Cum facem față unei boli grave?

Cum facem față unei boli grave?

5 pași spre vindecare autentică

Boala lovește, aproape întotdeauna,  pe neașteptate.  Îți spui, invariabil, de-a lungul anilor, că ție nu ți se poate întâmpla ceva atât de dramatic. Sau, dimpotrivă, te confrunți, aproape tot timpul, cu frica de boală. O tot aduci in mentalul tău, la nivel de gând sau de imagine. Teoriile cognitiviste ar numi acest comportament mental  desensibilizare (un proces constructiv, adică faci față fricii prin expunere in vitro), iar teoriile metafizice, spirituale ți-ar spune că atragi sau creezi realitatea pe care o negi, o refuzi, o aduci permanent în câmpul conștiinței, prin imagini, emoții  și gânduri (materializezi frica, obiectul fricii).

Ce simțim când primim vestea că suferim de o boală gravă?

După aflarea diagnosticului, în primele momente, zile, săptămâni chiar, suntem într-un fel de clivaj/șoc. Parcă nu ne vine să credem, parcă nu ni se întâmplă nouă, punem la îndoială verdictul medical. E un altfel de stres boala. De fapt, stresul activează conștiința, ne ține în priză, pe când trauma amorțește conștiința. Boala incurabilă, ireversibilă este o traumă. Este o traumă existențială. Ce simțim? Tot felul de emoții și sentimente. În primă fază, s-ar putea să nu mai simțim nimic (clivaj/disociere), apoi apare frica, apoi vinovăția, rușinea, deznădejdea, mânia, furia, refuzul luptei pentru viață sau dimpotrivă, disperarea de a ne menține în viață, sentimentul de neputință, de pedeapsă („Cu ce-am greșit?”, „De ce mă pedepsești, Doamne?”, „Cine m-a blestemat?”, „Cine mi-a dorit răul?”, „Da, sunt vinovat pentru că și pentru că, de aceea am ajuns aici”), însingurarea, sentimentul că, deși sunt mulți oameni compasivi alături, oameni dragi, prieteni sinceri, medici, terapeuți, ne ducem singuri suferința, lupta cu sinele, cu fricile, cu boala, cu viața.

Ce putem face pentru a accelera vindecarea sau a stopa evoluția bolii?

  1. Să trecem prin toate emoțiile și sentimentele enunțate mai sus. Sunt normale, sunt firești, în fond, suntem ființe umane emoționale. Toate aceste emoții și sentimente fac parte din travaliul pierderii: prin boală, pierzi o parte din tine, din ceea ce erai la nivelul ființei luate ca întreg. Majoritatea oamenilor percep vindecarea o ca renaștere, reînviere. Viața capătă noi sensuri și tu nu mai ești același.
  2. Împacă-te cu tine: acceptă ceea ce trăiești, înțelege ceea ce ți se întâmplă, caută noi înțelesuri experienței, găsește partea pozitivă a experienței bolii (ai descoperit și ai validat o parte a ființei tale cu adevărat valoroasă, identific-o, recunoaște-o, mulțumește-ți). Vor veni și soluțiile și printr-o sincronicitate infailibilă, întotdeauna la timpul potrivit.
  3. Cu cât ești mai detașată de frică (frica de moarte, frica de evoluția bolii, frica de durere, frica de pierdere, frica de alienare s.a.m.d.), cu atât mai multe oportunități și experiențe mirabile/neobișnuite, profunde, tămăduitoare, vei experimenta direct, vei trăi ca atare. Miracolul este chiar această detașare, acceptare, înțelegere a experienței bolii.
  4. Caută răspunsuri și de unul singur, dar și soluții, încă de la începutul călătoriei tale întru vindecare. Pune-ți în minte că undeva, cineva a găsit deja tratamentul/medicamentul/terapia salvatoare, vindecătoare. Explorează această posibilitate și s-ar putea să fii uimit să constați că aceste căutări ale tale au dat roade. Ai găsit ceea ce căutai: răspunsuri, soluții, tratamente, terapii funcționale, eficiente.
  5. Experimentează zi de zi sentimentul bucuriei, dacă se poate, și al recunoștinței. Bucuria și recunoștința activează neurotransmițători și hormoni care au rol în procesul vindecării. Nu uita: celula este o entitate inteligentă. Ceea ce îi comunici și îi transmiți emoțional/mental este ceea ce primește și ceea ce transmite mai departe: acțiune sau abandon, anihilare a ceea ce este toxic sau retragere și teritoriu cotropit.
  6. Interacționează doar cu oameni pozitivi, încrezători în vindecarea ta sau, măcar, în vindecare, în general. Ai nevoie de credință în viață, în soluții, în organismul tău, în ”totul este posibil”, în iubire, acceptare, iertare, recunoștință, sincronicitate (nimic nu este întâmplător, toate au un rost, un scop, o esență de bine).

Boala nu este doar chimie organică, nu este doar biologie, nu este doar bio și neurochimie, nu este doar un proces organic complex. Boala este și reinventare a ta, supracompensare a resurselor tale de vindecare. Boala nu este altceva decât absența sănătății. Află ce a condus la instalarea bolii și ce putea să o prevină, caută inteligența și resursele informaționale ale altor oameni, de pe întreg mapamondul, crede în organismul și în viața ta, în principii solide de viață, află înțelepciunea din spatele experienței directe, care rezidă din experiența directă și acceptă că nimic nu este imposibil, nici măcar starea ta de sănătate instalată după boală, de orice natură a fost aceasta din urmă. Au trăit și alții miracolul vindecării imposibile sau prea puțin posibile. Află-le povestea. Inspiră-te. Confruntă fricile. Iubește-te.

FOLLOW ME

Dana Dumitra Dumitrache

Psihoterapeut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.