Iată cum putem păstra aceste fructe proaspete pentru cât mai mult timp

Una dintre cele mai vârstnice fructe din lume, numită şi „fructul înţelepţilor”, banana a fost întotdeauna recunoscută pentru deosebitele calităţi nutritive pe care le are. Asemenea unui pachet cu nutrienţi esenţiali care ajuta la o bună funcţionare a organismului, este şi fructul care ne poate umple instant de energie.

Cei cărora le plac bananele ştiu că aceste fructe sunt o sursă incredibilă de acid folic, Vitamina B6, B2, B3, B1, Vitaminele A, K, E şi C, dar şi calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu şi zinc.

Pentru că îmi plac aceste fructe şi le consum cu deosebită plăcere, dar numai atunci când sunt verzi sau coapte suficient încât să nu se transforme în ceva hidos, maro, vă voi împărtăşi câteva secrete pentru a menţine prospeţimea bananelor, coapte, fără a se strica.

banane-5310569

Căutând pe Google metode prin care să previn coacerea excesivă a bananelor, degradarea lor rapidă, am găsit suficiente hack-uri, însă una dintre explicaţii, fiind însoţită şi de o explicaţie ştiinţifică, mi-a captivat atenţia şi mi-am propus să o încerc.

Principalul vinovat în procesul de coacere al bananelor este gazul de etilenă, care este eliberat în principal, prin tulpini și când atinge alte părți ale fructului (sau oricare alte fructe sau legume din apropiere), le face să se coacă mai repede. Articolul sugera să ambalăm tulpinile bananelor, codița, în folie de plastic pentru a preveni gazul să se elimine.

Separaţi bananele din buchet şi înfăşuraţi-le codiţele individual. Experimentul a fost de un real succes, la opt zile după ce am înfăşurat fructele am mâncat ultima banana, care abia dacă avea coaja atinsă de câteva pete maronii. Spor la împachetat, dragilor!

FOLLOW ME

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.