De ce să alegi o destinație de vacanță care îți permite să înoți

M-am întors din vacanță cu alte gânduri, cu poftă de a face lucruri noi și mult mai benefice pentru mine și viața mea. Într-o idee cât se poate de simplă, vreau să mă ocup și mai mult de sănătatea mea.

Nu mai știu dacă am apucat să vă povestesc, dar până de curând mă frământa un gând, și anume că îmi petrec mult prea mult timp pe scaun. Fie că sunt la pupitrul știrilor, la volan, pe scaun la birou sau pur și simplu pe canapea, conștientizam că stau mult prea mult timp. Nu ar fi o problemă dacă nu m-aș gândi la coloana mea și la durerile de spate care mă mai „atenționau” când și când că nu fac ceea ce trebuie.

În ultima vacanță am înotat foarte mult. Am observat după vreo două zile că nu mă mai simt „amorțită”, că mă simt mai flexibilă și NU mă mai doare spatele. Recunosc că mi-am petrecut atât de mult timp în mare, încât Alesia mi-a spus „Mami, tu stai mai mult în apă decât stăm noi!” 🙂

Nu sunt cea mai bună înotătoare, însă tipul acesta de mișcare mi-a pus la treabă toți mușchii și tare bine m-am simțit.
Când am revenit acasă, care credeți că a fost primul lucru pe care l-am făcut? NU, nu am despachetat bagajele, ci am dat fuga la piscină, unde mi-am făcut un abonament la bazin. 😀 Atunci când sunt în bazin, mă bucur de fiecare clipă și chiar simt că în sfârșit fac ceva extraordinar de benefic pentru sănătatea mea.
Nici nu vreau să mai spun că este modul cel mai plăcut, relaxant și rapid prin care se ard foarte multe calorii. Asta pentru că se pun în mișcare toate grupele de mușchi.
Mai mult decât atât, înotul:
  • nu suprasolicită articulaţiile, ci le „întăreşte“
  • nu are impact negativ asupra spatelui și nu suprasolicită coloane vertebrală
  • solicită DOAR musculatura
  • ajută enorm creierul
  • relaxează și elimină stresul
  • atenuează durerile provocate de artrită și/sau de artroză
  • solicită foarte mult aparatul respirator
  • solicită sistemul cardiovascular
  • întărește inima, previne bolile cardiovasculare
  • favorizează circulaţia venoasă
  • sporește circulaţia sanguină
  • limitează retenţia de apă
  • NU ne epuizează
  • OFERĂ O STARE GENERALĂ DE BINE!!

Și ce îți poți dori mai mult decât să fii bine, să te facă să te simți liniștit, relaxat și să poți gândi cât mai limpede? Poate doar să ai mai mult timp pentru a merge la piscină. Dar aceasta nu este o problemă când te ghidezi, ca și mine, după principiul că întotdeuna poți face absolut orice atât timp cât îți dorești!



Sincer, nu știu dacă pot să spun mai multe lucruri care să te determine să crezi că acest tip de mișcare este cel mai avantajos pentru tine, însă cel mai bine este să mergi și să te convingi singur. Chiar nu ai nimic de pierdut dacă încerci, s-ar putea să îți placă și să observi schimbări imediate.
Și nu uita că înotul este singurul sport care ajută, în același timp, la tonifierea fără riscuri a întregii mase musculare, dar mai ales a braţelor, picioarelor şi trunchiului.

Contra durerilor de spate, cel mai recomandat mod de a înota este cel pe spate pentru că solicită și tonifică muşchii spatelui. În cazul în care ai tendința de a sta cocoșat la birou, de a merge cu umerii lăsați în față, nu ezita să înoți pe spate.
Alte moduri mai sunt:
  • bras (broască) solicită și tonifică: bicepşii, pectoralii, muşchii abdominali şi gambele
  • bras (broască) solicită și tonifică bicepşii, pectoralii, muşchii abdominali şi gambele
  • crawl solicită și tonifică braţele, umerii, picioarele, pieptul şi abdomenul
  • fluture solicită și tonifică muşchii abdominali. Este cel mai eficient și de durată mod prin care vei scăpa odată și pentru totdeauna de grăsimea de pe burtă 😀


Așadar, aștept să îmi spuneți care stil de înot vă place cel mai mult!
PS: Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de oameni care mă citesc! 
Hai cu mine pe:
Facebook: https://www.facebook.com/ela.crăciun/
Instagram: https://www.instagram.com/elacraciun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.