#VIATACUCOPII

Gata cu șocul reîntoarcerii la școală: 5 trucuri pentru părinți și copii

Scris de Ela la 30 august 2017

Este din nou acea perioadă a anului. Nu, nu Crăciunul. Întoarcerea copiilor la școală. Cum să îi facem să resimtă cât mai puțin trecerea de la 3 luni cu mai puțină structură, program, poate chiar haotice, dedicate mai mult jocurilor și vacanței, la școală și teme?

Am pregătit pentru voi 5 trucuri care vor îmblânzi una dintre cele mai dificile tranziții din viața de copil. De ce e nevoie de un plan? Pentru că dacă nouă ne e uneori greu să o luăm de la capăt după o mini-vacanță sau un weekend prelungit,  imaginați-vă cum ar fi după 3 luni cu puține sau fără obligații. Dar să vedem cum ne putem întoarce inteligent la rutină.

Corpul și mintea trebuie reantrenate pentru o zi plină de activități nu chiar atât de liber alese, pentru învățat, asimilat,
trezit dimineață. Iar perioada aceasta poate fi una de multă rezistență din partea celor mici. Iar eu am doi, așa că planificareanu are voie să lipsească.

Pregătiți-i cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor, așa că moment mai bun nu există.

1. Primul pas, trezitul la ora normală pentru școală. Începeți să îi treziți, mai mult sau mai puțin obligat, tot mai devreme. Puteți să inventați motive în primele zile, să faceți planuri, mici excursii sau poate vizite la locuri de joacă sau, de ce nu, muzee.

Dacă nu trezitul e problema, pentru că ai mei sunt primii în picioare când sunt liberi, concentrați-vă pe ora de culcare cu aceeași rigurozitate ca pentru o zi de școală.

2. Seara este de obicei dedicată pregătirii pachețelului pentru a doua zi, ghiozdanului și temelor. Simulați militărește același exercițiu. Puneți-i încă de pe acum să vă ajute să pregătiți mâncarea pentru a doua zi sub pretextul că mergeți la un picnic. Într-o altă zi rugați-i să vă „gătească” un sandviș. Sunteți dintre cei care fac brioșe sau clătite copiilor pentru a doua zi. E un moment bun să învățați și voi ceva din toată nebunia asta. Poate faceți aluat pentru toată săptămâna sau măcar pentru câteva zile și îl păstrați la congelator, ca să nu mai  treceți prin aceeași operațiune în fiecare seară.

3. Spuneți-le clar că începeți să îi pregătiți pentru școală. Așa că timp de 2 săptămâni exersați, împreună cu cele de mai sus, și alte lucruri. De exemplu, stabiliți zona în care își pot lăsa ghiozdanul, căciula, haina. E un moment bun să schimbați cu totul modul în care făceați lucrurile. Nu aveți o astfel de „zonă”? Creați-o. Atârnați în garaj sau la ușă umerașe, cuiere, și poate concepeți un loc de depozitare cu multe coșulețe pentru
lucrurile mai mici, care de multe ori dispar fără explicație.

4. Copiii nu au simțul timpului. NU e niciun secret. Poate le dați un cronometru ca să măsoare în minute cât petrec pentru o anumită sarcină. Sau la joacă. Asta o să îi ajute pe termen lung și e un exercițiu tare bun și pentru părinți. Plecăm în 20 de minute? Vezi cât îți ia să te  îmbraci, să te încalți, și chiar să îți bei sucul/ceaiul. Să mănânci clătita. Dar cât stai la baie?

5 .Credeți că e prea mult sau prea complicat? Faceți un tabel magnetic pe care să îl țineți pe frigider. Acolo puneți sarcinile principale, și în fiecare dimineață voi sau copiii să le bifați. Atunci veți ține o evidență clară a lucrurilor, iar copiii vor învăța să fie mai responabili.

Și nu uitați. Ca și oamenii mari, copiii se simt în siguranță atunci când au o rutină. Chiar dacă opun rezistență, nimic nu le oferă mai multă liniște.


PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!

Hai cu mine pe:
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--