De ce m-am decis să îmi vând garderoba

Știți că fac ce fac și ajung la detox. Doar că, de data asta, e o experiență diferită și care, cu siguranță, o să-mi facă mai multă plăcere. Înainte de toate, pentru că implică haine (once a girl, always a girl) și, mai mult decât atât, o curățare responsabilă și extrem de necesară a garderobei mele. Hai că v-am teasuit destul: îmi duc garderoba la Detox Market. Primul târg “sustenabil” și de… detoxifiere a garderobei personale a ajuns deja la ediția cu numărul 12. Nu îmi imaginez cum de le-am ratat pe celelalte 11, însă, vocea înțelepciunii zice că e mai bine mai târziu decât niciodată, așa că mă bazez pe asta.

Ce își propun oamenii din spatele acestui concept extrem de necesar pentru România și pentru lume, în general, e simplu: toți avem haine pe care nu le mai purtam, pe care le-am purtat o data și am uitat de ele sau pe care le-am cumpărat impulsiv și le-am dat uitării a doua zi. Cu toții simțim de multe ori cum cade dulapul pe noi, deși, evident, în fiecare dimineață plângem în oglindă că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm.

E greu să te desparți de haine, chiar dacă ai ani buni de când nu le mai porți. Dar și când o faci, eliberarea nu se compara cu nimic. Cred că e și asta o formă de curaj, de a încheia niște capitole, pentru a deschide altele noi, în care poate vom învăța să cumpărăm și să purtăm mai responsabil, să reciclam, să ne dăm seama că hainele sunt o necesitate, o forma de expresie personală, un joc de imaginație, si nu o obsesie. Dacă e să ne dăm voie să fim creativi, dacă știm cine suntem și pentru ce milităm, o facem începând cu pașii mici și importanți din rutina noastră zilnică de consum, nu? E ușor să vorbești despre, dar e la fel de ușor să implementezi?

Ce mi-a plăcut la Detox Market e că oferă o perspectivă largă și responsabilă asupra modei, fără a-i anula jocurile creative. Moda e și ea un exercițiu al nostru cu noi înșine, dincolo de sport, dietă, psihologi, yoga, terapii alternative. Tot ce faci, consumi și spui contribuie la ceea ce ești, nu la ceea ce susții că ești.

Așa că am decis să fiu mai sinceră cu alegerile mele vestimentare: să renunț la ceea ce nu mai port, să înțeleg că obiceiurile mele de consum afectează atât viața mea, cât și pe cea a copiilor mei și a omenirii, în general. Să cumpăr și să port cu sens, să înțeleg mai mult din ceea ce sunt și să nu las hainele să-mi influențeze răspunsul.

Cum ziceam, însa, o călătorie lungă începe cu un prim pas – așa că primul e în weekendul 17-18 martie, la casa Qreator by iQos, unde se întâmplă Detox Market 12 și unde vă aștept și pe voi să stăm de vorbă, să ne plimbăm printre haine cu poveste și să descoperim designeri frumoși, care, înainte de serii uriașe, au o misiune: să facă moda responsabilă. Cu cât impactul negativ al modei asupra mediului va scădea, cu atât mai multe șanse de regenerare va avea aceasta planetă. Eu îi încurajez. Cine știe, poate și Alesia mea va vrea să devina designer într-o bună zi. Și știu sigur că Alex va vrea să vadă balenele când va crește 😊

Câteva dintre lucrurile pe care le puteți găsi mâine la târg:


Rămâi pe cel mai citit blog din România și descoperă și alte lucruri interesante!
Îţi mulţumesc că eşti unul dintre cei 1 milion de români care mă citesc!
Articolul a fost publicat in CHICMOM si etichetat cu .

0 comentarii pe “De ce m-am decis să îmi vând garderoba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.