Gustare sănătoasă din 4 ingrediente

Nu ştiu cum sunt copiii voştri, dar ai mei ar mânca numai cereale cu lapte. Alesia vine uneori  de la grădi lihnită de foame şi se duce direct la cereale. Sau la desene, aşa cum mâncăm noi seminţe sau popcorn la un film, ea îşi pune un castron de cereale simple. Evident că încerc să nu o las chiar în fiecare zi, aşa că am făcut o regulă: îi dau cereale o zi dimineaţa la micul dejun, cu lapte, o altă zi seara(când nu am nimic pregătit pentru ei la cină) şi încă o zi o gustare după grădi, pe care o pregătesc în 15 minute.

În filmuleţul de mai jos puteţi vedea ce simplu se pregăteşte şi cât de gustoasă este. Iar în interviul cu Nicoleta Tupiță, nutriționist Nestlé România, m-am gândit să le răspundem părinţilor care mă întreabă dacă este bine să le dăm copiilor cereale, de câte ori pe săptămâna şi ce alegem.

1. De ce iubesc copiii cerealele? 

Nicoleta Tupiță: Copiii iubesc cerealele în primul rând pentru gustul delicious şi energia pe care le-o oferă, dar şi pentru faptul că le transformă dimineţile în momente distractive. Ei adoră să se joace cu lingura prin bolul plin de forme crocante şi să consume laptele colorat cu gust de cacao.

2. Există o controversă în privinţa cerealelor: conţin foarte mult zahăr şi asta nu este sănătos pentru un copil. Care este adevărul? 

Nicoleta Tupiță: La Nestlé, depunem eforturi pentru a îmbunătăţi continuu produsele noastre. Toate cerealele de mic dejun Nestlé conţin mai puţin de 9 grame de zaharuri per porţie. În plus, acestea conţin ingrediente pe care le ştii şi care nu conţin arome artificiale. Pentru o alimentaţie echilibrată, noi recomandăm ca cerealele de mic dejun Nestlé să fie consumate în porţia indicată pe ambalaj. Alimentaţia echilibrată şi un program variat de activităţi fizice sunt esenţiale pentru un stil de viaţă sănătos.

3. De câte ori pe săptămâna putem să le dăm cereale astfel încât să-i mulţumim şi pe ei, dar să avem grijă şi de sănătatea lor?

Nicoleta Tupiță: Nu există o recomandare general valabilă pentru consumul de cereale de mic dejun. Grupa de cereale integrale şi derivate (cum sunt pâinea, pastele, orezul, cerealele de mic dejun) trebuie să fie prezentă zilnic în alimentaţia copiilor, iar cerealele de mic dejun pot fi consumate de copii de câteva ori pe săptămână. Este important să-i oferim celui mic mai multe variante de mic dejun în decursul unei săptămâni, astfel încât să-i asigurăm o alimentaţie echilibrată şi variată care să-i furnizeze toţi nutrienţii de care are nevoie pentru o creştere sănătoasă.

4. Fiica mea ar mânca cereale dimineaţa, la prânz şi seara, dar are intoleranţă la gluten. Ce îi pot da? 

Nicoleta Tupiță: Copiii, dar şi adulţii cu intoleranţă la gluten (boală celiacă sau sensibilitate non-celiaca la gluten) trebuie să excludă complet din alimentaţie toate produsele care conţin gluten. În acest caz se pot consuma cerealele de mic dejun Nestlé Corn Flakes în cele 3 variante (simple, cu miere şi arahide sau cu ciocolată), potrivite pentru întreaga familie. De asemenea, în cadrul unei diete fără gluten pot fi incluse toate alimentele care nu conţin în mod normal gluten (carnea, lactatele, ouăle, fructele, legumele) sau alte produse etichetate “fără gluten”.

5. În ce constă diferenţa dintre cerealele clasice şi cele gluten free?

Nicoleta Tupiță: Cerealele de mic dejun gluten free (fără gluten) sunt de două tipuri: cele pe baza de cereale care nu conţin în mod natural gluten (cum este porumbul sau meiul) şi cele pe baza de cereale cu gluten în mod natural, dar din care a fost îndepărtat glutenul în procesul tehnologic. Ambele variante trebuie să fie produse pe linii separate, astfel încât să se evite orice tip de contaminare cu gluten.

În cazul cerealelor clasice, nu s-a făcut nicio intervenţie tehnologică pentru înlăturarea glutenului, prin urmare acestea conţin gluten sau sunt fabricate pe linii tehnologice pe care sunt produse şi alte alimente care conţin gluten.

6. Ce înseamnă glutenul în alimentaţia unui copil? 

Nicoleta Tupiță: Glutenul nu reprezintă un pericol în alimentaţia copiilor mai mari, după ce aceştia au depăşit perioada de diversificare. Copiii care nu au boală celiacă pot să consume alimentele care conţin gluten fără nicio restricţie. Diete fără gluten se aplică doar persoanelor cu intoleranţă la gluten sau în cazul altor patologii şi doar la recomandarea medicului sau nutriționistului.

0 comentarii pe “Gustare sănătoasă din 4 ingrediente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.