Nicolai Tand, un român cu o poveste de viaţă uimitoare!

 Nicolai Tand Cum a ajuns de la vânzător de ziare la conducerea unui restaurant de prestigiu din Paris? Vedeţi aici!

Nicolai Tand

Românii sunt absolut spectaculoși! Poate nu spun acest lucru cu voce tare pe cât de des ar trebui, însă e o convingere de care nu mă pot despărți. Au acea capacitate deosebită de a reuși, pur și simplu, chiar dacă nu s-au născut cu lumea la picioare. Se dau de trei ori peste cap ca-n basme, luptă cu armele propriei minți, fac ceva și la final îi găsești domnind peste propriul lor regat. Și atunci îți aduci aminte că au plecat dintr-o familie modestă, poate dintr-un sătuc uitat de lume, într-o țară care la rândul ei se luptă să răzbească. Dar ei reușesc. Și pentru că se apropie 1 decembrie, vă propun să-i cunoaștem pe acești români spectaculoși ale căror vieți par desprinse dintr-o poveste care ne emoționează, ne uimește, ne ține cu sufletul la gură și în final ne convinge că se poate și să învingem.

Așadar, a fost odată ca niciodată, într-un sat din Maramureș, mezinul unei familii românești, prâslea cum se zice pe la noi. Frații mai mari plecaseră deja peste mări și țări să-și caute rostul, iar el rămase alături de mama, sprijinul ei de nădejde. Și când ajunse la 20 de ani își luă inima-n dinți și-i spuse că a venit și vremea lui să-și găsească drumul. Și plecă departe de casă, de țară, de tot ce îi era cunoscut.

Îți trebuie un curaj fantastic să te poți desprinde așa, dar lui Nicolai Tand nu i-a lipsit. Astfel începe povestea de viață a unui român de excepție. După ce a plecat de acasă, Nicolai și-a încercat mai întâi norocul în Franța, însă nu s-a oprit aici. A ajuns și în Anglia, Italia, chiar și America, dar viața n-a fost deloc blândă cu el. A dormit în parcări de mașini sau case părăsite, primea mâncare de la instituții care ajutau săracii și se spăla la baia comună. E greu să răzbești într-o țară străină când nu te ai decât pe tine, perseverența ta și dorința de a munci. Dar nu s-a dat bătut. A încercat toate joburile posibile de la cele pe șantier la spălat de vase. În Franța a vândut la început ziare și când fiecare bănuț pe care îl câștigi îți împlinește un mare vis e imposibil să nu înveți să apreciezi lucrurile simple.

Tot în Franța a ajuns să lucreze și ca șofer pe ambulanță, o experiența care l-a marcat, aducându-l în contact cu suferința umană. După doi ani a renunțat să muncească pe ambulanță. S-a angajat într-un restaurant și de aici cariera lui a început să urce, cu pași mici, dar siguri. A pornit de jos, de la spălatul vaselor și a fost pe rând, piccolo, ospătar, şef de sală, manager de restaurant, director și în șase ani a ajuns director general. A stat aproape 13 ani în Franța,  intrând în contact cu oameni importanți. Restaurantele de prestigiu în care a lucrat obișnuiau să fie vizitate de vedete internaționale precum Madonna, Jean Paul Gautier, Carl Lagerfeld, Jennifer Aniston, Alain Delon, Jude Law, Christina Aguillera și mulți alții. Oare cum este să iei două bilete la concert Metallica direct de la Metallica? Nicolai știe.

Când a ajuns în poziții cheie, dar din care nu mai putea avansa, Nicolai a căutat o nouă provocare. Așadar, s-a reîntors în România unde a deschis propriul restaurant, La Cantine de Nicolai, unul dintre cele mai bine cotate din București. Televiziunea a apărut în planurile lui cu o propunere neașteptată, căreia i-a dat curs cu același curaj care l-a îndemnat în multe alte situații. În această perioadă îl puteți vedea la Antena 1 în juriul celebrului format internațional de cooking, Top Chef. Cât despre familie, povestea decurge frumos și aici, Nicolai și Monica fiind părinții a doi copii minunați, Ilona și Iancu. Nicolai este un român care a reușit pornind de jos, a construit propria sa lume frumoasă cu efort și perseverență în ciuda condițiilor dificile și nu este singurul. Pentru că suntem exact așa cum v-am spus,  absolut spectaculoși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.