Cu ce înlocuiesc prînzul atunci cînd sunt pe fugă

Uneori 24 de ore nu sunt sufiente într-o zi. Nu ştiu ce să fac mai repede: pregăteşte copiii pentru şcoală, mergi la serviciu, bifează toate obligaţiile, aranjează şi organizează toate chestiunile administrative.

În ciuda vitezei inerente în care trăiesc, m-am organizat în aşa fel încît, indiferent de cît de aglomerată sau de lungă se anunţă ziua, să nu trec niciodată peste micul-dejun. Iar prin secţiunea #dejunELa din blog sper să vă fi deschis şi vouă apetitul pentru dimineţile…sănătoase.

Însă o altă mare dilemă cu care mă confrunt atunci cînd sunt pe fugă este prînzul. Uneori sunt prinsă pe picior greşit şi îmi vine să dau iama în covrigei, napolitane sau tot felul de gustări care mai de care mai…calorice.

Soluţiile mele de urgenţă în acest caz sunt fie salatele, iaurturile sau smoothieurile. Care, recunosc, nu sunt plăcute tuturor. Dar am găsit cîteva trucuri care mă ajută să le dau savoare şi să le sporesc consistenţa nutritivă.

Adaug cîteva seminţe de in. Bogate în fibre şi în omega-3, dau imediat senzaţia de saţietate şi taie foamea.

Presar scoţişoară. Care, pe lîngă faptul că are o aromă deosebită, stabilizează glicemia şi ne dă astfel posibilitatea de a mai trage de timpul dintre micul-dejun şi prînz.

FOLLOW ME

budino-cioccolato-con-cannellaesclusiva-tipsrealese-tutti-gli-utilizzi-2

Beau un pahar de apă de cocos (40 de calorii) în loc de clasicul fresh de fructe (100 de calorii). Evit astfel surplusul de zaharuri dar cîştig potasiu şi alţi electroliţi care mă ajută să mă menţin hidratată.

Spanacul, folosit clasic în salate şi în supe, e plin de vitamine, minerale, fibre şi chiar puţine proteine, ceea ce îl face ideal pentru smoothieuri. Partea cea mai bună: nici măcar nu îi simţi gustul.

Adaug seminţe de chia adică o infuzie de fibre, omega-3, potasiu, magneziu şi calciu.

Adaug matcha, praful extras din ceaiul verde. Dă energie, favorizează pierderea în greutate, e antioxidant şi ne ajută să ne concentrăm mai bine.

Pun iaurt grecesc în smoothie pentru a ajuta la consistenţă prin textura cremoasă şi pentru a adăuga proteine şi pro-biotice.

Sper să vă fie cu folos ;)! E simplu, frumos, bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe site reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile.