#TIPS&TRICKS

Maia Morgenstern: „Cred că talentul este puterea interioară”

Scris de Ela Crăciun la 13 mai 2013

I-am mulțumit cu multă însuflețire când am întâlnit-o, în cele din urmă, pentru acest interviu. Mi-a mărturisit cu egală însuflețire că s-a bucurat că am insistat să ne întâlnim, mai ales în contextul programului care o înghite întru totul. Maia Morgenstern poate vorbi în neștire, extrem de articulat, de poetic sau de pragmatic despre talent, despre actorie, despre teatru, despre părinți, despre viață, naturalețe și vacanțe. Te captivează total și îți dă o energie aparte. Este actriță, directorul de teatru, mamă, soție, fiică, omul de la care vei învăța mereu cîte ceva. Chiar și atunci când tace. Tăcerile Maiei sunt la fel de pline de înțelepciune și de sevă ca și cuvintele ei rotunde. Cuvinte pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

Sunt onorată ca ați acceptat (este adevarăt, foarte greu) să avem acest dialog, și pentru acest lucru vă sunt profund recunoscătoare . Sunteți actriță, director de teatru, mamă. Ce stă la baza succesului, talentul sau puterea interioară?

Cred că talentul este puterea interioară, dar nu am o definiţie a talentului. Nu am sentimentul că eu cunosc definiţia talentului. Sunt coordonate, sunt principii care pot să compună succesul. Poate fi succesul de moment, acela care te poate bucura, de altfel, viața poate şi trebuie să fie făcută şi din bucurii mărunte. Şi sunt marile momente, în clipe în care am simţit efectiv că mi se desface pieptul de durere, de emoţie, de bucurie. Cel puţin aşa a funcţionat la mine existenţa. Însă bucuriile mărunte trebuie să fie preţuite. Din păcate învăţăm să le preţuim atunci când le pierdem. Revenind la talent, acesta poate fi compus şi din putere interioară. Poate că cel mai bine a spus-o, cel puţin până acum, Cehov în Pescăruşul: să ştii să-ţi păstrezi, să ştii să-ţi porţi crucea, fără să-ţi pierzi credinţa. Atunci când lucrurile par pierdute, când trebuie să ai curajul să încerci să te reinventezi, când eşti cenuşă şi când cenușă-i totul în jurul tău, cel puţin să existe dorinţa de a renaşte.

Rămâne ceva care vă dă putere să mergeţi mai departe, să vă reinventaţi ? Cine vă susţine necondiţionat?

Nimeni nu mă susţine necondiţionat, nimeni! Mint, cred că exagerez acum de dragul de a spune vorbe mari. Cred că încrederea nezdruncinată a mamei în mine şi critica permanentă a tatălui, au sădit în mine şi au stimulat nevoia de mai bine, de a mă perfecţiona, acel perfecţionism, pe care cred că îl aveam în mine, dar pe care l-a ascuţit tata, criticându-mă neîncetat: „aia nu-i destul de bine”, „aia e prost”, „aia e superficial”, „nu te mulţumi să spui că merge şi aşa”.

În momentul în care eşti criticat nu ajungi să crezi că nu eşti bun, că nu eşti suficient de ambiţios, că nu eşti capabil?

E obligatoriu să crezi că ceva nu e bine. Şi să cauţi ce nu e bine. Să ai curajul să vezi unde greşeşti şi să te îndrepţi.

Deci nu gândirea pozitivă funcţionează în cazul dumneavoastră.

Nu aşa se pune problema. Câteodată gândirea pozitivă funcţionează, câteodată respectul de sine, dar şi critica. Să accepţi critica, în sensul de a avea curajul să vezi ce nu este bine şi ce trebuie corectat, să te întrebi de ce ar exagera cineva cu critica. Trebuie să te pună pe gânduri şi să te facă să te întrebi ce ar putea fi îmbunătăţit. Şi atunci, dacă poate fi îmbunătăţit, atunci să fie.

V-a schimbat directoratul ritmul cotidian?

Sigur că directoratul mi-a schimbat ritmul cotidian, în sensul că de la ora 7 dimineaţa până la ora 12 noaptea funcţionez non-stop. Şi mi-a schimbat şi modalitatea de a vedea lucrurile. Dacă până acum se spunea că artiştii nu trebuie să ştie tabla înmulţirii, actorii pot să existe ca artişti, acum lucrurile sunt altfel.

Cât vă ajută în munca dumneavostră de a organiza lucrurile într-un teatru, faptul că aţi ajuns să cunoaşteţi secretele meseriei de actor?

