#VIATACUCOPII

Gelozia între frați și surori

Scris de Ela Crăciun la 29 aprilie 2014

Așa o percep părinții, ca fiind gelozie. În realitate, este disconfort prelungit al copilului “gelos”, de fapt, suferință. Este sentiment de nedreptate, lipsă de atenție, lipsă de înțelegere și acceptare.
O prietenă, însărcinată cu cel de-al doilea copil (o fetiță), mă întreba, cu mulți ani în urmă:
– Dana, ce mă fac, dacă nu le pot iubi pe amândouă la fel! Dacă o voi iubi mai puțin pe cea mică? Mi-e groază să mă gândesc că nu o să-i mai dau aceeași atenție celei mari! Ea este sensul vieții mele!
Grijile prietenei mele nu s-au materializat. Fiica ei cea mare și-a iubit sora din prima zi și a fost iubitoare și protectoare cu ea. Poate și pentru că mama, dar și tata, nu și-au diminuat atenția afectivă în ceea ce o privește. Au implicat-o cu iubire și înțelegere în noua lor poveste extinsă de viață.

În spatele reacțiilor de respingere ale fratelui mai mare se ascunde un istoric de viață al acestuia ușor modificat. Poate că sora sau fratele gelos, de regulă, vorbim despre primul copil, a fost crescut de bonă sau de bunică și a primit mai puțin din atenția afectivă și din suportul emoțional al părinților. Sau probabil că vede/simte comportamentul diferit al părinților în relația lor cu mezinul. Poate că se fac comparații între cei doi. Sau poate că se încearcă o hiperresponsabilizare a celui mare. Exemplu: “tu de ce nu ești la fel de înțelegător și de cuminte ca sora ta? Iar ai stricat jucăria? Fratele tău de ce nu strică!? N-o mai certa pe sora ta, ea este mai mică și nu înțelege încă, ai tu grijă de ea și protejeaz-o și înțelege-o; de la tine am pretenții, ești mare! “
Comparațiile sunt abuzive, chiar și cele cu scop așa zis motivator. Să nu se mire un părinte atunci când îi va fi respins gestul de tandrețe:
– Păi, tu nu vrei să te pup, să te îmbrățișez, mă respingi, îmi respingi afecțiunea!

Cum altfel să procedeze copilul dacă afecțiunea a venit cu porția/cu întreruperi și nu constant, atunci când aceasta era esențială pentru nevoile afective și emoționale ale copilului? Poate și pentru că nu a crescut fizic lângă părinții biologici. Copilul, chiar și iubit de bunici, sau de bonă, de părinții surogat adică, a dezvoltat deja un moment de abandon. În momentul acela existențial al său, copilul și-a blocat o emoție: de dor, de vină (conștientă sau nu), de iubire îngrădită de lipsă fizică de lângă cei care i-au dat viață. Nu mai poate primi gesturile de afecțiune pentru că a dezvoltat frustrare și mânie. A avut loc un fel de castrare emoțională, de clivaj emoțional, de disociere emoțional-afectivă:
– Nu mai simt “nimic” pentru părinții mei care nu m-au lăsat să locuiesc cu ei, nu știu dacă îi mai iubesc!
Își iubește bunicii, își iubește bona. Și-a blocat sentimentele și emoțiile vis a vis de părinți. Este normal să nu înțeleagă atenția afectivă a părinților centrată pe frățiorul sau surioara mai mică. Este normal chiar și să-l enerveze! Frustrarea este mare. Curând mania va fi furie. Adică, lipsa de control, rebeliune, agresivitate, opoziție. Sau autoagresivitate (probleme de alimentație, respingerea iubirii de sine).

În altă ordine de idei, părinții vorbesc negativ despre comportamentul opozițional al celui mare și pozitiv constant vis a vis de comportamentul celui mai mic, în mod firesc, mult mai ascultător, mai iubitor. O să vă subliniez o realitate prozaică, dar tulburătoare: este suficient să gândim neputința și să simțim culpabilități de părinte neprezent complet în viața copilului ca acesta din urmă să dezvolte gelozia și agresivitatea în relația cu cel care beneficiază complet de afecțiunea și atenția părinților. Copiii sunt senzitivi: își traduc corect sentimetele și gândurile părinților. Iar vinovăția bine ascunsă în faldurile autorității nu este un sentiment tocmai pozitiv sau constructiv.
Gelozia intre fratiPoate fi gelos și pentru că cel mic a introdus un călcâi al lui Ahile în triunghiul familial: atenția negativă. Apelează la autoritatea parentală ori de câte ori trăiește vreun disconfort în relația cu fratele/sora mai mare. Firesc, cel pârât, reacționează. Dacă părintele apără interesele/nevoile unui copil, în defavoarea celuilalt, atunci reacția, adică simptomul este întărit(ă). S-a intrat într-un carusel de vini și de comportamente greșite, problematice, din care nu se mai iese decât în momentul în care tensiunile și conflictele se rezolvă în interiorul relației frățești și nu, prin extindere, prin intermediul unei autorități, parentale sau nu.

Gelozia este o constantă a copilăriei. Copilul este centrat pe sine. Copilul este egoist. Există și excepții; copii care iubesc și oferă necondiționat, indiferent de condițiile de viață, de experiență trăită, negativă sau mai puțin negativă.
Să nu ne temem de gelozie. Să îi înțelegem mecanismele, să îi acceptăm capriciile și să încercăm să înlăturăm comportamentele (parentale și fraterne) care o întrețin. Gelozia dispare în timp, pe măsură ce intervine maturizarea afectivă și emoțională.

 

PsihoterapeutDana Dumitra Dumitrache

Pe Dana Dumitrache o puteți asculta  în fiecare duminică dimineața la Europa FM, în emisiunea “O dimineață de milioane” prezentată de Ana-Maria Tatu, dar și pe www.europafm.ro .

Comentarii

0 thoughts on "Gelozia între frați și surori"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--