#LA DOCTOR

Cum ne îngrijim mâinile în sezonul rece

Scris de Ela Crăciun la 17 februarie 2014

 

Pielea nu are doar menirea de a ne apăra împotriva factorilor externi, dar are şi o importantă funcţie psihosocială. Ştim cu toţii că o piele sănătoasă şi frumoasă ne oferă confort fizic şi psihic, şi, prin urmare, trebuie să o îngrijim zi de zi, anotimp de anotimp. Până la urmă, pielea este indicatorul a tot ceea ce suntem și facem: ce și cum mâncăm, cât dormim, cum și cât ne îngrijim. Iar la acest ultim capitol, fiecare dintre noi ar trebui să dezvolte o atenție sporită și să țina cont de anumite aspecte, cu care ne pune la curent dr. Oana Spanu, medic dermatolog la Sclinic.

 

Pielea VERSUS sezonul rece

Problemele legate de piele și de îngrijirea acesteia sunt cu atât mai delicate în timpul sezonului rece. Explicația este simplă: filmul hidrolipidic cu rol de protecţie împotriva pierderii apei, împotriva infecţiilor şi a micozelor este sever afectat în această perioadă. Avem zone ale corpului expuse îndelung la frig şi vânt (faţă, gât, mâini, urechi), unde pielea se usucă excesiv (apare xeroza), prezintă mâncărimi (prurit), înroşire (eritem), senzația de tensiune, se exfoliază si apar fisuri. Primele astfel de manifestări apar pe buze, în jurul gurii şi al ochilor, acolo unde pielea este mai subţire, secretă mai puţin sebum şi este mai intens utilizată în mimică,  dar și pe mâini, datorită expunerii la frig și a spălării frecvente, mai ales cu săpunuri nepotrivite. Dacă nu ne îngrijim adecvat, ne putem alege cu fisuri, cu sângerare, suprainfecţii bacteriene cu stafilococ sau micotice şi astfel va trebui să ajungem de urgenţă la medic.

Astfel, pielea mâinilor necesită permanent o îngrijire atentă datorită spălării frecvente, expunerilor repetate la detergenți sau alte substanțe iritante, precum și la traumatisme.  Cu atât mai mult, anotimpul rece este inamicul mâinilor din cauza temperaturilor scăzute, vântului, aerului uscat din locuințe, utilizării apei prea fierbinți pentru spălare.

Așadar, atenție la săpunuri și detergenți deoarece,  pe lângă deshidratare  pot cauza dermatită de contact, o reacție  iritativă  locală cu înroșire, inflamație, chiar apariția de pustule sau vezicule care prin spargere predispun la suprainfecții.  

  

Hidratarea pielii se face în câțiva pași simpli

Procesul de spălare zilnică a mâinilor se va efectua cu apă la temperaturi nu foarte ridicate, utilizând săpunuri cu un pH cât mai apropiat de cel al pielii, adică ușor acid ( pH=4.6-6.2), ne spune dr. Oana Spanu. Astfel, ferim pielea de fisurare, de pierderea apei, procesele enzimatice locale nu sunt perturbate și ținem bacteriile și fungii la distanță. Adeziunea celulelor din stratul cornos este menținută prin prezența unui ciment intercelular, iar aportul de creme grase, cu un conținut bogat de  fosfolipide  și acizi grasi, este ideal pentru sporirea adezivității celulare și menținerea integrității cutanate.

Conținutul în apă al pielii este un factor deloc de neglijat (factorul de hidratare). Hidratarea cutanată se efectuează printr-un  aport sistemic de minimum 1,5 l de apă zilnic, dar și prin aplicarea cremelor pe zonele expuse frecvent la factorii de mediu extern. Procentul de apă din piele depinde foarte mult de umiditatea mediului extern, așadar, iarna, în încăperile încălzite trebuie menținută o umiditate adecvată. Conținutul bogat în lipoproteine al cremelor fortifică bariera cutanată, astfel încât să se păstreze echilibrul între procesul de vaporizare a apei, exfoliere și cel de regenerare epidermică.

