#LA PSIHIOLOG

Gândirea pozitivă şi secretele autovindecării

Scris de Ela Crăciun la 01 septembrie 2014

Puternic este gândul omului

Se întâmplă ca, din când în când, viaţa să nu fie tocmai bună şi uşoară cu noi, se întâmplă ca uneori să trăim momente pe care nu le-am dori nici celor mai răi oameni şi, cu siguranţă, cele mai greu de suportat sunt acelea în care ne îmbolnăvim. Pentru că învăţăm să apreciem la adevărata valoare ceva ce avem abia atunci când pierdem, la fel se întâmplă şi cu sănătatea. O preţuim când suntem pe punctul de a o pierde. Şi abia atunci conştientizăm cât de fericiţi ar trebui să ne simţim, cât de recunoscători ar trebui să fim în fiecare dimineaţă în care deschidem ochii, când putem privi pe fereastă, când ne purtăm paşii spre baie să ne facem duş ori spre bucătărie să ne bem cafeaua. Ar trebui să mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare simţ, pentru capacitatea pe care o avem de a ne organiza ziua, viaţa. Pentru toată sănătatea. Dar nu, suntem prea ocupaţi pentru a ne organiza gândurile şi simţurile. Atât de ocupaţi fiind rămânem surprinşi atunci cînd auzim diferite cazuri de însănătoşire subită.Gandirea pozitiva si secretele autovindecarii - www.elacraciun.ro

 

La prima vedere, este un mister cum anumiţi oameni reuşesc să se însănătoşească singuri sau cu ajutor minim venit din exterior. Aflăm de cazuri în care medicina, ştiinţa, doctorii nu găsesc nici o soluţie, dar pacientul reuşeşte să se vindece singur, într-un timp relativ scurt. Pare un mister, însă la o privire mai atentă totul are o explicaţie. Psihologii, psihoterapeuţii, medicii, preoţii, toţi au căzut de acord că vindecarea vine din inima şi creierul pacientului. Aşa cum boala este generată de comportamentul greşit şi de gândirea distructivă, tot aşa şi vindecarea poate fi „controlată”, „iniţiată” din suflet şi conştient.

Am stat de vorbă cu numeroşi terapeuţi si bioenergeticieni şi am ajuns la concluzia că da, sunt câţiva paşi pe care trebuie să îi urmezi dacă vrei să ieşi din starea de boală:

1. să ai încredere că te vindeci
2. să te rogi
3. să posteşti
4. să mergi şi să te rogi pentru vindecarea ta
5. să te imaginezi sănătos
6. să gândeşti, să simţi şi să te comporţi ca şi când ai fi fost vindecat
7. să fii recunoscător pentru ceea ce ai
8. să respecţi indicaţiile medicilor
9. să fii cumpătat în orice ai gândi, ai spune sau ai face

Poate că sunt de neînţeles aceşti paşi simpli la prima vedere, însă, dacă îi urmezi, nu ai cum să nu ajungi la un rezultat favorabil. În teorie, este uşor, însă în practică nu, mai ales dacă nu eşti un om obişnuit să gândeşti pozitiv, să posteşti, să te rogi, să mergi la biserică, să meditezi, să îţi controlezi gândurile, să apreciezi ceea ce ai, să fii echilibrat în toate ale vieţii tale. Dar cu efort, cu dorinţă, totul se poate.

Am citit un interviu al Părintelui Teofil care spunea despre boală că la fel „ca orice tip de suferintă, este o realitate, bineînțeles nedorită, o problemă nerezolvatã, de aceea este o problemã si este o tainã; este o realitate, în primul rând o realitate nedorită, în sensul cã boala nu este conformã cu firea, este ceva adăugat, deviere de la ceea ce gândim noi că este normal. Este o realitate nedoritã în sensul cã nimeni nu urmãreste sã se îmbolnăveascã si toţi cei care sunt bolnavi, care ajung să fie bolnavi, doresc sã se facã sãnãtosi, normalã fiind sănătatea.”Gandeste pozitiv - www.elacraciun.ro

 

Eu înţeleg că prin ceea ce gândeşti, simţi, trăieşti, poţi fi sănătos sau îţi poţi declanşa boala. Acelaşi părinte Teofil spunea că „mânia poate duce, de exemplu, la boli fizice, chiar la paralizii, pentru cã se angajeazã toatã firea omului şi se pot declansa nişte răutăţi care au consecinţe în alcătuirea umană”. De aceea, este important să ne curăţăm nu doar organismul prin post, dar şi mintea de gândurile rele. Se spune că animalele, atunci când se îmbolnăvesc, refuză mâncarea, beau doar apă, mănâncă iarbă (în cazul pisicilor, al câinilor şi al altor carnivore) şi dorm. La fel şi omul ar trebui să procedeze, să se cureţe şi să se odihnească. Relaxarea trupului este cheia succesului în orice încercare de a lucra cu psihicul. Este important să vă imaginaţi sănătoşi, să vă simţiţi ca şi cum v-aţi dori să ajungeţi, dar nu puteţi face acest lucru, dacă nu o faceţi cu toată fiinţa voastră. Şi pentru aceasta trebuie să fiţi odihniţi, să vă relaxaţi. Cu alte cuvinte, atunci când vreţi să meditaţi la starea de vindecare, trebuie să vă debarasaţi de alte griji, nelinişte, stres, îngrijorare, panică, frică. Relaxarea/liniştirea omului este recomandată ca metodă de alinare indiferent de suferinţă, de starea pacientului, de credinţă. Atât medicii, cât şi preoţii, o includ ca etapă importantă în tratament.

Se spune că puternic este gândul omului. Când este setat în mod pozitiv, vindecă. Când este setat în mod negativ, distruge. Apoi mai puternic decât gândul este cuvântul. Ceea ce spunem poate face bine sau poate răni. Şi după ce gândim şi spunem, acţionăm, facem.  La fel şi ceilalţi aflaţi la polul opus. Şi nu mai este niciun secret că după felul în care suntem, şi primim cele de la Dumnezeu, de la viaţă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--