Cred că mă ajută. Cred că nu uit să îmi spun în permanenţă că ceea ce suntem noi, suntem pentru şi în slujba spectacolului, ce se realizează prin creatorii săi, prin actori, dar împreună cu tehnicul nostru: regizori, scenografi, luminişti, sunetişti, tot. Dar scopul este spectacolul, proiectul cultural artistic.

Cât de greu este să conduceți un teatru în contextul actual economic?

maia-morgenstern-02Cred că mereu a fost greu să conduci un teatru, din cele mai vechi timpuri şi până în ziua de azi. Ambiţia şi felul în care doreşti să te adresezi sufletului, minţilor, conştiinţei, spectatorilor este motorul care te pune în mişcare. Câţi bani ar fi, câţi bani n-ar fi, ce condiţii economice dulci sau aspre ar fi… fără artă, fără cultură, fără spectacol, hai să nu spun vorbe mari cum că am muri sau am pieri, deşi asta cred, dar îmi e frică să o spun chiar aşa. Îmi e teamă să nu mă judecaţi într-un fel sau altul, să nu ne fie răstălmăcită vorba, dar da, am fi mult mai săraci, mai pustii. N-aţi observat niciodată că îţi vine să cânţi, să exprimi altfel decât într-un cotidian raţional, ceea ce simţi, că o fi bine, că o fi rău? Ei bine, acestui tip de nevoie ne adresăm. În felul acesta încercăm să ne conducem teatrul, destinul, demersul artistic. Atât de greu este să conduci un teatru.

Ce planuri aveți pentru Teatrul Evreiesc de Stat?

Am planuri foarte mari, de a ne face cunoscuţi, de a ne adresa unui segment de public cât mai numeros şi cât mai divers din toate categoriile sociale şi tuturor categoriilor de vârstă.

Teatrul evreiesc face parte din mișcarea teatrală românească. Există vreo diferență între scena evreiască și scena românească?

Evident. Şi este foarte interesant şi foarte bine că este aşa. Actorii noştri joacă şi pe scene româneşti şi pe scene de teatru independente, instituţionalizate sau nu, şi e foarte bine că fiecare teatru, fiecare scenă are specificitatea ei. Teatrul Evreiesc are specificitatea lui. Are producţii, spectacole pe cât de diverse, pe atât de unice. Le puteţi vedea exclusiv numai la Teatrul Evreiesc. Tragism, umor, cântec, energie, folclor, inovaţie, pe toate le puteţi găsi într-un mod unic la Teatrul Evreiesc de Stat.

Care este condiţia actorului în ziua de astăzi? Poate trăi numai din retribuția pe care o primește într-un teatru profesionist?

Aici poate v-aţi aştepta să mă plâng, să mă vait. Nu am să o fac, dar este foarte greu, salariul unui actor într-un teatru profesionist este absolut indecent. Nu, nu se poate trăi. Şi totuşi e bine că există această biciuire permnentă, această nevoie permanentă de a căuta, de a te reinventa, de a găsi modalităţi, mijloace, căi prin care să te afirmi, să exişti în conştiinţa publicului.

Sunteți genul de actriță care poate face roluri de compoziție extrem de dificile, fără ca spectatorii să ghicească că depuneți efort. Ce alimentează această forță?

Pentru orice fel de rol mă pregătesc şi pe măsură ce timpul trece şi experienţa se acumulează vreau să cred că lucrurile se purifică, se curăţă, devin esenţă, asta este condiţia maturizării. Şi atunci uiţi care a fost efortul. Efort este când nu pricepi şi când nu ies lucrurile şi atunci se vede şi efortul şi chinul, şi e o jale. Uiţi efortul şi rămâne bucuria zborului.

Cum vă pregătiţi pentru un rol mai greu?

Există multe modalităţi. În primul rând citesc textul de 12 ori. Nu mă repet cu interpretarea, aici e secretul: care sunt pârghiile, care este calea, drumul de a înțelege autorul, personajul, povestea, să dai viaţă personajului, că e posibil să te încurci şi să nu mai ştii când dai un pumn în perete în mod real.

Şi în programul acesta extenuant, de la 7 a.m. până la 12 p.m. când aveţi timp să învăţaţi rolul?

Un lucru e cert: atunci când am program de repetiţii, am program de repetiţii. Şi două ore dacă sunt acolo, în două ore învăţ. Dacă vrei să înveţi o scenă în două ore se poate. Dacă o înţelegi cu mintea şi cu sufletul începi să modelezi. Dacă te risipeşti azi puţin, mâine încă puţin, mai uiţi și se pierde foarte multă vreme.

