile “tratamente” de înfrumusețare, m-am gândit să vă propun astăzi un amestec-minune pentru față, pe care îl prepar și mizez întotdeauna cu succes. De-a lungul timpului, am descoperit că mai important este să am grijă de mine în mod constant, iar beneficiile nu depind de cât de scumpe sunt ingrendientele sau cremele pe care le folosesc, ci de perseverenţa cu care le folosesc şi de modul în care aleg să le combin. Aşadar, micile “tratamente” de înfrumuseţare sunt armele mele secrete.

Astăzi vreau să vă propun un amestec-minune pentru faţă, pe care îl prepar acasă şi pe care mizez întotdeauna cu succes. Este vorba despre o cremă 100% naturală, foarte eficientă pentru un ten obosit şi care ajută la regenerarea pielii feţei. Reţeta am primit-o de la Cecilia Mocanu, cosmetician cu experiență, şi vă mărturisesc că de când o folosesc, tenul meu este mult mai sănătos şi mai luminos.

Dacă aveţi pielea feţei uscată, în special, Cecilia ne recomandă crema compusă din următoarele ingrediente: o linguriţă de ulei de argan organic, câteva picături de vitamina E naturală, o linguriţă de lăptişor de matcă.

„După ce vă curăţaţi faţa de produsele de make-up şi vă spălaţi cu apă călduţă şi săpun, vă aplicaţi pe faţă crema aceasta. Trebuie să ştiţi că ceea ce obţineţi din amestecul acestor ingrediente este un lichid uleios. Asta înseamnă că nu este necesar să vă mai curăţaţi faţa după ce îl aplicaţi deoarece va intra în piele. Ideea este să nu fiţi pe grabă sau să vreţi să vă machiaţi în următoarea jumătate de oră”, ne sfatuieste Cecilia.

Lasaţi să acţioneze asupra tenului vostru, şi dacă repetaţi procedura câteva zile la rând, veţi rămâne total surprinse de efectele miraculoase. Eu apelez la această mască ori de câte ori îmi simt pielea feţei obosită, uscată şi nehidratată. În câteva ore tenul meu este total refăcut. Cecilia recomandă tuturor clientelor sale cremele handmade, în funcție de tipul de ten.

Aşadar, dacă tenul are tendinţă de îngrăşare, folosiţi cu încredere masca cu argilă şi avocado. De preferat este să aveţi un fruct de avocado bine copt, astfel încât pulpa să fie moale, ca o cremă. Un secret este să puneţi fructul alături de un măr într-o pungă de hârtie şi să le lăsaţi câteva zile. Chiar şi un avocado verde şi tare se va coace foarte bine. Amestecaţi jumătate de fruct cu o linguriţă de argilă, dacă este prea goasă compoziţia, puteţi pune câteva picături de ulei de măsline. Lăsaţi masca obţinută să acţioneze aproximativ 30 de minute şi curăţaţi apoi tenul.

FOLLOW ME

avocado-mask

Pentru tenul cu riduri fine, tot avocado este soluţia. Amestecaţi fructul cu rodie în blender. Pasta obţinută pe întinde pe faţă. Staţi întinsă cu faţa în sus atât cât doriţi să îşi facă efectul, minim 15 minute.

Pentru tenul gras, matur şi îmbătrânit se recomandă o mască cu miere de rapiţă şi lămâie.

1366612831-honey-beauty4vf
Pentru ten matur uscat, amestecaţi miere de rapiţă cu ulei de măsline. Cecilia îmi spune mereu că mierea este perfectă pentru curăţarea feţei: „Dacă aveţi în casă miere zaharisită este ideală să o consumaţi în cosmetică. Având o textură ceva mai dură în comparaţie cu mierea proaspătă, aceasta este unul dintre cele mai sănătoase produse folosite pentru gomajul feţei. După ce aţi întins-o pe faţă şi decolteu, masaţi cu buricele degetelor câteva minute. Pentru a îndepărta mierea, dar şi măstile, folosiţi dischete demachiante înmuiate în apă caldă. La final clătiţi cu apă călduţă şi masaţi-vă tenul cu câteva picături de ulei de migdale dulci, argan, măsline sau crema pe care o folosiţi de obicei”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.