Cum le facem faţă celor care ne mănâncă zilele?

Cum le facem faţă celor care ne mănâncă zilele?

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, încerc să fiu şi un om bun, cu simţul răspunderii, cumpătat în orice aş face şi îmi doresc să îi tratez pe cei de lângă mine aşa cum aş vrea ca şi alţii să se poarte cu mine. Vreau să cred că vorbesc frumos, cu căldură, că reuşesc să pun un pic de dragoste în cuvintele pe care le adresez celor de lângă mine, fie că sunt copiii mei, soţul, familia, prietenii, colegii sau oamenii cu care intru zilnic în contact. De mulţi ani îmi ghidez acţiunile şi comportamentul după principiul că orice se întoarce. Şi atunci, de ce să nu se întoarcă binele la mine? 🙂
Aşa stau lucrurile la nivel teoretic, dar, din păcate, „obstacolele” sunt multe şi inevitabile. O spun pentru că nu de puţine ori mi s-a întâmplat să am de-a face cu diferite tipologii umane, unele mai…dificile decât altele. Altfel spus, cred că fiecare dintre noi are în preajma sa un om, fie el bărbat sau femeie, care îi pune răbdarea şi nervii la încercare. Sunt acei oameni care pretind mereu că au dreptate, că ei sunt cei mai buni, cei mai importanţi, cei mai deştepţi, cei mai frumoşi, cei şi cei mai…Cu o personalitate dificilă poate fi un vecin, un coleg, un şef sau, şi mai rău, prieten sau chiar un iubit. Evident că oricât de răbdători am fi şi oricât de diplomaţi, la un moment dat, răbdarea se termină şi parcă ne vine să le spunem tot ceea ce gândim. OK! Şi apoi ce urmează?  Se dezlănţuie djihadul dacă le spunem ceea ce gândim. Asta ar fi o cale de a ne elibera, însă nu este chiar cea mai recomandată. Dar putem fi diplomaţi şi, astfel, prin atitudine şi/sau cuvinte, să îi punem la punct, în aşa fel încât să respecte şi chiar să îşi schimbe comportamentul faţă de noi.
Am citit de curând cartea „Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile”, scrisă de Francois Lelord şi Christophore Andre, psihologie practică şi mi s-a părut că este chiar răspunsul la ceea ce spuneam mai sus: cum să le facem faţă celor care ne mănâncă zilele?
d218f6e1df59863bb8e3d806d9f8f2e3-576x1024-1109196
N-am să vă plictisesc cu teorii de psihologie, dar am să vă dau câteva ponturi utile de „supravieţuire” pentru cele mai comune tipuri de personalitate greu de suportat.
Persoanele anxioase manifestă o tendinţă accentuată de a se frământa în orice situaţie, de a se gândi mai repede la eventuale pericole, riscuri prin care ar putea trece ea sau cineva din apropiere, se simte în nesiguranţă, este pesimistă şi crede că orice se va termina prost. Aceşti oameni încearcă mereu să prevină orice imaginaţia le spune că s-ar putea întâmpla. Dacă aveţi în preajmă astfel de oameni, iată cum trebuie acţionat:
  • inspiraţi-le încredere prin punctualitate, atenţie mărită la detalii (au un simţ draconic de a interpreta orice după cum mintea lor le sugerează, nu îi lăsaţi să aştepte, răspundeţi-le la mailuri, sms-uri, mesaje)
  • determinaţi-i să vadă situaţia aşa cum este ea
  • câştigaţi-le încrederea
  • ajutaţi-i să vadă adevăratele consecinţe ale unor posibile situaţii
  • practicaţi un umor binevoitor
  • recomandaţi-le să se trateze, dar atenţie cum o faceţi – vor crede că le sunteţi duşman
  • NU vă lăsaţi subjugaţi
  • NU îi luaţi prin surprindere
  • NU le vorbiţi de grijile şi preocupările voastre
  • NU vorbiţi despre subiecte cu conotaţii negative, cum ar fi o ştire despre accidente, boli, pierderi financiare – nu îi veţi mai putea opri
Persoanele paranoice sunt suspicioase, îi suspectează pe ceilalţi că ar fi rău intenţionaţi, se feresc tot timpul, analizează foarte atent ceea ce se petrece în jurul lor, nu au încredere în nimeni, pun la îndoială tot ce aud şi văd, sunt geloase, bănuitoare şi mereu caută dovezi în ceea ce cred, sunt răzbunătoare, pretind că sunt foarte corecte şi nu încalcă niciodată nicio normă sau lege, sunt lipsite de sentimente, nu îşi manifestă emoţiile pozitive şi nu ştiu de glumă.
  • exprimaţi-vă intenţiile şi motivele clar; pentru că mereu îşi imaginează că le vrea cineva răul, e mai bine să nu le lăsaţi loc de interpretări, care să le confirme bănuielile
