#TIPS&TRICKS

Monica Petrică: „N-am pus nimic mai presus de profesia mea”

Scris de Ela Crăciun la 14 aprilie 2013

Am cunoscut-o pe Monica Petrică în culisele Antena 2. Era invitata lui Cristi Brancu la Agentul VIP. Monica trăiește în altă lume. Respiră emoție și grație. Mi-a vorbit despre viața ei, despre dans, dar și despre cea mai nouă provocare: televiziunea și show-ul Antena 1, „România Dansează”.

Când ai început să dansezi, care este traseul pe care l-ai parcurs până la statutul de Prim Balerină a Operei Române?

Cu mâna pe inimă pot spune că dansez de când mă știu: la trei ani, mergeam cu unchiul meu, maestrul coregraf Alexandru Ilie, la sala de balet a școlii sportive unde el antrena lotul național de gimnastică. Am avut de făcut și o alegere importantă: făceam și patinaj și balet și, la șapte ani, a trebuit să optez pentru unul din cele două sporturi, pentru că se folosesc tehnici diferite. Am ales fără să stau mult pe gânduri, am renunțat la patinaj. În clasa a patra, am dat exament de intrare la Liceul de Artă “George Enescu”, secția Coregrafie. Cred că rezultatele nu au întârziat să apară pentru că am făcut totul cu dragoste, n-am pus nimic mai presus de profesia mea, antrenamentele n-au fost niciodată o corvoadă, ci o bucurie. La fel de important în carieră, zic eu acum privind în urmă, este să ai și puțin noroc, să detectezi și să profiți de oportunitățile care apar. La terminarea liceului, am fost selecționată să dansez în compania lui Oleg Danovski, alături de care am lucrat și am călătorit timp de doi ani. Am văzut întreaga lume în perioada aceea.

Ai dansat în aproape toată lumea, este un spectacol care a rămas, într-un fel special, în sufletul tău?

Debutul: prima oară am urcat pe scenă în Taiwan, în “Frumoasa din pădurea adormită”. Și-mi amintesc cu mare plăcere de bursa de un an în Statele Unite, la Atlanta Ballet, unde am avut ocazia să învaț și alte stiluri, jazz și dans contemporan.

Cine este Monica Petrică după ce cade cortina?

Un om obișnuit, care are norocul de a fi înconjurat de mulți prieteni. N-am pasiuni neobișnuite sau extravagante. Merg în piață, citesc, îmi place să mă duc la cinematograf, am și o plăcere vinovată, ciocolata.

Spune-ne câteva cuvinte despre noul tău rol, cel din România Dansează, show-ul difuzat de Antena 1.

A fost prima “abatere” de la dans. Și am stat mult să mă gândesc dacă să accept sau nu. În final, am spus da, luând în considerare că este vorba de un format celebru în lume, adus în premieră în România și realizat de o televiziune mare. Am colaborat perfect cu CRBL în anii trecuți pe un proiect legat de dans, îl cunoașteam și-a fost și el un motiv în plus de accepta. Iar Mihai Bendeac este unul dintre cei mai talentați actori ai generației lui. Și s-a întâmplat ca, în ziua în care a fost difuzată prima emisiune “România dansează”, să am un program extrem de încărcat: am avut spectacol, apoi am fost nașă de botez, era să întârzii, preotul mă amenința ca începe ceremonia fără mine. Am ajuns acasă după miezul nopții și am urmărit show-ul înregistrat. Bineînțeles, trăisem acele momente, audițiile sunt înregistrate, dar vezi totul altfel la televizor și mi-a plăcut extraordinar. În plus, am primit sute de mesaje de la prieteni, în care am fost felicitată pentru că fac parte din juriul show-ului. Și a doua zi, audiențele au confirmat că publicului i-a plăcut mult “România dansează”, a fost lider de audiență de la prima emisie.

Știu că ești îndrăgostită iremediabil de balet, crezi că te-ai putea îndrăgosti și de televiziune?

Baletul rămâne marea mea dragoste. Televiziunea are, desigur, farmecul ei, îmi place noul meu job de jurat la ”România dansează”, dar eu cel mai bine mă exprim prin dans.

Ești un jurat exigent? Ar trebui concurenții să se teamă de tine?

Sunt un jurat corect și întotdeauna concurenții vor avea din partea mea o steluță aurie dacă văd pasiune în dansul lor și talent.

Te-ai gândit ce ți-ar plăcea să vezi, ce te-ar impresiona la concurenții de la ”România Dansează”?

Mă impresionează când sesisez bucuria de a dansa. Am, ca și Mihai Bendeac și CRBL, o mare slăbiciune pentru copii, și sunt emoționată când văd fetițe mici care fac balet pentru că, fără să vreau, mă întorc în timp și mă revăd pe mine. Cu atât mai mult în aceste cazuri votez cât se poate de corect, pentru că nu vreau să mă las condusă de sentimente.

Care este bilanțul primelor 5 ediții?

Bilanţul este că avem oameni minunaţi în această ţară, dansatori foarte pasionaţi şi care în constituţia lor fizică şi psihică au toate datele pentru a face performanţă în acest domeniu. Ceea ce este impresionant este să vezi câtă forţă au unele persoane şi cât de luptători sunt, de fapt, românii. Să te naşti într-un context care nu-ţi oferă foarte mult şi să ajungi să faci imposibilul posibil, e spectaculos, pur şi simplu te uimeşte şi te emoţionează.

Cred că ai un program foarte încărcat. Cum arată o zi din viața ta?

Pe scurt, plec dimineaţa de acasã şi mă întorc târziu, uneori după miezul nopţii. În tot acest interval fac ceea ce iubesc mai mult pe lume, ce am iubit încă din primii ani de viaţă: dansez.

Cum simți acum celebritatea? Te recunoaște lumea pe stradă, ce te întreabă?

E un lucru frumos pentru un artist contactul cu oamenii şi până acum am primit de la priviri pe furiş la cuvinte frumoase. Mă bucur că ne urmăresc şi că dansul i-a fermecat atât de mult.

Ai spus deseori că dansul este o bucurie, ce sfat le dai celor care nu știu să danseze?

Eu am fost binecuvantată cu acest talent și de a mă exprima astfel. Dar departe de mine de a judeca toți oamenii cu aceeași măsură, există persoane care nu au ureche muzicală. dar găsesc bucurii în alte pasiuni, la fel de frumoase. Nu-mi permit să dau sfaturi nimănui, dar aș putea să le recomand tuturor să urmăreasca “România dansează”, duminica, de la 20,30, la Antena 1. Este un show frumos din toate punctele de vedere. Și este impecabil realizat.

Comentarii

0 thoughts on "Monica Petrică: „N-am pus nimic mai presus de profesia mea”"

  1. Bogdan Mirea spune:

    Multumesc, acesti oameni trebuie urmati.

  2. Angela Gliga spune:

    Monica Petrica si Ela Craciun = doua fiinte minunate , deosebite.
    Felicitari pentru tot ce faceti !!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--