Sunteți o persoană foarte naturală și relaxată, amestec de rafinament și eleganță. De unde și de la cine vin toate aceste calități?

maia-morgenstern-03Nu, nu sunt nici naturală şi nici relaxată întotdeuna, dar fac exerciţii. Tata m-a învăţat yoga. A practicat în vremurile în care râdea lumea de el, prin ’68, ’69 pe plajă la Mangalia, la familişti, la nămol. El făcea yoga pe păturica lui, așa cum putea şi nu mai era un om tânăr, şi toți făceau mişto de el. Tata m-a învăţat tehnica.

Aţi mai luat alte lecţii de yoda sau ce aţi învăţat de la tatăl dumneavoastră a fost suficient?

Da, am luat. Dar tata m-a pus să citesc mult despre asta. Eu sunt o natură pentru care oralitatea, povestea, a primi de la un înţelept, un profesor, un guru valorează mai mult decât a citi eu însămi. De la tata şi de la mama, care au ştiut să îndure şi să ducă în spate o familie cu dificultăţile ei, cu dramele ei, cu istoria ei, nu întotdeuna foarte veselă. De la mama şi de la tata…

I-aţi simţit întotdeauna aproape de dumneavoastră?

Mai mult decât aproape, m-au susţinut, erau amândoi matematicieni, iar eu nu ştiu tabla înmulţirii. M-au îndemnat să-mi urmez chemarea.

Cum se împacă profesia de actriță și director de teatru cu „meseria” de mamă?

Nu se împacă, se bat cap în cap. Eu sunt o mamă exigentă. Mi-am crescut copiii în spiritul respectului de sine, în spiritul marilor valori ale umanităţii: toleranţa, bunăvoință, respectul faţă de tradiţie, respectul faţă de cei ce ştiu şi au mai multă experienţă decât tine, respectul faţă de bucuria celuilalt, faţă de suferinţa lui.

Le-aţi oferit copiilor aceeaşi libertate şi aceeaşi susţinere pe care aţi primit-o de la părinţii dumneavoastră?

Am avut şi libertate şi rigoare. Am avut libertatea de a-mi alege profesia. O dată mi-a spus tata: „principiile tu ţi le alegi, tu conturează-ţi principiile şi respectă-le!”. A avea propriile principii nu înseamnă a te schimba în fiecare zi după cum bate vântul, după cum ai chef şi după cum ai mofturi într-o zi sau în alta. Nu este obligatoriu să te iei după ce spune unul sau altul. Cele 10 porunci sunt 10 în toate confesiunile, în toate religiile. Şi mi-a mai spus tata că noi mai avem a unsprezecea poruncă (noi suntem evrei şi mai avem o poruncă): respectă legea locului unde trăieşti, unde îţi câştigi pâinea, unde visezi, unde te trezeşti dimineaţa. Respectă!

Ați jucat pe scenă alături de fiul dvs, Tudor. Cum a fost? I-ați fost colegă, profesor, mama, i-ați dat indicații?

Nu, nu i-am dat indicaţii! Glumesc… El mi-a dat indicaţii. Şi am venit în întâmpinarea nevoilor sale. Eu cred că l-am îndemnat să îşi caute motivaţiile, să se caute, să-şi aibă bucuria de a-şi desface aripile, şi asta în mod concret şi fără multe teorii.

Cum vă petreceți timpul liber, care sunt destinațiile de vacanță preferate?

Îmi place marea. Iubesc marea. Îmi place şi Grecia şi Cipru. Nu ştiu dacă este la modă să spun Cipru, dar îmi place. Îmi place Grecia, îmi plac târgurile, îmi place Salonicul, acolo am întâlnit dragi prieteni buni.

Dacă ați putea da timpul înapoi, există vreun lucru pe care ați vrea să-l îndreptați?

Da, multe. Dacă aş putea să dau timpul înapoi, ar fi multe lucruri pe care aş vrea să le îndrept. Multe, chiar foarte multe. Unul ar fi să stau mai mult timp cu părinţii mei, mai ales când erau în vârstă şi aveau din ce în ce mai multă nevoie de mine, şi deveneau din ce în ce mai dependenţi de mine şi eu eram din ce în ce mai ocupată şi trasă din toate părţile şi veşnic îmi spuneam „mâine,mâine, mâine”….

Comentarii

0 thoughts on "Maia Morgenstern: „Cred că talentul este puterea interioară”"

  1. Geo spune:

    Uitati-va cum va fura idiotii cu nesimtire: http://www.gazetamondena.ro/2013/05/exclusiv-maia-morgestern-despre.html

    Pacat de munca dvoastra. Pacat! Pacat! Mare pacat!

    Semnat… Un simpatizant al dvoastra si un contestatar al prostiei, hotiei si nesimtirii mioritice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--