#VIATACUCOPII

Cum tratăm răcelile copiilor în sezonul rece?

Scris de Ela Crăciun la 23 februarie 2015

Oricine e predispus la răceală și, cu atât mai mult, copiii

Weekend-ul trecut a fost de neuitat pentru copiii mei, Alesia și Alex pentru că s-au zbenguit prin zăpada de munte, ore în șir. Aproape că nu au mai vrut să intre în casă. Mărturisesc că am trăit momentul cu un pic de spaimă pentru că Alesia a avut de curând un episod prelungit de răceală (tuse și mucozități), iar vremea rece și umedă ar fi putut crea recidivă, în ceea ce o privește. Dar grija mea nu s-a materializat, din fericire.

De altfel, se știe, iarna este anotimpul preferat al copiilor:  zăpada, frig, fulare, mănuși, oamenii de zăpadă, săniuș, skiuri, chiote, toate sunt motive de bucurie și răsfăț pentru copii și nu numai. Medicii ne atrag atenția, însă, că sezonul rece abundă de răceli și de gripe. Oricine e predispus la răceala și cu atât mai mult, copiii. Rinofaringitele fac anticameră la medic. Frica de complicații generate de temperatură sau de suprainfecție anulează experiența anterioară, când, poate, am trecut ușor peste răceală sau gripă, și în aceste condiții, antibioticele pot fi prescrise relativ ușor, în pofida faptului că această afecțiune este virală, nu bacteriană. Cu alte cuvinte, cum tratăm corect răcelile sau virozele copiilor noștri? Răspunsul vine de la un medic pediatru și ORL-ist excepțional, dr. Miorița Toader, doctor în științe medicale.

Contactul cu…colectivitatea sau cum îți expui copilul la bacterii și viruși

„Această perioadă de iarnă este foarte delicată atât pentru micii pacienți, cât și pentru părinții lor. Copiii răcesc frecvent și din cauza vremii nefavorabile, rece și umede, dar și din pricină că  micuții trebuie să meargă la grădiniță sau la școală, adică intră  în colectivitate. Sau merg la  locurile de joacă din parcuri, sau își însoțesc părinții la shoping  și se bucură de locurile din hipermarket-uri, special amenajate pentru ei. De asemenea, copiii sunt sensibili inclusiv la contactul cu adulții  răciți. Există și un obicei al nostru greu de corectat,  și anume acela de a ne îmbrățișa și pupa puiul mic, când ajungem acasă. Și nu o facem doar noi, părinții, ci și bunicii, unchii sau vecinii. Nu de dăm seama că, în urma gestului nostru de drăgălășenie, copilașul rămâne cu o posibilă viroză, care poate să-i dea și foarte multe complicații.”

Nu izolăm copilul

„Contactul cu astfel de persoane bolnave, afirmă doamna doctor, face ca un copil să fie mai tot timpul răcit, nu neapărat cu febră, ci răcit cu mucozități, cu nas care curge, cu nas înfundat. Soluția ar fi să stăm în casă, ori lucrul ăsta nu este posibil. Un copil trebuie să socializeze, la joacă, la grădiniță sau la școală, trebuie scos la aer.”

Soluții preventive pentru păstrarea sănătății copilului

„Poate fi util un tratament pentru imunizare a copilului, dar acesta trebuie  început pe la sfârșitul verii sau începutul toamnei.  Altă soluție ar fi educația sanitară a copilului, pe înțelesul lor, deși știe că e greu, mai ales când sunt mici: să nu-și bage degețelele în guriță sau în nas, să nu își bage jucării sau alte obiecte în gură, să își sufle corect nasul, nară cu bară, să se ferească de persoanele care tușesc în prezența lor.”

Cum tratăm corect răcelile și virozele copilului

Cum tratăm corect răcelile și virozele copilului

Dr. Miorița Toader  are o părere clară în ceea ce privește antibioticele administrate copiilor atunci când sunt răciți.

„Răspunsul meu din start este că NU tratăm răceala cu antibiotic. Pe cât posibil, primele medicamente pe care trebuie să le administreze părinții, chiar înainte de a consulta un medic, trebuie să fie antitermicele.  Fiecare părinte știe la ce reacționează copilul său mai bine. Dar și aceste antitermice trebuie administrate la nevoie. Dacă este o temperatură moderată, adică 38,5 – 39, se administrează antitermice, cum spuneam la nevoie, nu cu periodicitate. Dacă este o temperatură foarte mare, 39 – 39,5 – 40, atunci trebuie consultat medicul pediatru sau medicul de familie.

Copilul trebuie sa fie foarte bine hidratat. Sunt copii care beau lapte, sunt copii care preferă ceaiul. Îi dăm să bea ce preferă el! Dacă este un copil mare îl atenționăm să-și sufle bine nasul, adică nară cu nară. Dacă este un copil mic, atunci apelăm la aspiratoare. La fel, părinții știe mai bine ce i se potrivește copilului său. Sunt copii care își introduc singuri furtunelul de la  batista bebelușului în nas, dar sunt și copii care nu suportă zgomotul aspiratorului. Într-un fel sau altul, nasul trebuie să fie menținut curat!

Ca picături de pus în nas, recomand, cel puțin pentru copiii mici, serul fiziologic, administrat de câteva ori pe zi. De asemenea, poate fi folosit colargol-ul, la orice vârstă, inclusiv la vârste foarte mici. Alte tipuri de picături pot fi administrate doar cu acordul medicului pentru a evita intoxicațiile. O banală picătură de nas, în cantitate mare, poate să dea o intoxicație gravă.  Niciodată să nu fie picăturile în nasul și urechile copilului reci, ci călduțe, la temperatura camerei!

Este bine ca, în această perioadă copilul să  fie introduse în alimentația copilului mai multe legume și fructe, consumate crude și dacă se poate, cu coajă. Sunt de evitat sucurile de legume și fructe.”

Atenție sporită la administrarea de antibiotice

„Revin la ideea administrării de antibiotice la primul roșu în gât sau la primii mucișori. Noi toți, și părinți și medici, trebuie să încercăm să evităm administrarea antibioticelor des. Altfel, sabotăm tratamentul altor complicații medicale care vor surveni în ani, prin ceea ce creăm în copilărie: rezistența microbilor la antibiotice. Oricum, rezistența la antibiotice a crescut foarte mult în ultimii ani și atunci când vom avea cu adevărat nevoie, când apare o complicație, adică o otită gravă, o pneumonie, o meningită, vom fi nevoiți să-i administrăm copilului antibiotice foarte puternice, ceea ce nu este un lucru deloc bun pentru el!”

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--