#LA PSIHIOLOG

Egoismul în cuplu

Scris de Ela Crăciun la 10 septembrie 2014

Egoismul în cuplu este incompatibil cu bucuria, cu starea de bine şi de fericire

–        Iubito, n-am chef să mergem în Club în seara asta, hai mai bine să mergem la ai mei! Bem ceva, mâncăm, mai vorbim una, alta. Hai, nu te mai supăra pentru nimic! Nu mergem în club în seara asta și gata! Așa, trântește ușa! Așa te-a educat maică-ta! Lasă, că-ți trece repede! Pân la mama îți trece!

–        Iubi, nu-i așa că vrei să dai cu aspiratorul? Trebuie să scriu un e-mail important și nu-mi stă gândul decât la ce am de scris! Hai, că  pentru tine nu e cine știe ce efort! Dai  cu aspiratorul, da? Nu, nu, nu pot să dau eu, nu înțelegi că am altceva de făcut!? Acum, ce faci, mă bombăni? Păi, da, asta știi să faci și încă cel mai bine! Te superi și strici cheful omului! M-am săturat de fițele și lenevirile tale! Cum te pune omul să faci ceva, cum a picat cerul!

Sună cunoscut, nu-i așa? Granița dintre comunicare deficientă și egosim manifest aproape că nici nu mai există în cuplul postmodern. Fiecare are putere de decizie, femeia și bărbatul împart cu succes aceleași îndeletniciri sociale și profesionale. Miturile, în cuplu, au căzut în dizgrație. Conservatorismul e desuet. Femeia poate câștiga, lejer, mai mult decât bărbatul pe o piață eterogenă a muncii, în care IT-ul,  piar-ul, marketing-ul, în special cel on-line, au monopol. Mă rog, am dubii că,  în România, femeia este la fel de bine plătită ca și bărbatul, chiar și atunci când este cotată ca o profesionistă de calibru și când și-a mai și asumat alte câteva sarcini în plus, pentru o funcție similară, dar asta este o altă realitate socială autohtonă despre care merită să vorbim cândva.

Egoismul in cuplu

Ce ne face egoiști? Cam două realități emoționale și afective: ori n-am avut parte de suport emoțional și afectiv în copilărie și am supracompensat, cumva, aceste lipsuri majore la maturitate și am învățat să cerem și să ne satisfacem compulsiv ceea ce ne-a rănit prin absență: atenție emoțională și afectivă. Ori am primit în exces, gen ”totul mi se cuvine, fără efort, fără scrupule” și e singura realitate pentru care am devenit experți, cu alte cuvinte, am devenit experți în manipulare.

Și o realitate și cealaltă nu fac casă bună cu regulile de cuplu sau de grup.

Femeia, victimă a manipulatorului egoist și egocentrist, cu greu va reuși să abandoneze corabia, adică să evadeze din relația de cuplu disfuncțională sau din colivia familiei. Și asta pentru că, de regulă, a dezvoltat deja o tulburare de atașament, dependența, adică. Iar trăsăturile ei de caracter sunt conformismul, loialitatea falsă, resemnarea, neîncrederea în resursele ei de reușită personală, incapacitatea de a își decreta, suplini, împlini  lipsurile, nevoile și dorințele, credința că nu merită să fie iubită, prețuită, înțeleasă. Există și femei care reușesc să transforme,  mediocru, insă,  obișnuințele egoiste ale partenerului de viață; din păcate, prețul este semnificativ: certuri zdravene, violență verbală sau/și fizică. Pentru că bărbatul (ca și femeia) egoist(ă) și egocentrist(ă) reușește să inducă un puternic sentiment de vinovăție partenerului de viață:

–        Tu ești vinovată că s-a ajuns aici! Dacă n-ai fi făcut sau n-ai fi dres aia, nu aș fi urlat la tine etc. .

Etichetele, epitetele, judecățile  sunt instrumente de tortură psihică (emoțională) și de inducere a unor comportamente deviante sau/și  autodistructive indubitabile. Femeia/barbatul care nu s-a identificat cu victima, nu încă, va reacționa constant la nedreptate și la lipsa de empatie și de angajament corect și complet al partenerului său, în relația de cuplu, astfel viciată.

Egoismul în cuplu este incompatibil cu bucuria, cu creșterea emoțională și afectivă, cu starea de bine și de fericire. Egosimul este incompatibil și cu structura familiei, mai ales dacă victime ale egosimului și egocentrismului, devin, prin extensie, și copiii.

Pentru persoana egoistă nu există conceptul de ”NOI”, totul guvernând sub devizele ”EU” Și ”VREAU”.

Egoistul este infantil și, din punctul meu de vedere, se descalifică pentru calitatea de soț sau de tată, mai ales, de tată. Se raportează la nevoi și la viață, în genere, din ipostaza unui copil de 5-7 ani.

