#TIPS&TRICKS

Îi porți des, dar știai că îți fac asta?

Scris de Ela Crăciun la 06 iunie 2016

Uşor de purtat, comozi și subţiri, trei atribute care fac din colanți un must-have al oricărei femei. Colanţii au ajuns să fie un accesoriu vestimentar extrem de simplu de purtat; dacă înainte, aceştia erau făcuţi pentru mers la sală sau pentru purtat în casa, iată că timpul a evoluat, iar colanţii s-au transformat în „ţinuta de zi”. Ceea ce nu știu multe persoane este faptul că aceștia dăunează sănătății.

O varietate de afecţiuni ale pielii pot apărea din cauza unor haine în care corpul nu respiră bine şi aceste articole vestimentare menţin sudoarea aproape de piele, creând astfel multă căldură şi umezeală.
Cel mai mare pericol este foliculita, o inflamţie a glandei sebacee de la baza firului de păr, care apare în urma fricţiunii şi a hainelor strâmte. Foliculita se prezintă pe spate la femeile care poartă sutien de sport, dar orice fricţiune care se extinde poate crea un risc, precum spinning-ul, care poate cauza foliculită pe fese.

Vaginită şi candidoza apar deseori datorită purtării de îmbrăcăminte strâmtă pe o durată mai lungă. E şi mai mare riscul pentru persoana care ia antibiotice.
O altfel de inflamaţie este intertrigo, o afecţiune dermatologică care apare pe corp în locurile umezite de transpiraţie, coapsa interioară, între fese, la subraţ sau sub sâni. Îţi irită pielea şi îţi poate face răni. Şi să nu uităm de acnee, care poate izbucni pe spate său piept din cauza transpiraţiei şi a sudorii.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--