#LA PSIHIOLOG

Copilul tău știe cine sunt părintii săi biologici?

Scris de Ela Crăciun la 12 noiembrie 2014

Părinții adoptivi români au o dificultate în a-i comunica adevărul copilului adoptat

Din ce în ce mai mulți adulți responsabili aleg să salveze viața unui copil abandonat, înfiindu-l. Un pui de om căruia i s-a refuzat dreptul la iubire și siguranță. Este un copil care a dezvoltat rana de abandon, pentru că nu a mai simțit mirosul mamei, nu a mai auzit glasul ei, nu s-a mai simțit în siguranță în brațele mamei și ale tatălui. Un copil care s-a trezit într-o lume total necunoscută și profund agresoare, prin zgomote și limbaj nefiresc, prin mirosuri pe care nu le poate identifica, prin energii psihice care îl destabilizează. Un copil înfiat are de două ori mai multă nevoie de atenție afectivă decât un copil care a trăit în mediul familial iubitor și securizat. Pentru că el a dezvoltat deja frici fundamentale.

Sunt argumente la baza cărora teoriile lui Ericsson si a lui Piaget nu mai sunt legitime. Bebelușii până la 6 luni-1 an chiar sunt persoane, nu ființe vegetative fără emoționalitate și cogniție. Ei bine, părinții adoptivi români au, cumva, o dificultate în a gestiona corect creșterea și dezvoltarea acestui copil prin frica de a a-i comunica adevărul intrinsec al copilului ”Ești adoptat, altcineva sunt părinții tăi biologici.” Părinții adoptivi amână la nesfârșit acest dat al copilului, iar consecințele sunt nefirești/de neînțeles pentru părintele care îl crește și istovitoare emoțional pentru copil.

Copilul tău știe cine sunt părintii săi biologici?

1. Spune-i copilului tău adevărul.

I-l spui când îl ții pentru prima dată în brațe, i-l comunici din când în când, în diverse forme, prin povești și pilde, cu multă încredere și cu multă iubire, până când el îți va pune primele întrebări și te va asigura, astfel, că a introiectat (acceptat și înțeles deplin) mesajul.

2. Are nevoie să-și (re)cunoască adevărul ființei sale.

Copilul își caută instinctiv rădăcinile. Simte/Știe și are nevoie de confirmare că el este un copil altfel, că un alt AND îi circulă prin vene. Nimic nu va umple golul lăsat de părinții biologici, dacă nu va ști, DIN TIMP, că aparține organic altei familii, dar afectiv și fizic părinților care îl cresc și-l iubesc, dincolo de condiții. Copiii abandonați pot trăi experiențe onirice (vise de noapte) semnificative pentru rana de abandon.

3. Spunându-i, îl scutim de conflicte interne extenuante si debilitante.

De cele mai multe ori, copiii care nu ajung la adevărul din ei înșiși, cel care îl determină să umple golul prin gesturi sau acțiuni compulsive, prin reacții emoționale problematice în relația cu alți copii sau cu unul dintre părinții adoptivi, dar și prin opoziție, anxietate sau chiar tristețe prelungită, prin incapacitatea de a se bucura pe deplin.

4. Adevărul este conținut în memoria celulară a copilului, are rădăcini în inconștientul propriu și în subconștientul colectiv al familiei de origine.

Golul de care vorbesc este absența afectivă a mamei biologice, în special. Copilul, subliniez aceste aspecte, păstrează în memoria celulară/memoria de lungă durată mirosul mamei, timbrul vocii ei, chiar dacă nu a fost ținut în brațe niciodată de ea. În strategiile terapeutice de destructurare a traumelor, nu o dată s-a întâmplat ca un adult să ajungă la un moment de suferință emoțională petrecut în stadiul intrauterin, adică atunci când era făt în burtica mamei, durere emoțională determinată, bineînțeles de suferința emoțională a mamei.

5. Adevărul este unul singur și nu trebuie înfrumusețat.

Realitatea familiei/mamei care l-a abandonat nu trebuie cosmetizată, dar trebuie argumentată pe înțelesul copilului, cu motivația de a-i facilitata accesul la înțelegerea conjuncturii de viață a celor care l-au abandonat și, mai ales, de a-l ajuta să se ierte pe sine. Este decizia lui dacă și când va fi capabil/dispus să își ierte și părinții biologici.

6. Copilul are nevoie să se ierte pe sine.

Pentru că este prizonierul vinovăției, ca mecanism inconștient. Vinovăția pleacă de la actul de bază: abandonul. Îl va supracompensa fiind întotdeauna primul în tot ceea ce face bine, pentru că, nu-i așa, trebuie să merite iubirea părinților, trebuie să merite protecția și prezența părinților pe care îi iubesc și care îl cresc. Sau va fi în conflict permanent cu sine, prin acest sentiment/patern de culpabilitate și va manifesta opoziție, furie, compulsivitate în a obține lucruri materiale, ca surogat al iubirii pierdute.

7. Este decizia lui și e bine să fi-ți părtași la aceasta, atunci când va fi pregătit să-și (re)găsească obârșia.

Nu trebuie încurajat, dar nici văduvit de acest drept de a-și cunoaște părinții biologici, indiferent de statul social sau de problemele lor de viață. Când va fi pregătit, o să vă comunice. Atunci are nevoie de toată dragostea părinților adoptivi, de toată înțelegerea și de tot ajutorul lor pentru a materializa acest demers.

8. Va veni și momentul când va trage linie și va ști că trebuie să meargă mai departe, fiind recunoscător oamenilor care l-au crescut și vieții.

Cum va decurge relația lui recentă cu părinții biologici ține de discernământul propriu, de iubirea și de înțelepciunea voastră de părinți adoptivi. Dacă va exista o relație. Alegerea îi aparține.

Frica că ați putea declanșa o criză emoțională a copilului, spunându-I că este adoptat, este tot la fel de mare cu frica voastră conștientă / inconștientă de a nu-l pierde, de a nu pierde iubirea lcopilului pe care l-ați crescut cu iubire și, poate, sacrificii. La aceste frici se adaugă și o altă frică, mai pragmatică, aceea de a nu vă creea probleme accesând intimitatea unei familii biologice aflate în derivă, care vă poate invada propria dumneavoastră intimitate și destabiliza propriul confort fizic, material, emoțional.

Copilul nu va trăda niciodată iubirea fără condiții, suportul afectiv autentic, adevărul și sensul existenței sale care sunteți VOI, părinții adoptivi, dacă ați știut sau, măcar, ați învățat pe parcurs, să fiți părinți, în adevăratul sens al cuvântului, dacă ați știut să răspundeți corect nevoilor lui. Și subliniez cuvântul acesta ”NEVOI”. Dorințele sunt apanajul altei realități fizice și emoționale.

Dana Dumitra Dumitrache, Psihoterapeut

 

Photo Credits: www.huffingtonpost.com

Comentarii

One thought on "Copilul tău știe cine sunt părintii săi biologici?"

  1. Maier spune:

    Impresionant. Dar incomplet. Sunt si cazuri (multe/putine) in care motivele infierii nefiind etice, parintii adoptivi nu au dragoste fata de copil, iar cei naturali il evita. Ce se poate face intr-o astfel de situatie.
    Rog un sfat „juridic”: cum poate proceda persoana infiata, matura, ca sa afle legal numele perintilor naturali ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

--