  • fiţi punctuali
  • nu faceţi glume
  • fiţi politicoşi în cel mai mic detaliu
  • menţineţi contactul regulat cu ei, în aşa fel încât să nu vă poată bănui că urmează să le faceţi ceva pe ascuns
  • faceţi referiri la reguli, legi şi regulamente
  • lăsaţi-i să aibă mici victorii, dar mare atenţie care pentru că se pot întoarce împotriva voastră
  • NU le spuneţi nimic despre imaginea pe care o au despre propria persoană
  • NU le pretindeţi să fie de partea voastră, să vă fie aliaţi
  • NU deveniţi servili sau excesiv de binevoitori, impuneţi anumite limite, bariere, dar nu „călcaţi strâmb”
  • NU comiteţi greşeli
  • NU îi bârfiţi, vor afla şi nu va fi deloc bine
  • NU vorbiţi despre politică, religie, sex
Persoanele histrionice caută să atragă atenţia celorlalţi, dramatizează orice situaţie în care se află, exagerează, sunt schimbătoare şi trec de la o stare la alta foarte repede, uneori apreciază excesiv o persoană sau depreciază fără justificare.
  • pregătiţi-vă ca mereu să aibă loc scene în care se victimizează, exagerează, dramatizează. Circul pe care îl fac pentru ei este un comportament normal, aşadar nu îi băgaţi în seamă
  • lăsaţi-i să se desfăşoare, însă impuneţi anumite limite, altfel vi se vor urca în cap
  • când se poartă şi vorbesc normal e recomandat să le acordaţi atenţie
  • să nu vă surprindă dacă acum vă priveşte ca pe un personaj pozitiv şi în câteva minute deveniţi personajul negativ, vă laudă şi apoi vă critică
  • NU vă amuzaţi pe seama sa şi pe ceea ce spune/face
  • NU vă lăsaţi păcăliţi de comportamentul foarte plăcut pe care îl au, au un anumit farmec cu care vă poate cuceri pentru a-şi satisface setea de atenţie, după aceea vor deveni reci şi nemiloşi
  • NU credeţi nimic din ceea ce spun şi fac, de multe ori joacă teatru
Persoanele obsesionale sunt extrem de atente la detalii, proceduri, organizare, de multe ori în detrimentul rezultatului final, sunt încăpăţânate şi încearcă să îşi impună punctul de vedere, nu reuşesc să se hotărască asupra anumitor decizii, dar par a fi persoane foarte conştiincioase. În relaţiile cu ceilalţi nu îşi exprimă emoţiile, de multe ori este rece.
  • arătaţi-le că sunteţi oamenii care respectaţi regulile şi nu vă temeţi să acceptaţi ceea ce vi se impune când vine vorba de disciplină şi rigoare
  • lăsaţi-i pe ei să pregătească în detaliu un eveniment sau un proiect, lăsaţi-i să simtă că ei sunt organizatorii
  • când exagerează şi merg prea departe spuneţi-le clar şi precis unde greşesc, nu-i lăsaţi să creadă că ceea ce fac este şi ceea ce trebuie
  • lăsaţi-i să creadă că vă pot anticipa mişcările, dar că se pot baza pe voi
  • ajutaţi-i să se relaxeze şi să se bucure de micile plăceri ale vieţii, atât cât vă permit şi ei
  • NU faceţi mişto de ideile lor exagerate
  • NU intraţi în jocul lor
  • NU le arătaţi prea multă compasiune, milă, atenţie, recunoştinţă, nu vor şti să aprecieze şi se vor întoarce împotriva voastră
Persoanele narcisiste sunt de părere că nimeni nu este mai bun decât ele, că sunt superioare din toate punctele de vedere, că merită tot ce este mai bun şi li se cuvine tot, sunt foarte ambiţioase, cu o stimă de sine foarte ridicată, consideră că succesul li se cuvine şi sunt dispuse să facă orice pentru a-şi atinge scopul, tot ce contează este înfăţişarea şi felul cum arată. Faţă de ceilalţi, aşteaptă să li se confirme mereu că sunt cei mai importanţi, că sunt fiinţe superioare, dacă sunt lăsate deoparte devin iritate, chiar agresive, sunt manipulatoare şi destul de reci la nevoile şi sentimentele celorlalţi.
  • când sunt sincere, arătaţi-le că sunteţi de acord cu acest comportament
  • fiţi corecţi
  • NU le criticaţi decât atunci când este neapărat necesar şi fiţi foarte clari şi precişi
  • NU împărtăşiţi din succesele voastre deoarece sunt foarte geloase şi invidioase chiar şi atunci când obţineţi ceva pe propriile puteri fără a fi şi ele în competiţie cu voi
  • NU vă opuneţi la sugestiile lor decât dacă o faceţi într-un mod foarte diplomatic
  • NU vă lăsaţi manipulaţi
  • NU aşteptaţi să fie recunoscători

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.