#VIATACUCOPII

Cum se dezvoltă inteligenţa emoţională a bebeluşului?

Scris de Ela Crăciun la 16 iulie 2014

Educaţia emoţională a copilului începe încă din prima zi de viaţă

În urmă cu 12 ani, prezentam, cu emoție, în aula unei facultăți, un material despre inteligența emoțională a bebelușului. În materialul respectiv argumentam faptul că bebelușul este cu adevărat o persoană care simte, înțelege și răspunde ca atare atunci când este interpelat, atunci când părinții și nu numai, comunică cu el.

Mai mult, în timpul facultății, am luat singura notă de 5 din viața mea de studentă, la cursul de ”psihologia dezvoltării” pentru că nu am putut, pur și simplu, să reproduc teoriile lui Piatget și ale lui Erickson, în care bebelușul este descris ca fiind un soi de legumă, fără emoționalitate, fără înțelegere semantică, fără afectivitate. Nu am fost de acord cu aceste teorii, pentru că, am mai spus asta, am amintiri clare cu mii și mii de detalii, din existența de bebeluș. Nu sunt amintiri ecran, adică o proiecție a poveștilor auzite la alții. Fotografii din existența mea de bebeluș nu am avut niciodată. Cele mai vii sunt amintirile emoționale, atunci când conștientizam că, din diverse motive, mă simt obosită, nemulțumită, plictisită, nervoasă, înfometată, neiubită la nivelul nevoilor mele afective. Comunicam, prin gânduri, cu cei din jur. Dacă nu mă ”auzeau”, ŢIPAM.

Educația emoțională a copilului începe încă din prima zi de viață

Cercetările din ultimii ani au demonstrat realitatea amnezică, emoțională, afectivă, subiectivă, dar și obiectivă din teoria enunțată de mine cu ani și ani în urmă. Psihologii clinicieni și neurologii au demonstrat că aria limbajului și aria emoționalității din nodul amigdalian, sunt perfect elaborate încă din stadiul intrauterin.

Până în anii ’80 (când a murit), Francoise Dolto trata bebelușii care refuzau să mănânce, să se joace, să manifeste interes pentru viața asta, doar VORBINDU-LE. Vorbindu-le ca unor adulți. Și vorbindu-le cu afecțiune și implicare emoțională autentică.

Cum spuneam, studii cantitative și calitative recente, au demonstrat câteva ipoteze de lucru interesante :  Bebelușii mamelor depresive arătau mimici furioase sau triste, plângeau mai des și mai mult, sufereau de insomnie. În general, reacționau printr-o pleiadă de emoții exprimate mimic și nu numai, in mare parte, negative.

In schimb, mămicile echilibrate, care reacționau emoțional de fiecare dată, prin exclamații de bucurie și surprindere pozitive, prin mimică expresivă, prin tandrețe și râs/bucurie la mimica și reacția emoțională și afectivă ale bebelușilor lor, au indus o reacție emoțională superioară vârstei biologice, prin expresii grăitoare ale feței, prin râs, prin gesturi, prin gângurit etc . . Practic, bebelușii s-au lăsau conduși de acest ABC emoțional și și-au lărgit aria de manifestare și de expresie emoțională și afectivă.

Cum se dezvoltă inteligența emoțională a bebelușului?

Tot ce trebuie să faci ca părinte de bebeluș este să fii prezent emoțional și afectiv în viața lui. Dar să și îl înveți despre emoții, citind mimica bebelușului și descriindu-i clar și empatic, ceea ce vezi și crezi că simte el:

– Vaai, dragul mamii, iată ce bucuros ești pentru că ai prins această jucărie! Sunt tare mândră de tine și fericită pentru că tu ești fericit!

– Ooooo, daaaa, știu că ești nemulțumit, dar trebuie să facem și asta (enunțăm activitatea care nu este pe placul bebelușului nostru).

– Știu, știu că te doare, știu că suferi și tare mă supără suferința ta. Mi-e teama că nu știu încă cum să te ajut. Dar vom afla împreună și curând, durerea va fi doar o amintire urâcioasă.

– Da, puiul mamei, știu că ești neliniștit și de aceea ești scâncit și ești astfel pentru că și mămica ta este. Sunt neliniștită, temătoare, tristă etc., pentru că sunt preocupată de … (îi spui în cuvinte clare motivul pentru care ești temătoare sau stresată.)

De cele mai multe ori, copiii până la 3 ani se identifică cu emoțiile negative ale părinților și nu le pot integra/ accepta, de aceea se vor simți vinovați sau responsabili pentru ceea ce trăiesc părinții lor, chiar și la nivel inconștient, iar reacțiile emoționale vor fi pe măsura suferinței lor mentale și emoționale/sufletești.

Educația emoțională a copilului începe încă din prima zi de viață, din momentul în care îl ții în brațe pentru prima dată.

Normalizăm ceea ce bebelușul nostru simte/trăiește negativ (furie, tristețe, nemulțumire, durere etc) acceptându-i și înțelegându-i suferința, afirmând ceea ce simte, ca el însuși să identifice ca fiind normalitate ceea ce trăiește din punct de vedere emoțional. Astfel, nu vom întări reacția negativă și nu-i vom perpetua vinovăția.

Ne tratăm propriile suferințe, ca să nu le proiectăm asupra bebelușului. Terapia de sustinere postpartum nu este un moft.

Totul pornește de la comunicare verbală onestă și clară. Iar cercul este închis despre cunoașterea, învățarea emoțională. Vorbind despre emoții, le integrăm la nivelul comunicării și le valorizăm.

Bebelușul nostru înțelege, simte și comunică cu noi, părinții săi.

Dana Dumitrache, psihoterapeut

www.danadumitrache.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--