Marele câștigător al primului MTV Movie&TV Awards, renunță la premiile separate de gen

Sunt sigură că deja știți că sunt mare fan al filmelor Disney. Dacă Alesia se transformă cu ușurință în cele mai noi prințese, iar noi ne conformăm și așa umplem dulapurile de rochii și coronițe, eu sunt ceva mai clasică; îmi plac prințesele pe care le știm cu toții. Mă uit cu mult drag la producțiile Disney alături de Alesia, așa că m-am bucurat atunci când animația „Frumoasa și Bestia” a fost reinterpretată și adusă pe marile ecrane.

Bineînțeles că știam deja parcursul poveștii, însă m-a impresionat mult filmul. Decorurile au fost spectaculoase, interpretarea ireproșabilă, iar muzica m-a introdus și mai bine în atmosfera filmului.

Am avut mare încredere că acest film va fi unul de succes și iată că apar și primele recunoașteri. După ce filmul a fost catalogat ca fiind unul destul de controversat, Emma Watson, cea care îi dă viață lui Belle, a fost desemnată câștigătoare a categoriei „cel mai bun actor”, o premieră pentru MTV Movie &TV Awards, care a renunțat la categoriile trediționale, ba chiar istorice, separate de gen – cel mai bun actor/actriță.

Nici nu știu dacă mai țin minte să enumăr categoriile care au fost nemulțumite, deranjate sau ultragiate de această reușită. Cum adică? Nu era de ajuns că într-o poveste celebră scenaristul a strecurat un personaj gay? Acum filmul dă cea mai bună actriță? Și mai mult, mai este desemnat și cea mai buna peliculă a anului? Și unde mai pui, că Emma Watson, feministă înrăită a fost vedeta serii tocmai la primul MTV Movie &TV Awards care renunță la premiile separate de gen.

Cetatea filmului a explodat de nemulțumiri și controverse, însă este totuși o gală în care se premiază „cel mai emoționant moment” sau „cel mai bun sărut”, iar disticția este o găleată cu popocorn.

În plus, recunosc că nu mă deranjează să văd bărbați învinși de o femeie tânără, curajoasă, deși nu m-ar mira ca „egalitatea de gen” văzută în acest fel să aducă și mai multă discriminare de gen în viitor.

Pentru a termina într-o notă pozitivă, vă invit să vizionați filmul, dacă nu ați făcut-o deja. Este un film ce merită văzut și va primi cu siguranță premii importante anul acesta. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.