Cum așteaptă copiii vedetelor Iepurașul

Mai sunt doar două zile până la venirea Iepurașului… urecheatul acela, care vine cu ouă colorate și cadouri. Povestea Iepuraşului de Paşte a apărut în Germania, unde au fost făcute primele dulciuri, din foiţe de zahăr modelate în această formă.

Cei care se bucură cel mai mult sunt tot copiii, care ştiu de la părinţi şi bunici că iepuraşul aduce ouăle roşii, galbene, verzi, violet, sau încondeiate cu multă migală şi măiestrie. Şi nu vine doar cu ouă, ci şi cu dulciuri şi jucării, dar şi cu alte cadouri, dar numai la copiii care au fost cuminţi şi i-au ascultat pe părinţi. Cum se pregătesc copiii vedetelor de Iepuraș și cum se păstrează tradițiile în familiile lor vedem?

RONTZI (Nepoata lui Mircea Badea)

Ronzi-Mircea-Badea„Eu cred că Iepurașul de Paște există!!! De Paște stau acasă cu mami, cu bunicii mei și cu unchiul meu magic… Ciocnim ouă și deschid cadouri multe și foarte frumoase! Eu îi pregătesc Iepurașului un scaun ca să se odihnească pentru că o fi și el obosit după atâta țopăit și livrat cadouri, mă îmbrac frumos ca să îl aștept și sunt foooooarte cuminte…”

Ana ne-a spus parerea ei sinceră despre iepuraș. De fapt, i-a dictat mamei ei 🙂

Andreea Berecleanu- Eva și Petru

Berecleanu-copii„Paștele este o sărbătoare religioasă și mi-am dorit întotdeauna să intelegem sensurile profund creștine dincolo de tradiții. Așa mi-am învățat și copiii. Să meargă la biserică, să știe ce înseamnă postul, să înțeleagă însemnătatea zilelor premergătoare Sărbătorii Luminate, dar și a Nopții de Înviere.

Mă bucur că am reușit să stabilim o tradiție în a înroși ouă în Joia Mare, iar acum ne-am specializat în vopsitul ouălor de prepeliță. Sigur,sunt mici și delicate, poate este puțin mai anevoios, dar sunt mai sănătoase. Apoi ne place să mâncăm pasca sub toate formele. Facem două feluri de pască: mai dulce, ca desert și mai puțin aromată pentru a o asocia cu diverse alimente. Pâinea este înlocuită de pască în diverse combinații. Cu friptură de miel, ou sau vin roșu.

Ca tradiție, păstrată încă din copilaria mea, copiii primesc hăinuțe noi și dulciuri.”

Nicolai Tand – Ilona, Iancu

Nicolai-Tand-copiiÎn Franța Iepurașul de Paște aduce cadouri și le ascunde prin grădina sau prin casă și cei mici trebuie să le caute. Îmi place foarte mult acest obicei și de abia aștept ca anul acesta să caut cadouri împreună cu fetița mea Ilona. Mergem cu toții, cu Monica, cu Iancu, la Maramureș unde iarba va fi verde, verde și în aer va fi primăvară. Numai bine pentru o vânătoare de cadouri. De abia aștept.

Dana Grecu- Maria și David

dana-grecuNoi, în familie, ocolim subiectul Iepuraș, în ciuda atacului pe care marketingul îl dă de Paște. Ținem mult să știe copiii că Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Că Învierea Domnului are o semnificație uluitor de puternică.

Îmi aduc aminte că pe la 5, 6 ani, cea mai mare satisfacție a mea era când, în preajma Paștelui, ai mei îmi cumpărau pantofi de lac, eu având doar două perechi de teniși. Erau alte vremuri: prețuiam, ne bucuram de fiecare lucru pe care îll primeam. Asta încerc eu cu Maria și David să-i fac să prețuiască și să fie generoși, nu doar de Paște ci în fiecare zi.

Cum petrecem? Acasă. Cu toată lumea. Mă bucur că ne trăiesc părinții și că ne putem strânge cu toții să luăm Lumină și să ne ținem în brațe.

Amalia Năstase – Emma și Alesia

amalia-nastase-copii„La noi în familie, prin tradiție, „Iepurașul” aduce haine noi, și este mai relaxat, mai est-european decât „occidentalul” Moș Crăciun, cu sania plină, prin urmare cu liste nesfârșite. De aceea, noi toți îl așteaptâm cu masa plină: ouă pictate de fete, cozonac frământat și pregătit tot de ele, evident, supravegheate, ajutate și încurajate, și cu nerăbdarea „cursei” după ouăle de ciocolată, pe care, în prealabil, „Iepurașul” le ascunde prin locuri nebănuite 🙂

Avem doi copii care încă se pot bucura de toate aceste reale miracole ale copilăriei, mai pot să creadă în Moș Crăciun și care se întreabă, cu o sinceritate înduioșătoare și, evident, dezarmantă, cum de nu-i latră Alfie (cățelul nostru) nici pe Iepuraș și nici pe Moș Crăciun, când aceștia intră să ascundă ouă vopsite sau de ciocolată, respectiv să pună fosta nesfârșită listă, în forma de cadouri, sub brad:)”

Dana Războiu – Marc și Victor

Dana-Razboiu-copii” Pentru copii, Paștele este foarte așteptat pentru că vine iepurașul cu daruri și pentru că au preluat de la prietenii catolici obiceiul „egg hunting”, adică vânătoarea de ouă. Eu ascund ouăle vopsite în diverse locuri în iarbă și ei le caută și le adună în coșulețe. Este distractiv și apoi delicios, pentru că unele din ouăle ascunse sunt… de ciocolată. Sărbătorim Paștele în țară pentru că vreau să ascult slujba de înviere în limba română, să iau lumină și să cânt în cor împreună cu sute de oameni „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Este important pentru mine. Mergem fie la Timișoara sau la Arad, unde sunt mama și sora mea, fie undeva în Bucovina sau la Sinaia. Paște Fericit tuturor!”

Jorge – Karina Maria

Jorge-si-fiica„Iepurașul pentru familia noastră are o însemnătate deosebită. La noi la machidoni, există o mobilizare de forțe, dacă o putem numi așa. Toată familia se strânge acasă la cel mai vârstnic bunic și legatura care deja există între noi, se întărește. Pentru mine și familia mea sunt foarte importante și toata familia participă de la mic la mare, la noi tradițiile sunt tradiții. Iar cand vine iepurașul, avem liste serioase :-). Fetele sunt entuziasmate și ne bat tot felul de apropouri, că mi-ar plăcea să-mi aducă asta… sau celalaltă… este o întreagă nebunie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.