Regulile generale sunt simple: umidifierea mediului ambiant (evitarea aerului condiționat), evitarea factorilor exacerbanți, precum săpunurile și detergenții, a băilor fierbinți și a ștergerii riguroase cu prosopul.

 

Alimente-cheie pentru o piele sănătoasă si frumoasă

Pentru o piele strălucitoare și hidratată, sunt recomandate semințele, alunele și nucile bogate în uleiuri naturale și vitamine, morcovii, avocado, bananele, zmeura, produsele lactate și proteinele din carne, pește sunt baza dietei pe timp de iarnă. De evitat, indiferent de anotimp alimentele procesate industrial, cu coloranți și conservanți  sintetici. 

 

 Produse cosmetice și tratamente naturiste

Produsele hipoalergenice din gamele dermatocosmetice cu un conținut bogat în lipide, acizi grași, ceramide, vitamine, glicerină, uree în concentrații variabile (5-15% pentru exfoliere), acid lactic sunt indicate zilnic pentru protecția pielii. Ele refac filmul hidrolipidic, previn uscăciunea împiedicând evaporarea apei, printr-un proces osmotic de reținere a acesteia în țesut. Se preferă săpunurile lichide emoliente, băile cu apa moderat caldă, tamponarea cu prosopul.

Acasă, putem prepara măști cu avocado (bogat în vitamine), ulei de măsline și de cocos în cantități egale, pe care să le aplicăm pe mâini și față. De asemenea, iaurtul gras poate fi aplicat pe piele 15-20 minute, acesta aducând un aport consistent de lipide și apă. Și bananele tăiate felii sau mărunțite în blender sunt, de asemenea, benefice pentru pielea uscată.

 

Cum îngrijim pielea celor mici pe timp de iarnă

Anotimpul rece aduce cu sine modificări  la nivelul pielii copilului, de la  uscăciune, usturimi, înțepături până la înroșirea pielii, descuamare, fisurarea zonelor expuse la frig (față, urechi, gât și mâini) și chiar apariția eczemei. Datorită temperaturilor foarte scăzute și a vântului puternic, consumului  redus de lichide, aerului uscat din încăperi, dușurilor fierbinți,  pielea iși pierde capacitatea de hidratare și filmul de lipid protector de suprafață se diminuează, iar lipsa de îngrijire corespunzătoare poate avea consecințe destul de serioase asupra pielii și asupra stării generale a copilului.

Astfel, pentru a preveni aceste situatii, pielea copiilor se spală cu loțiuni sau creme de duș destinate lor, sărace în parfumuri și coloranți. Băile nu vor fi cu apă fierbinte pentru a nu îndepărta filmul lipidic natural în totalitate, iar ștergerea pielii după baie se va face prin tamponare (nu frecare) cu prosop de bumbac.

Aplicarea unei creme bogate în ceramide, destinată copiilor, se va face imediat după baie, pe tot corpul, cu insistență pe zonele mai expuse la frig: față, buze, urechi, gât, mâini. Încăperile încălzite ar trebui dotate cu umidificatoare, deoarece aerul uscat contribuie la deshidratarea pielii.

Detergentul de haine, lenjerie de pat și prosoape va trebui să fie hipoalergenic, fără parfum și înălbitor, pentru că pielea uscată sau fisurată în contact cu alergenii dintr-un detergent obișnuit se poate irita suplimentar.

Când sunt scoși în aer liber, mai ales la joacă, îmbrăcămintea copiilor trebuie sa fie din bumbac și să protejeze zonele expuse, iar pe piele se va aplica o cantitate mai mare de cremă.

Deoarece pielea uscată este de obicei insoțită de mâncărimi, unghiile copiilor trebuie tăiate scurt pentru a nu crea răni prin scărpinare.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--

"15 sfaturi ale medicilor pentru prevenirea și tratarea răcelilor de sezon"

 

Aboneaza-te si Descarca

EBOOK-UL GRATUIT!

Datele tale personale sunt confidentiale.

Mulțumesc pentru abonare!