La fel stau lucrurile și cu femeia egoistă și egocentristă: nu va ști să fie mamă. Confundă rolul de mamă cu pseudoprietenia și pune pe umerii copiilor responsabilități de adult. Le fură copilăria. Inversează rolurile. Sau este despot (e valabil și pentru tată) și copiii sunt executorii ei loiali:

–        Ce spun eu e lege! Tu să nu comentezi! Faci … imediat ce ai de făcut! Sunt așa de obosită că orice mă scoate din sărite! Fă bine și mănâncă ce găsești în frigider, dacă găsești bine, dacă nu, nu! Să-ți dea tac’tu! Că tot te pupă în bot toată ziua (n.r.scuzați-mi limbajul suburban)!

Nu există comunicare sau comuniune în relația cu un partener egoist! Există doar: faci cum spun eu! Ori te supui, ori nu meriți nimic pe lumea asta! Ești vinovat(ă) pentru tot ce ți se întâmplă și pentru tot ce mi se întâmplă rău! Ori mă servești, ori găsesc la altul/alta ce am nevoie sau ce îmi lipsește! Tu nu te miști în front! Cu acest comportament abuziv perpetuu,  emoționalitatea victimei are cel mai mult de suferit. În timp, victima (personalitatea nonegoistă)  va dezvolta frici, anxietăți, depresii, tulburări afective greu de controlat, cu atât mai mult de vindecat.

Așa ar acționa manipulatorul despot (autoritatea nedemocrată).

Există și manipularea emoțională, gen ”zână”:

–        Eu sunt soarele tău! Eu sunt delicată, eu sunt copil, eu sunt puiuț …  puiuțul tău.

Și cu asta am zis chiar tot! Restul imaginați-vă!

Este evident că persoana egosită și prea centrată pe sine nu ascultă cu adevărat ce aveți dumneavoastră, ca partener al său de viață/de business, de spus! În fapt, ascultă, dar are deja un plan de rezervă. Întotdeauna are un plan de rezervă care să îi îndeplinească cererea/nevoia.

Știți povestea cu lustra?

Ea:

–        Iubitule, te rog, hai să schimbăm lustra din sufragerie, e demodată și dă cum nu se poate mai rău în estetica camerei!

El:

–        Asta ne mai trebuia, lustră! Că, în rest, avem de toate! Să nu te mai aud cu prostii de-astea! Lasă lustra asta, că e bine așa cum e!

Ea:

–        Ohh, bine, iubitule! Fac așa cum zici. Ce zici tu e lege!

Morala: în week-end, pe tavan, trona o lustră nouă, în armonie cu ”estetica” camerei! Iubitul n-a fost inspirat să privească în sus.

Egoistul arareori este expulzat din cuplu sau din grup. Pentru că este manipulativ și face uz de tot arsenalul său de ”convingere”, de umor sau de autoritate impusă, nedemocrată.

Din păcate, o persoană egosită nu își vede negrul din proprii ochi, ci din al celorlați. Nu va recunoaște că este egoistă sau/și egocentristă sau, dimpotrivă, va face un stindard din egoismul său. Se găsesc naivi care să-i cadă în mreje. Și nici că se mai desprind din tesătura asta manipulativă și abuzivă.

Egoistul nu-și face procese de conștiință pentru comportamentul său abuziv. De fapt, nu-i pasă. Nevoia compulsivă de a fi servit, ascultat, adulat, domină orice puseu de empatie.

Morala finală: terapia de cuplu nu poate anula deprinderi emoționale și afective greșite, dezvoltate în prima copilărie. Și nici nu poate vindeca abuzul emoțional instalat și perpetuat de viața în comun cu o persoană egosită și egocentristă (poate fi și un părinte sau o prietenă). Nu întotdeauna, conștientizarea are calități terapeutice. Și nici intervențiile comportamentale sau prin reguli noi de cuplu. Aceste comportamente și aceste reguli noi vor funcționa temporar. Vindecarea de egoism este un travaliu și necesită mult efort emoțional și mental.

Dana Dumitra Dumitrache

Comentarii

One thought on "Egoismul în cuplu"

  1. Delia Larisa spune:

    Desi, noi femeile am reusit sa ne castigam libertatea, scapand de imaginea pe care societatea ne-a creat o, inca suntem considerante ca fiind sexul slab, deci barbatii inca se considera superi, iar asta se intampla si intr-o relatie. Trebuie sa ne consideram egali pentru a avea o relatie cat mai frumoasa, dar in acelasi timp trebuie sa fim constienti de faptul ca barbatii si femeile sunt diferiti, cum spune si John Gray in cartea sa ,,Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus”. Am auzit ca va avea loc un eveniment in Bucuresti, invitatul fiind el. Ma gandesc sa merg si eu 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--