Nu ai timp să te pregătești de Sărbători? Eu am găsit soluția!

De Crăciun este mai întâi strategie și apoi poezie

Eu recunosc cinstit că, în fiecare an de Crăciun, intru în panică numai la gândul că va trebui să mă ocup de toate lucrurile care contează de sărbători. Nu am moștenit abilități deosebite de bucătăreasă, iar timpul mă împiedică să stau mult timp în fața cuptorului și să aștept, așa cum făca mama, cozonacii să crească. Da, sunt o mamă modernă dar nu vreau să renunț la spiritul Crăciunului. Vreau sa îmi învăț copiii că masa de Crăciun se ia în familie și că împodobirea bradului este un eveniment de familie. De aceea, am decis ca, anul acesta, să îmi asum rolul de Super mom. Vreau să le fac pe toate și să le fac bine.

Am hotărât să fac un plan care să îmi asigure liniștea de Crăciun și să nu mai fiu nevoită să pierd timpul în trafic. Iată cum sună lista mea:

Bradul de Crăciun. Este cea mai importantă piesă de decor, așa că m-am decis să nu fac concesii acolo unde contează. Pentru mine și pentru cei mici este important să ne alegem împreună bradul așa că îl vom căuta într-una dintre piețele cele mai aproiate de casa noastră. Ca să nu consum prea mult timp la fața locului voi face un buget estimativ căutând pe net să fac o comprație. Dacă nu țineți atât de mult la alegerea bradului sau preferați brazii în ghiveci sau pe cei artificiali, o simplă vizită în supermarketuri va rezolva această problemă. Mai simplu, pentru doamnele ocupate, bradul se livrează la usă în maxim 2 zile dacă îl comanzi pe site-uri  precum www.brazidecraciun.ro. Tot acolo am găsit și decorațiuni pentru casă, pe care le voi folosi pentru masa festivă de Crăciun.

Timp de rezolvare – maxim 3 ore.

Cadourile de Crăciun.  Anul trecut am petrecut mai mult de o jumatate de zi în trafic pentru a ajunge în magazine să fac cumpărături. Anul acesta lucrurile s-au schimbat. Am făcut deja o listă cu persoanele pentru care trebuie să fac cumpărături și mi-am alocat un buget peste care nu vreau sa trec. Vă sfătuiesc să faceți și voi același lucru pentru a vă feri de ispita cadourilor scumpe sau a impulsului de moment. Tot din rațiuni bugetare și de trafic am ales ca, anul acesta, să îmi comand cadourile de Crăciun. Am navigat câteva seri la rând pe site-urile cu jucării și cadouri pentru a-mi face o idee despre lucrurile pe care aș vrea să le cumpăr. Am observat că unele site-uri au prețuri ceva mai mici decât în magazin sau mai au, încă, promoții active. Cu alte cuvinte, voi economisi și bani, nu numai timp. Recomandarea mea este să faceți cumpărăturile încă de săptâmâna aceasta, întrucât unele firme livrează cu întârziere și nu doriți să rămâneți de Crăciun fără cadouri. Eu am luat deja o mare parte din cadouri.

Timp de rezolvare –  maxim 2 ore

Masa de Crăciun. În copilăria mea toată casa mirosea a cozonac cu o zi înainte de sărbători. Deși nu mă pricep atât de bine la gătit nu vreau ca produsele tradiționale să lipsească. Am găsit, din nou, o soluție care mi se potrivește. Voi merge în Târgul de Crăciun din Piața Constituției pentru a cumpăra produse tradiționale pentru aperitive și cozonac făcut în casă. Felurile principale le voi comanda de la http://www.homemade-food.ro/ sau de pe alte site-uri care fac mâncare ca la mama acasă.  Chiar dacă am scăpat de grija felurilor principale vreau să îmi aloc cel puțin două ore de gătit cu o zi înainte de Crăciun pentru rețeta mea preferată – Ruladă cu brânză. Cu alte cuvinte, masa de anul acesta va fi practică, eficientă și cu puțin suflet, ca să se cunoască că este pregătită cu iubire de mamă.    

Timp de rezolvare –  aproximativ 5 ore

Micile trucuri la care am apelat pentru a scuti din timpul alocat cumpărăturilor de Crăciun îmi vor permite să am câteva ore libere pe care le voi petrece cu Alex și Alesia. Anul acesta vom face decorațiuni pentru bradul de Crăciun împreună iar asta contează, pentru mine, cel mai mult. Vă ștept să îmi spuneți care sunt trucurile voastre pentru a găsi mai mult timp pentru familie de sărbori!

 

 

Make-up: Georgiana Gheară

Foto: Lemonade Photography

Locație: Floraria Florens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.